17:53:52 23.04.2025
Stiri

Jennifer Lopez are o nouă afacere. Brand-ul artistei surprinde

Actualitate 06.04.2023 19:58 Vizualizări2263
Jennifer Lopez are o nouă afacere. Brand-ul artistei surprinde

Deși a declarat în nenumărate rânduri că nu consumă alcool sau că dacă o face se rezumă întotdeauna la o cantitate extrem de mică, Jennifer Lopez își lansează acum propriul brand de băuturi alcoolice. Compania se numește Delola, și potrivit artistei în vârstă de 53 de ani, numele nu este deloc ales întâmplător. Aceasta a dezvăluit că Lola Lopez este alter ego-ul său, partea „jucăușă și lipsită de griji” a personalității sale.

„Mi-am dat seama cât de important este să te bucuri de viață”, a spus Jennifer Lopez într-un clip video de promovare a brand-ului pe care l-a postat pe contul său de Instagram.

„Îmi place să mă distrez și să mă relaxez cu prietenii. Dar nu am găsit niciodată o băutură care să fie potrivită pentru mine. Am căutat ceva de care să mă pot bucura, care să se potrivească modului atent în care îmi trăiesc viața. Când nu l-am găsit, am decis să creez Delola”, a mai spus soția lui Ben Affleck.

Artista a mai precizat și că și-a dorit să creeze o băutură cu „ingrediente mai bune, cu un gust mai bun, și cu mai puține calorii decât cocktailurile tradiționale. Ceva ușor, distractiv, proaspăt și delicios. Știam că dacă eu căutam, și alții căutau”.

Lopez a mărturisit și că a început să lucreze la acest proiect încă din 2020, alături de partenerii săi, Ken Austin și Jenna Fagnan, dar și de managerul ei, Benny Medina.

„Am început această călătorie în urmă cu doi ani și sunt atât de entuziasmată să împărtășesc în sfârșit Delola cu lumea întreagă”.

Potrivit brand-ului, Delola oferă „cocktailuri artizanale premium pe bază de băuturi spirtoase, pline de arome, care sunt realizate din plante naturale, nu conțin gluten și sunt mai puțin calorice decât cocktailurile tradiționale”, scrie elle.ro.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte