„Istoria României în 100 de portrete” // Un portret de mari dimensiuni al lui Ștefan cel Mare și iconicul portret al lui Tudor Vladimirescu, păstrate în muzeele din România, expuse la Chișinău: Unde vor putea fi admirate
Piese de tezaur dedicate celor mai cunoscuți și importanți domnitori români, de la de la Ștefan cel Mare la Mihai Viteazul sau Tudor Vladimirescu, vor fi prezentate la Chișinău, în cadrul expoziției „Istoria României în 100 de portrete”, organizată de Art Safari, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Mai exact, basarabenii vor putea admira, în perioada 20 august - 15 septembrie 2024, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, un portret de mari dimensiuni al lui Ștefan cel Mare (1438 - 1504), din colecția Complexului Muzeal Național Neamț/ Muzeul de Artă Roman.
Printre cele 100 de opere prezente în expoziție se numără și iconicul portret al lui Tudor Vladimirescu (1780-1821) realizat de Theodor Aman, din colecția Muzeului Național de Istorie a României, o sculptură cu Mircea cel Bătrân realizată de Gabriela Manole Adoc, un portret al lui Neagoe Basarab realizat de Arthur Verona.
CITIȚI și DE COLECȚIE // Tricoul oficial al echipamentului național al României de la Campionatul Mondial din 1994, cu semnătura olografă a lui Gheorghe Hagi, dar și o rachetă de tenis de la US Open 2012, care a aparținut Simonei Halep, expuse la Chișinău
Vizitatorii vor putea vedea și un portret al Marițicăi Bibescu (1815-1859) ce poartă o ie din materiale prețioase, realizat de Carol Popp de Szathmári (1812-1887).
Considerat primul fotograf din Țările Române, a fost și pictorul şi fotograful Curții domnitoare sub Gheorghe Bibescu, Barbu Știrbei, Alexandru Ioan Cuza şi Carol I.
Una din frumusețile valahe, a doua soție a domnitorului Gheorghe Bibescu (1843-1848), Marițica Bibescu, era renumită pentru toaletele sale și pentru naturalețea cu care purta orice.
Mai multe detalii despre expoziția „Istoria României în 100 de portrete” aflați AICI.
Rușii au bombardat stația din Podolsk, afectând și centrala de la Cuciurgan: ,,În prezent, doar două turbine sunt operaționale, iar capacitatea de producție este limitată"
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”