La 19 ani se lăsase de şcoală, consuma droguri, fugise de acasă şi avea două joburi…
Când Cameron Mitchell a avut o epifanie care i-a schimbat viaţa la vârsta de 19 ani, el atinsese deja cel mai prost moment din viaţa lui. Acesta se lăsase de liceu, locuia cu mama lui şi lucra la două restaurante simultan pentru a supravieţui, potrivit CNN.
„Eram leneş şi nu mă îndreptam în nicio direcţie, sincer”, spune Mitchell. Punctualitatea a fost una dintre problemele sale. A întârziat la muncă atât de mult într-o singură lună încât a primit o suspendare de trei zile la un moment dat.
Momentul care i-a schimbat viaţa a fost după această suspendare. „Era o zi aglomerată de vineri şi eram în bucătărie. Se făcea schimbul de tură. A fost ca şi cum timpul a îngheţat şi m-am gândit că iubesc asta. Iubesc să fiu într-un restaurant”, îşi aminteşte Mitchell.
În acea noapte, Mitchell şi-a trasat un plan de carieră: bucătar-şef până la 23 de ani, manager general al unui restaurant până la 24, vicepreşedinte al operaţiunilor până la 30.
În cei 35 de ani de la acel moment, Mitchell a depăşit cu mult ţintele propuse. Mai mult, acesta şi-a construit propriul imperiu de restaurante.
Mitchell, care acum are 54 de ani, a lansat o companie privată denumită Cameron Mitchell Restaurants în 1993 şi deţine 55 de restaurante care operează în toată ţara, servind orice de la sortimente premium până la fripturi.
Un alt lanţ al său de restaurante, construit pe un tipar casual, este cunoscut drept The Rusty Bucket Restaurant & Tavern, şi a fost lansat în 2002. Acum sunt 23 de locaţii în toată ţară.
În plus, Mitchell are un business masiv din catering.
Businessurile combinate au aproape 4.000 de angajaţi şi generează venituri actuale de 300 de milioane de dolari.
„Pentru mine, scopul nu a fost niciodată să construiesc doar un restaurant”, spune Mitchell.
Cu toate acestea, drumul spre antreprenoriat nu a fost deloc o prioritate pentru Mitchell când era adolescent.
„Mă lăsasem de liceu, fugisem de acasă, eram ultimul din clasă şi luam droguri”, spune el.
Acesta a intrat în declin în momentul când părinţii lui au divorţat, iar el avea numai nouă ani. „Am început să fumez în clasa a VII-a şi să consum alcool şi droguri în clasa a VIII-a”, spune Mitchell.
Când mama lui l-a ameninţat că va stabili o întâlnire cu serviciile de protecţia copilului pentru a discuta comportamentul său, acesta a fugit de acasă. Pentru câteva luni, a locuit pe străzi. „Am jefuit şi furat, dar nu am fost niciodată arestat”, spune el.
După ce s-a întors acasă, iar mama lui nu îşi permitea să îi dea bani de prânz la şcoală, acesta s-a angajat la un restaurant local. „Am muncit toată perioada liceului, dar a fost doar pentru bani de bere”.
După ce a decis să îşi pună viaţa pe picioare, acesta a terminat Institutul Culinar din America, pentru ca mai apoi să devină bucătar-şef adjunct într-un restaurant din Columbia, Statele Unite. Un an mai târziu, a devenit bucătar-şef. Avea 23 de ani şi şi-a atins ţelul.
Când avea 28 de ani şi realizase deja tot ce îşi propusese, a decis să meargă pe cont propriu. „Mi-am dat demisia şi pentru trei săptămâni am stat în casă şi am studiat cărţi de business”.
Avea nevoie să strângă 400.000 de dolari pentru a deschide un restaurant. În următorul an, a apelat la toţi prietenii şi toate contactele pe care şi le-a făcut în timp, pentru a-şi găsi investitori. A apelat chiar şi la avocatul său.
În octombrie 1993, Mitchell a deschis Cameron American Bistrop în Worthington, Ohio. În anul următor, a deschis al doilea restaurant, iar un an mai târziu pe al treilea.
Susţine că vrea să continue extinderea.
„Iubesc businessul restaurantelor. Îl iubesc atât de mult încât le-am spus oamenilor că nu m-am dus la muncă în ultimii 20 de ani”.
Asta nu înseamnă că nu a întâmpinat vremuri tulburi. „Este o industrie grea şi multe restaurante se închid repede. Prea mulţi antreprenori care nu ar trebui să intre în acest sector îşi încearcă norocul”.
Sursa: businessmagazin.ro
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață