Kremlinul apreciază sprijinul lui Trump pentru statutul Crimeei ca teritoriu "pierdut" de Ucraina


Kremlinul a salutat recent declarațiile lui Donald Trump care a numit Crimeea un teritoriu ,,pierdut” de mulți ,,ani”. Peninsula ucraineană, anexată de Moscova în 2014, este acum în centrul unor tensiuni crescânde între Ucraina și Rusia.
,,Asta corespunde (...) cu ceea ce noi spunem de mult” timp, a afirmat un purtător de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov. Miercuri, Donald Trump l-a atacat dur pe Volodimir Zelenski, acuzându-l de declarații percepute ca ,,incendiare” în legătură cu Crimeea anexată. Un mesaj dur a fost postat de Trump pe Truth Social.
Volodimir Zelenski ,,poate alege pacea sau mai poate lupta încă trei ani și să riște să piardă toată țara”, a menționat Trump. El a spus că ,,suntem foarte aproape de un acord, dar acest om care nu are cărțile în mână trebuie să-l închidă”. Trump l-a acuzat mai ales pentru declarațiile lui Zelenski referitoare la refuzul Ucrainei de a recunoaște suveranitatea Rusiei asupra Crimeei.
,,Nu e nimic de discutat (...). Acesta este teritoriul nostru”, a spus marți Volodimir Zelenski. Președintele american a considerat această declarație ca fiind ,,foarte prejudiciabilă pentru negocierile de pace cu Rusia”, punând Crimeea ca o chestiune închisă de mult timp.
Donald Trump, care se pregătește să marcheze în curând primele 100 de zile de guvernare, dorește să grăbească soluționarea Războiului din Ucraina, după ce a promis să-l ,,rezolve” din prima zi de președinție. ,,Declarații incendiare ca cele ale lui Zelenski îngreunează soluționarea acestui conflict”, a adăugat el.
Mai multe surse americane specifică că recunoașterea suveranității ruse asupra Crimeei este un punct crucial pentru un tratat de pace cu Ucraina. O altă cerere a Rusiei în aceste acorduri, coordonate de Statele Unite, este ca Ucraina să nu adere la NATO.









































































