La două zile de la numirea în funcția de ministru, liberalii o vor pe Silvia Radu în Parlament. Candu: „Dacă vreți s-o vedeți, vă dăm datele de contact”
Fracțiunile parlamentare s-au întrecut, la prima ședință a Parlamentului din ultima sesiune a actualului Legislativ, în a face propuneri la ordinea de zi, dar practic toate au fost respinse de majoritatea parlamentară.
Liberalii, de exemplu, au propus audierea noii ministre a Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Silvia Radu, la subiectul răspândirii rujeolei pe teritoriul R. Moldova, măsurile întreprinse de autorități pentru a stopa îmbolnăvirile și situația din domeniul vaccinărilor.
Deputata democrată, Valentina Buliga, a ținut să precizeze că au fost audieri la comisia parlamentară de profil la acest subiect și că cele mai multe cazuri sunt înregistrate în familii care nu și-au vaccinat copiii, pentru că fac parte din anumite comunități religioase, adăugând că ministerele responsabile depun eforturi pentru a convinge persoanele că vaccinarea este necesară.
„Dacă vreți s-o vedeți pe doamna Radu, vă dăm datele de contact”, a ironizat președintele Parlamentului, Andrian Candu, inițiativa liberalilor.
Această propunere nu a acumulat voturile necesare în Parlament.
O altă propunere a venit de la socialiști, care viza audierea ministrului Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la subiectul concesionării gărilor și stațiilor auto din R. Moldova, așa cum a decis anterior Guvernul. Socialiștii au vrut să afle care este necesitatea ca „o întreprindere profitabilă să fie dată pe mâini private”, dar nici această inițiativă nu a fost susținută de majoritatea parlamentară.
Socialiștii au mai cerut audieri parlamentare în cadrul cărora ministrul Gaburici, dar și directorul Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică să vorbească despre prețul la energia termică, în contextul în care prețul la gazele naturale a scăzut, iar prețul la energia termică a rămas cel vechi.
Menționăm că deputații nu au susținut nici crearea unei comisii parlamentare care să examineze cazul expulzării „ilegale” a profesorilor turci din R. Moldova, dar nici audierea șefului Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, și a șefei Biroului Migrație și Azil, Olga Poalelungi, la același subiect.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”