Iubiri celebre // Și-a ales mireasă după „socoteala profesională”
Clasici români // Amorurile lui Creangă
Nu cred că există român care să nu fi citit „Amintirile din copilărie”. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, l-am fi numit un puști rebel. Însă la fel de tumultuoasă a fost viața lui Creangă și la maturitate.
„Aleasa inimii”
Fiu de țăran, el este dat la „fabrica de popi de la Fălticeni“, după dorința mamei sale care voia să-l vadă scăpat de sărăcie. La ea, evlavia mergea mână-n mână cu pragmatismul.
Ca să fie hirotonit, era obligatoriu să se căsătorească. Iar „aleasa“ a apărut imediat. Viitoarea mireasă era Ileana, fiica unui preot, cu 15 ani mai mică decât el.
G. Călinescu scria în legătură cu aceasta: „În căsătoria ce-a urmat n-a intrat oricum niciun factor sentimental, cum nu intra îndeobște în chestiunile acestea, ci numai o socoteală profesională“.
Tânărul ginere cu fetița lui mireasă s-au mutat în ograda bisericii socrului foarte zgârcit, în niște anexe. Au trăit în sărăcie, „într-o casă în care-l uda ploaia și-l orbea fumul și soția”.
Divorțul
Peste un an, Ileana dă naștere unicului lor copil. Când acesta împlinește șapte ani, Ileana părăsește domiciliul conjugal, lăsându-l pe Creangă să aibă grijă de Constantin.
Un preot a fost chemat să-i împace, însă hotărârea Ilenei a fost foarte clară - nu mai voia să trăiască alături de diacon „nicio zi“. A părăsit casa pentru totdeauna, iar Creangă considera gestul ei drept cea mai gravă insultă.
Pentru că era față bisericească, separarea a fost ținută în secret câțiva ani. Rudele spuneau că Ileana a plecat la bărbatul de care se îndrăgostise.
Dar toată lumea știa că lui Creangă îi plăceau femeile. Se pretinde chiar că din relația cu o maică ar fi rezultat un băiat, Valeriu, mort apoi la vârsta de 15 ani.
Caterisirea
După ce timp de 12 ani a fost dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, a fost exclus definitiv din rândurile clerului. I s-a imputat că și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau biserica și s-a tuns ca un mirean.
Lipsit de mijloace de existență, dând dovadă de o mare energie, a început să facă negoț, închiriind un debit de tutun nu departe de Mitropolie.
Alături până la moarte
După ce divorţează de Ileana, obţine custodia fiului. Şi pentru că băiatul avea nevoie de o femeie care să-l îngrijească, o angajează pe Tinca Vartic, alături de care va trăi toată viaţa, fără să se căsătorească. Fată din prostime, cu care, după cum aflăm de la G. Călinescu „Creangă dezlegase în sfârșit problema sentimentală în chipul cel mai fericit, după opinia lui. Își găsise femeie pe potriva lui, femeia cu totul egală cu el”.
Bojdeuca din Țicău a fost cumpărată de scriitor pe numele Tincăi, cea care a avut grijă de el aproape două decenii. Bolnav de epilepsie, Ion Creangă a murit la vârsta de 53 de ani.
Epilog
După moartea lui Creangă, Tinca s-a căsătorit cu un vecin care locuia pe aceeași stradă, într-o casă mai mare. A închis bojdeuca și a lăsat-o în paragină, dar nu a stricat nimic din interior. După moartea Tincăi, Constantin Creangă, fiul scriitorului, a răscumpărat în totalitate proprietatea și a renovat casa. Aceasta a fost deschisă publicului pe 15 aprilie 1918, fiind primul muzeu memorial din România.
22:22 și mai departe: ce înseamnă când vezi aceleași numere pe un ceas
De ce Krasnoselski refuză ajutorul Ucrainei, pentru a pune IMEDIAT capăt crizei? ISW: Cooperarea ar reduce prețurile la energie cu peste 30% pentru toată R. Moldova, dar ar compromite poziția Rusiei de ,,salvator" al regiunii separatiste
Ucraina este gata să pună capăt crizei energetice provocate de Rusia în Transnistria. „Suntem pregătiți să trimitem cărbune. Centrala de la Cuciurgan este capabilă să furnizeze electricitate nu doar întregii R. Moldova, dar și regiunii noastre"