09:36:59 22.11.2024
Stiri

JURNAL pentru copii // Povestea unui profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal

Social 16.11.2018 08:30 Vizualizări2560 Autor: Ziarul National


JURNAL pentru copii // Povestea unui profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal Sursa: digi24.ro

Fizica poate fi cel mai mare coşmar al elevilor sau o fereastră către înţelegerea lumii. Felul în care o percepem ţine, de cele mai multe ori, de stilul de predare al profesorului. Aşa se face că, în Constanţa, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, materia se bucură de popularitate chiar şi printre elevii de la profiluri umane. Totul, datorita lui Lucian Oprea.

„Haț! Cineva a tăiat cablurile de la punte. Gata, suntem în aer. Da?”

Cu mult umor, răbdare și entuziasm. Așa le explică Lucian Oprea legile fizicii elevilor săi. Este profesor de 28 de ani și, din 1993, predă la „Mircea cel Bătrân”, un liceu cu prestigiu din Constanța, unde a fost și director. Când îl vezi în mijlocul elevilor, pare că și-a dorit să facă asta dintotdeauna. Mărturisește cu sinceritate că nu a ales el drumul spre catedră, ci a fost mai degrabă o decizie a sorții.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Faptul că a intrat în faliment firma unde eram fizician, ok, a trebuit să mă reorientez o perioadă, am zis eu temporar, până când, fiind profesor prima dată la liceul din Poarta Albă, am fost nevoit să predau practic orice, în anumite momente. Şi acolo a fost prima dată când am văzut sclipirea unor ochi care au înţeles.

„Îmi plac la nebunie orele de fizică deoarece domnul profesor mereu găseşte o modalitate să facă orele interactive şi la finalul zilei mereu rămânem cu cel puţin câte ceva”, spune Mihai, elev la liceul „Mircea cel Bătrân”.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Ei sunt atraşi practic de tot dacă ştii cum să vorbeşti cu ei şi dacă nu ai uitat cum ai fost tu.

Lucian Oprea este genul de profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal. Chiar și așa, regretă că tot mai puțini tineri sunt motivați să se întoarcă în sistem și să ducă mai departe meseria de profesor.

Lucian Oprea - profesor de fizică: Dacă doreşti ca profesia asta să atragă oameni de calitate, oferă-le salarii. Pentru că îşi vor aduce aminte şi de plăcerea cu care eu vorbeam sau alţi colegi de-ai mei vorbesc în timpul orei şi de tinereţea pe care o capeţi în discuţia cu ei. Este un atu personal puternic. Te motivează şi e fascinant.

Sursa: digi24.ro

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md