Joe Biden crede că este posibil ca Marea Britanie să dea următorul secretar general NATO: Va trebui să obținem un consens. Ei au un candidat foarte calificat
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat joi la Washington că va trebui găsit un „consens” pentru desemnarea următorului secretar general al NATO, afirmând că britanicii au un candidat care este „foarte calificat”
Întrebat la Casa Albă în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul britanic Rishi Sunak dacă a sosit momentul pentru primul secretar general britanic al NATO din ultimele două decenii, Biden a răspuns: „Poate“. El a continuat, precizând că „asta rămâne de văzut”.
„Va trebui să obținem un consens în cadrul NATO pentru ca acest lucru să se întâmple. Ei au un candidat care este o persoană foarte calificată“, a spus Biden, fără a nominaliza pe cineva.
Însă, atât fostul premier britanic Boris Johnson, cât și ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, aspiră la poziția de secretar general al NATO, în contextul în care mandatul lui Jens Stoltenberg expiră la 30 septembrie anul acesta, iar fostul premier norvegian care conduce Alianța din 2014 nu mai dorește o reînnoire a mandatelor sale.
„Vom avea – avem multe discuții, nu între noi (n.r. – între SUA și Marea Britanie), ci în cadrul NATO, pentru a determina care va fi rezultatul”, a explicat Biden, citat de Calea Europeană.
Liderii celor 31 de state membre ale NATO se vor întruni între 11-12 iulie la Vilnius, în Lituania, pentru un summit care va fi concentrat pe adoptarea unui nou model de forțe privind postura de descurajare și apărare a Alianței, inclusiv pe flancul estic, și pe oferirea de sprijin și garanții de securitate Ucrainei, dar discuțiile privind noul secretar general al Alianței ar trebui să ajungă, de asemenea, la o finalitate.
În cadrul unei reuniuni informale la Oslo, miniştrii de externe din NATO au făcut un schimb de opinii despre succesorul lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat expiră la 30 septembrie acest an.
Al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria Alianței, Stoltenberg, fost premier al Norvegiei între 2005 și 2013, acceptase încă din 2021 să preia poziția de guvernator al Băncii Centrale din țara sa la finele lui 2022, când mandatul său în fruntea NATO urma să expire.
Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei i-a determinat însă pe liderii celor 30 de state aliate și pe Stoltenberg însuși să își schimbe opțiunile. Astfel, la summitul extraordinar de la Bruxelles din 24 martie 2022, la o lună de la invazia Rusiei, liderii NATO i-au prelungit cu un an mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al Alianței, „într-un moment critic pentru securitatea internațională”.
Printre numele vehiculate să-l înlocuiască pe Jens Stoltenberg se numără președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, deși Comisia a negat o astfel de ipoteză, fostul premier britanic Boris Johnson, actualul ministru britanic al apărării Ben Wallace, dar și actuali și foști lideri din Europa Centrală și de Est, precum prim-ministrul Estoniei Kaja Kallas, existând dorința de a da un semnal de greutate părții est-europene a Alianței.
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan