Kremlinul, despre decizia UE de a deschide negocieri de aderare cu R. Moldova și Ucraina. „Este o decizie care poate DESTABILIZA Uniunea Europeană. Nici Ucraina și nici R. Moldova nu îndeplinesc criteriile, iar negocierile pot dura ani și decenii”
Kremlinul susține că decizia de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova ar putea „destabiliza” Uniunea Europeană.
„UE trece deja prin nu cele mai bune momente din istoria sa, atât în ceea ce privește funcționarea acestei uniuni, cât și în ceea ce privește economia. Prin urmare, bineînțeles, este clar că este vorba de o decizie absolut politizată și de dorința UE de a demonstra în acest fel sprijinul său pentru aceste țări”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenției rusești de presă Interfax.
„Bineînțeles, astfel de noi membri pot destabiliza de fapt UE”, a susținut el.
„UE a avut întotdeauna criterii destul de stricte de intrare. În acest moment, este evident că nici Ucraina și nici R. Moldova nu îndeplinesc aceste criterii”, a continuat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Peskov a adăugat că „negocierile privind aderarea la UE pot dura ani și decenii”, retorică preluată și de politicienii proruși de la Chișinău. „Bineînțeles, din moment ce UE și eu trăim pe același continent european, acest lucru ne interesează. Urmărim cu atenție acest lucru”, a spus el.
Peskov a acuzat UE că încearcă de fapt să „antagonizeze” aceste țări față de Rusia.
Statele UE au decis joi să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, acordând, de asemenea, Georgiei statutul de țară candidată la aderare.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți