21:11:21 08.04.2025
Stiri

Angela Merkel l-a invitat pe Iurie Leancă în Germania. Premierul e decis să aducă investiții germane în R. Moldova

Politică 09.07.2014 14:32 Vizualizări2524
Angela Merkel l-a invitat pe Iurie Leancă în Germania. Premierul e decis să aducă investiții germane în R. Moldova

Premierul Iurie Leancă pleacă astăzi într-o vizită în Germania, la invitația cancelarului Angela Merkel. Cei doi oficiali vor discuta despre agenda europeană a R. Moldova, realizarea reformelor în țara noastră, relațiile bilaterale și situația din regiune, transmite Serviciul de presă al Guvernului.

Mâine, la Berlin, va fi organizat un forum al oamenilor de afaceri. Obiectivul reuniunii este extinderea investitiilor directe germane în țara noastră, precum și facilitarea oportunităților pentru creșterea comerțului bilateral, având în vedere noul cadru pe care îl va oferi, începând cu toamna anului curent, Spațiul de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu UE prevăzut de Acordul de Asociere cu UE.

De asemenea, urmează să fie semnat Acordul cadru privind cooperarea moldo-germană în domeniul dezvoltării, fapt convenit în cadrul vizitei recente la Chișinău a ministrului Federal pentru Dezvoltare Economică a Germaniei, Gert Muller. Acordul va crea premisele necesare pentru creșterea asistenței financiare nerambursabile din partea poporului german în domeniul dezvoltarii durabile a economiei R. Moldova, susținerea educației vocaționale, descentralizării și nemijlocit pentru realizarea proiectelor de infrastructură a apei și canalizării în localitătile țării.

Ultima dată, Iurie Leancă s-a întâlnit cu Angela Merkel la sfârșitul lunii mai, la Berlin, împreună cu prim-miniștrii Ucrainei și Georgiei, țări care, alături de R. Moldova, au semnat, pe 27 iunie 2014, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte