UE adoptă decizii în TERMEN RECORD cu privire la Republica Moldova
Premierul Iurie Leancă a declarat că decizia privind liberalizarea pieței pentru importurile de vinuri moldovenești, aprobată ieri într-un termen record de UE, reconfirmă sprijinul și interesul partenerilor europeni pentru aprofundarea cooperării economice dintre Republica Moldova și UE.
Guvernul salută decizia Consiliului Uniunii Europene de a deschide piața pentru livrarea vinului moldovenesc. „Apreciez mult faptul că vinificatorii din ţara noastră vor putea să exporte în Uniunea Europeană vinuri scutite de taxe, fără a mai fi necesar să solicite autorizaţii de la Camera de Licenţiere pentru valorificarea cotelor”, a menționat prim-ministrul.
Consiliul de Miniștri a aprobat ieri, prin vot unanim, modificarea Preferințelor Comerciale Autonome, astfel încât importurile de vinuri moldovenești în UE să fie complet liberalizate. Potrivit lui Iurie Leancă, această decizie, aprobată într-un termen record, reconfirmă interesul partenerilor europeni pentru dezvoltarea și aprofundarea cooperării economice dintre Republica Moldova și UE.
Menționăm că, datorită regimului actual de Preferințe Comerciale Autonome, cota anuală de export a vinurilor moldovenești în UE este de 240 de mii de hectolitri. Vinurile moldovenești vor putea fi exportate fără restricții pe piața comunitară începând cu 1 ianuarie 2014.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"