Iurie Sadovnic, Doina Sulac, Anișoara Puică și Orchestra „Tharmis”, la Retro Mai de la VATRA
În acest sfârșit de săptămână, Centrul Cultural VATRA deschide sezonul estival printr-un eveniment de muzică retro în aer liber sub genericul „Retro Mai”.
În cadrul acestui festival vor evolua artiști și trupe naționale și internaționale precum Ricu Vodă, Cristofor Aldea-Teodorovici, Iurie Sadovnic, Doina Sulac, Anișoara Puică, Tharmis, The Kaiser Band, The Carters Band și altții.
În colaborare cu Academia de Științe a Moldovei și colecţionarul Petru Costin, la VATRA va fi expusă o grandioasă Colecție de Potcoave. Oaspeţii festivalului se vor putea bucura de o prezentare a costumelor şi ţinutelor din perioada anilor 70-80.
De asemenea, o expoziție de fotografie tematică va reuni cele mai frumoase imagini ale Chișinăului vechi.
Într-un spațiu special amenajat, va fi organizată o expoziţie de maşini şi motociclete de epocă produse în Statele Unite, Europa, Japonia, Germania.
Din peisaj nu vor lipsi nici cei mai iscusiți meşteri populari ce vor bucura ochiul vizitatorilor cu cele mai autentice lucrări artizanale. Atmosfera va fi condimentată cu bucate tradiționale, gătite după reţetele culinare originale.
Vedeți mai jos programul festivalului:
Festivalul Retro Mai
Activități pentru 1, 2 și 3 mai între orele 10:00 – 20:00
·Expoziție grandioasă de mașini și motociclete retro
·Muzeu cu obiecte de anticariat (expoziție realizată de colecționarul Petru Costin)
·Expoziție cu mobilă de anticariat (Salon Galerie antic.md)
·Expoziție de ceasuri vechi
·Târg grandios: Artizanat; Meșteri populari, Obiecte pentru copii
·Zona pentru copii: Animatori, Mascote, Topogane, Jocuri cognitive, Ateliere de creație
·Camping City (Orășelul Corturilor)
1 mai
12:00 Deschiderea Evenimentului
13:40 Just Friends Dance
14:00 Ricu Vodă
15:00 Silvia Alegro Jazz Band
15:40 Kangoo Jumbs Retro Dance
16:00 DJ-set oferit de Retro FM
17:00 Vitalie Dani
18:00 Clubul de dansuri Space
19:00 Cristofor Aldea-Teodorovici și Orchestra
20:00 Discotecă Retro în aer liber
2 mai
12:20 Radio Polonia ONLINE
12:30 Deschiderea oficială - Luări de cuvânt: Artur Michalski - Ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, Dariusz Wosztyl - Consulul Ambasadei Republicii Polone la Chișinău, Elena Beleacova - Director general al Biroului Relații Interetnice, Nicolae Avram – Președintele Centrului Cultural VATRA
13:00 Program artistic susținut de reprezentanții diasporei poloneze:Orchestra Simfonică din orașul Tiraspol, Colectivul de copii din orașul Tiraspol, „Tekla Klebetnica” – colectiv de muzică populară poloneză
14:30 Doina Sulac
15:00 Cătălina Rusu
16:00 Continuarea Programului artistic susținut de reprezentanții diasporei poloneze: Tineri interpreți ai Liceului Teoretic Gogol, Anna German song featured by Eliza Jeremienco, Andrzej Rosiewicz song featured by Vova Zuravski.
16:20 Iurie Sadovnic
16:45 Continuarea Programului artistic susținut de reprezentanții diasporei poloneze: Ansamblul folcloric Styrczanskie Dzwoneczki – un program de dans și muzică folclorică poloneză
17:10 „Tekla Klebetnica” – colectiv de muzică popular poloneză
18:00 Trupa „Miriam”
19:00 Anișoara Puică și Just Friends
19:50 Fire Show
20:00 Discoteca Retro în aer liber
3 mai
15:00 The Kaiser Band
16:00 The Carters Band
17:00 Olea Roche
17:30 Ora de dans Just Friends
18:00 Nicorason’g
19:00 Orchestra Tharmis
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas șapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md