LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei


Confecționarea, comercializarea sau purtarea fără drept a uniformei, gradelor, decorațiilor și insignelor militare este interzisă prin lege în R. Moldova.
Parlamentul a instituit joi, în lectură finală, sancțiuni pentru folosirea ilegală a uniformei de serviciu sau a însemnelor distinctive, cu simbolica autorităților și instituțiilor publice din domeniul apărării, securității naționale, ordinii publice și a sistemului penitenciar.
Astfel, persoanele fizice vor risca amenzi între 1 000 și 4 000 de lei, dacă vor fi prinse încălcând legislația.
Pentru persoanele cu funcție de răspundere amenda va fi de la 4 500 până la 7 500 de lei, iar pentru persoanele juridice – de la 5 500 până la 8 000 de lei, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de până la 5 luni.
Potrivit autorităților, interdicțiile respective sunt necesare în contextul regional de securitate, având în vedere riscul de terorism și infracționalitate transfrontalieră, subminarea ordinii publice și a autorității statului.













































































