La Comrat ar putea fi deschis un Consulat general al Turciei: Înțelegerile la care a ajuns premierul Chicu în cadrul întâlnirilor cu ambasadorii Turciei și Ungariei
Un Consulat general al Turciei ar putea fi descjis în scurt timp la Comrat.
Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei întrevederi dintre premierul Ion Chicu și Ambasadorul turc în R. Moldova, Halil Gürol Sökmensüer.
Ambasadorul Turciei la Chișinău i-a povestit premierului despre cazuri în care investitorii turci s-au confruntat cu probleme de ordin juridic în R. Moldova, arată un comunicat de presă al Guvernului.
„Suntem hotărâți să creăm în Republica Moldova o atmosferă atractivă pentru investitori, caracterizată de siguranță și predictibilitate. Sunt sigur că toate proiectele începute de companiile turcești în Moldova vor fi finalizate cu succes”, i-a răspuns Chicu diplomatului turc.
Tot astăzi, premierul Ion Chicu s-a întâlnit cu Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Sándor Szabó, în cadrul căreia părțile și-au exprimat deschiderea reciprocă pentru a dezvolta relațiile bilaterale.
„Premierul a apreciat înalt susținerea Ungariei în parcursul european al Republicii Moldova și a dat asigurări că Guvernul este focusat pe deplin în implementarea Acordului de Asociere cu UE. Prim-ministrul a reiterat angajamentul Executivului de continuare a reformei justiției, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția”, cităm dintr-un alt comunicat de presă al Guvernului.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”