Kremlinul impune un moratoriu temporar de 30 de zile asupra atacurilor asupra infrastructurilor energetice, respingând transferul centralei nucleare Zaporojie către Ucraina


Kremlinul a publicat pe Telegram un comunicat în care detaliază lista infrastructurilor energetice pe care armata rusă nu le va ataca în cadrul unui ”moratoriu” de 30 de zile, care a început pe 18 martie.
Moscova nu va viza rafinării de petrol, oleoducte și gazoducte, instalații de depozitare precum stații de pompare, infrastructuri de producție și transport de electricitate, inclusiv centrale electrice, substații, transformatoare și distribuitoare, centrale nucleare și baraje hidroelectrice.
În cazul încălcării moratoriului de către una dintre părți, cealaltă parte are dreptul de a se considera eliberată de obligația de a se conforma, menționează Kremlinul.
De asemenea, Ministerul rus de Externe a declarat că Centrala Nucleară Zaporojie este o instalație rusească și că nu poate transfera controlul către Ucraina sau orice altă țară. Ministerul a subliniat că o exploatare comună a centralei nu este permisă, deoarece nu ar fi posibil să se asigure corespunzător securitatea fizică și nucleară a stației.









































































