07:38:30 26.04.2025
Stiri

Italia instituie CARANTINA OBLIGATORIE pentru persoanele care vin din România și Bulgaria

Actualitate 25.07.2020 14:25 Vizualizări1965
Italia instituie CARANTINA OBLIGATORIE pentru persoanele care vin din România și Bulgaria

Italia instituie carantina obligatorie pentru persoanele care au călătorit în România și Bulgaria în ultimele 14 zile, pe fondul numărului mare de noi cazuri înregistrat în cele două țări și ca măsură preventivă pentru deteriorarea situației sanitare pe teritoriul italian care a depășit etapa critică a pandemiei de mai bine de o lună, informează dpa, preluat de Agerpres.

Decizia a fost anunțată vineri de ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, care a decis să acționeze cu precauție în fața noului coronavirus.

„Tocmai am semnat un nou decret care dispune carantina pentru cetăţenii care în cele 14 zile precedente au fost în România şi Bulgaria (…) Virusul nu este înfrânt şi continuă să circule. Din acest motiv trebuie să fim în continuare precauţi”, a explicat ministrul italian într-o postare pe Twitter.

Această măsură este deja în vigoare pentru țările din afara UE și non-Schengen, a mai precizat oficialul italian, însă aplicarea ei pentru alte două state membre ale Uniunii Europene este o premieră de la redeschiderea frontierelor Italiei pentru cetăţenii din blocul european.

Hotărârea anunţată vineri poate avea un impact semnificativ, întrucât Italia găzduieşte mari comunităţi de imigranţi din România şi Bulgaria, notează DPA.

În Italia epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate şi anume cazurile importate.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din România, sunt exceptaţi de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri şi de persoane şi personalul navigant.

Măsura se aplică până la data de 31 iulie, când va avea loc o reevaluare.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte