FĂRĂ VIZE și în Bosnia și Herțegovina!
Moldovenii ar putea călători fără vize în Bosnia și Herțegovina. Un Acord dintre Guvernul R. Moldova și Consiliul de miniștri al Bosniei și Herțegovinei privind călătoriile fără vize urmează să fie aprobat în ședința de mâine a Guvernului.
Astfel, potrivit documentului, cetățenii ambelor state vor putea intra, ieși, tranzita și rămâne temporar pe teritoriul celeilalte părți pentru o perioadă de 90 de zile în decursul a șase luni de la data primei intrări.
Scutirea de viză nu acordă însă cetățenilor dreptul de a se angaja în câmpul muncii, aceștia vor putea veni doar în interes de serviciu, studii, turism, cercetare și educație.
În anul 2013, doar 86 de bosniaci au solicitat viză de intrare în R. Moldova. Autoritățile însă estimează că, odată cu intrarea în vigoare a acestui Acord, vor fi stimulate și dezvoltate relațiile economice, comerciale, turistice, culturale etc.
Pentru a intra în vigoare, documentul urmează să fie adoptat de Parlament.
Amintim că, începând cu 1 iunie curent, cetățenii R. Moldova vor putea călători fără vize și în Turcia pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de șase luni de la data primei intrări.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”