Legătura PERICULOASĂ dintre sutien și cancerul la sân
Chiar dacă de cele mai multe ori un sutien poate fi atrăgător și sexy, iar multe femei nu îşi pot imagina viaţă fără el, specialiștii au descoperit că acest articol vestimentar poate fi chiar mortal.
Sydney Ross Singer şi Soma Grismaijer au scris o carte intitulată „Îmbracă-te Mortal” / „Dressed To Kill”. Timp de doi ani, autorii au intervievat peste patru mii de femei din cinci oraşe mari americane.
În urma investigațiilor, jumătate dintre femei au fost diagnosticate cu cancer la sân, iar printre observațiile lor s-a descoperit că 75% dintre femeile care au dormit cu sutienele pe ele au dezvoltat cancer la sân, 1 din 7 femei care au purtat sutien mai mult de 12 ore pe zi a dezvoltat cancer la sân și 1 din 168 de femei care nu au purtat sutien a dezvoltat cancer la sân, scrie viataverdeviu.ro.
Foarte interesant este faptul că, după o lună de la renunţarea la sutien, femeile cu chisturi, dureri la sân sau sâni sensibili la atingere au descoperit că simptomele au dispărut.
Un articol publicat în 1991 în Jurnalul European al Cancerului a precizat că înainte de menopauză, femeile care nu purtau sutien au avut un factor de risc de cancer la sân la jumătate faţă de purtătoarele active de sutien.
Medicii au mai observat că femeile japoneze, fidjiene şi femeile din alte culturi au început să aibă o creştere a şanselor de dezvoltare a cancerului la sân atunci când au început să poarte sutiene.
Specialiștii spun că atunci când muşchii şi ligamentele sunt forţate să poarte greutatea sânilor, muşchii se tonifiaza. Cu cât porţi mai mult timp sutien, cu atât ai mai multă nevoie să îl porţi. Muşchii pieptului şi ligamentele sânilor se atrofiază, ceea ce te face după aceea să te simţi inconfortabil când eşti fără sutien.
Un studiu francez efectuat timp de 15 ani de către profesorul Jean-Denis Rouillon de la Besancon CHU a observat că „din punct de vedere medical, fiziologic şi anatomic, sânii nu dobândesc niciun beneficiu de pe urma faptului că greutatea lor este susţinută de un sutien”. Au existat și dovezi precum că eliminarea sutienului a ajutat la alinarea durerii de spate. El a descris purtatul sutienului că pe o „falsă nevoie”.
Sutienele strâmte şi cu structura rigidă restricţionează drenajul limfatic şi favorizează congestia şi stagnarea materiei toxice care se presupune că ar trebui să fie evacuate prin fluidele excretate. Mai mult, închiderea vaselor limfatice reduce aportul de oxigen şi nutrienţi către celule.
Michael Schachter, doctor în medicină, a scris că sutienele şi hainele strâmte pot împiedica fluxul limfei şi pot contribui la dezvoltarea cancerului la sân.
John MacDougall, doctor în medicină, a scris că inflamațiile repetate datorate sutienelor care strâng sânii sunt implicate în chisturile şi umflăturile dureroase ale sânilor, dezvoltarea de cicatrici şi înfundarea canalelor mamare, toate fiind asociate cu un risc crescut de cancer la san.
Metalul din structura rigidă a sutienelor poate crea un „efect de antenă”, potrivit părintelui kinesiologiei aplicate, George Goodheart, doctor în chiropractică. Presarea repetată a metalului asupra unui punct de acupunctură poate cauza stimularea pe termen lung a punctelor reflexe neuro-limfatice corespunzătoare ficatului, vezicii biliare şi stomacului. „Cel mai probabil că femeia se va îmbolnăvi; încet şi pe tăcute”, a spus John Andre, doctor naturist şi în chiropractică.
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană