13:52:13 11.01.2025
Stiri

Kremlin: Acţiunile „Occidentului colectiv” privind Ucraina determină Rusia să îşi revizuiască doctrina nucleară

Actualitate 04.09.2024 10:40 Vizualizări637 Autor: Ziarul National
Kremlin: Acţiunile „Occidentului colectiv” privind Ucraina determină Rusia să îşi revizuiască doctrina nucleară

Escaladarea generată de Washington în războiul din Ucraina şi acţiunile „Occidentului colectiv” fac necesar ca Rusia să îşi revizuiască doctrina nucleară, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, informează Reuters și Agerpres.

Rusia a declarat recent că a decis să facă schimbări în politica sa ce stabileşte circumstanţele în care să fie utilizate arme nucleare, dar nu a detaliat deocamdată aceste schimbări.

Doctrina nucleară existentă, stabilită printr-un decret al preşedintelui Vladimir Putin în 2020, spune că Rusia poate utiliza arme nucleare în cazul unui atac nuclear al unui inamic sau al unui atac cu arme convenţionale care ameninţă existenţa statului.

Revizuirile vin „pe fondul provocărilor şi ameninţărilor care vin din partea ţărilor din aşa-zisul Occident colectiv”, a spus Peskov.

Moscova ia în calcul posibilitatea ca Ucraina să folosească arme cu rază de acţiune lungă, livrate de SUA, pentru a întreprinde atacuri în adâncul teritoriului rus, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Ucraina îşi îndeamnă de multă vreme aliaţii săi să o lase să utilizeze arme care îi sunt livrate de Occident pentru a lovi în adâncul teritoriului inamic, iar aceste apeluri au devenit şi mai insistente pe măsură ce Rusia şi-a înteţit atacurile aeriene asupra infrastructurilor din Ucraina, inclusiv energetice, precum şi asupra blocurilor de locuinţe.

„Este evident că ucrainenii vor face aceasta. Noi luăm toate acestea în calcul”, a declarat Peskov, citat de RIA Novosti.

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise şi alte 271 au fost rănite după ce Rusia a lovit marţi cu două rachete balistice o şcoală militară în oraşul Poltava din centrul Ucrainei, în cel mai sângeros atac singular din acest război.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md