Leo Messi a spart tăcerea, după ce s-a spus că va reveni la Barcelona


Leo Messi (36 de ani) a încheiat sezonul cu Inter Miami, după ce a ratat prezența în play-off-ul din MLS.
Pentru starul argentinian va urma o perioadă lungă de pauză, mai exact până la începutul anului următor, iar în presa internațională s-a dezbătut intens posibilitatea unei reveniri la FC Barcelona, clubul său de suflet, sub formă de împrumut pentru câteva luni.
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Messi nu ia în calcul să plece sub formă de împrumut în această iarnă.
Argentinianul a oferit și o declarație în care lasă de înțeles că se gândește doar la ce are de făcut la Inter Miami.
„Sunt mândru de rezultatele lui Inter Miami. Am câștigat primul trofeu din istoria clubului, am fost aproape de play-off. Trebuie să fim mai competitivi în sezonul următor. Sunt sigur că vom continua să experimentăm momente incredibile împreună cu această echipă, acest oraș și acest club”, a spus Messi.
După transferul în MLS, Messi a bifat 14 meciuri la Inter Miami și a reușit să marcheze 11 goluri pentru echipa sa, în toate competițiile, cifră la care se adaugă și cinci pase decisive.
Site-urile de specialitate îi oferă lui Leo Messi o cotă de piață de 35 de milioane de euro.











































































