„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Socialistul Igor Dodon va compărea astăzi în fața judecătorilor în dosarul „kuliok” începând cu ora 14.00, exact ora la care a fost chemat de președinta Maia Sandu la consultările privind referendumul pentru integrarea europeană a R. Moldova. Fostul președinte crede că Președinția ar fi ales în mod intenționat ora 14.00 pentru aceste consultări, deoarece ar fi știut că dânsul trebuie să se prezinte în fața judecătorilor.
„Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) consideră o batjocură invitația adresată secretarului executiv al PSRM, Igor Dodon, de a participa la consultațiile cu Maia Sandu pe subiectul referendumului pentru integrarea europeană. Cabinetul Maiei Sandu cunoștea foarte bine că pe 9 februarie, la ora 14.00, Igor Dodon are stabilită o ședință de judecată pe un dosar fabricat, care nu poate fi amânată. Se creează impresia că Sandu și echipa sa intenționat au stabilit consultațiile pentru data și ora respectivă știind că liderul PSRM este indisponibil”, se arată într-un comunicat de presă al socialiștilor.
Deși anterior PSRM insista pentru un referendum privind vectorul de dezvoltare al R. Moldova, acum poziția formațiunii s-a schimbat.
„Aderarea la UE presupune renunțarea la o parte semnificativă a suveranității R. Moldova, iar pe probleme legate de suveranitatea republicii este necesar un vot de 50+1% din numărul total de alegători, așa cum prevede Constituția, dar nu jumătate din 1/3, adică 17%. Introducerea unui vector geopolitic general obligatoriu în Constituția țării contrazice articolul 5 din Constituția R. Moldova. Este categoric inadmisibil organizarea unui referendum pe cea mai importantă problemă pentru țara noastră în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Un referendum privind politica externă a republicii poate fi organizat numai cu participarea obligatorie a tuturor concetățenilor noștri, inclusiv a locuitorilor din regiunea transnistreană, precum și a reprezentanților diasporei moldovenești din toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă și Republica Belarus. Astfel, PSRM solicită încă o dată președintelui Maia Sandu să renunțe la această idee distructivă în lipsa consensului pe această temă în societatea moldovenească”, se arată în comunicatul socialiștilor.
Fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon va compărea astăzi în fața magistraților de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), care urmează să stabilească dacă socialistul se face sau nu vinovat în dosarul denumit generic „kuliok”. Fostul șef de stat este învinuit de corupere pasivă, organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
Dosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „kuliok” a fost transmis pe 6 octombrie 2022 Curții Supreme de Justiție (CSJ), instanța competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un președinte al R. Moldova.
Lui Igor Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari SUA. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid.
Acuzatorii de stat spun că banii au fost percepuți de la Plahotniuc și Iaralov pentru a negocia, în calitate sa de președinte al R. Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, „condiții favorabile” Partidului Democrat din Moldova (PDM) și lui Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova între PDM și PSRM. „Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, preciza atunci Procuratura Anticorupție.
Socialistul riscă, în acest caz, până la 15 ani de închisoare.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski