Își trimit bancherii la închisoare. VEZI în ce ţară patru bancheri vor face PUŞCĂRIE
Curtea Supremă a Islandei a decis condamnarea la închisoare a patru șefi ai celei mai mari bănci internaționale islandeze, Kaupthing Bank. Instanța a decis ca bancherii să fie trimiși la închisoare pe o perioadă cuprinsă între patru și cinci ani și jumătate, scrie presalibera.net.
Astfel, după gratii au ajuns bancherii Sigurdur Einarsson, fostul președinte al consiliului, Hreidar Mar Sigurdsson, fostul director executiv, Magnus Gudmundsson, fostul director executiv al sucursalei Luxemburg și Olafur Olafsson, unul dintre proprietarii majoritari. Ei au fost acuzați de ascunderea faptului că un investitor din Qatar, șeicul Mohammed Bin Khalifa Bin Hamad Al – Thani, a cumpărat o participație din capitalul băncii Kaupthing, însă acesta a împrumutat, de fapt, banii ilegal de la bancă pentru sine.
Al -Thani a cumpărat o participațiune de circa 5,1% din bancă, chiar cu câteva săptămâni înainte de prăbușirea acesteia. Cumpărarea investitorului a fost văzută inițial ca un impuls de încredere pentru bancă, în timp ce zvonurile circulau despre problemele sale financiare și intrarea în faliment.
Curtea Supremă l-a condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare pe Hreidar Mar Sigurdsson, fostul director executiv. Sigurdur Einarsson, fostul presedinte al consiliului, a fost condamnat la patru ani de închisoare.
Curtea Supremă a dat o sentință de patru ani și jumătate lui Olafur Olafsson, unul dintre proprietarii majoritari ai băncii Kaupthing. Magnus Gudmundsson, fostul director executiv al sucursalei Luxemburg, a primit la rândul său o pedeapsă de patru ani și jumătate. Olafur Olafsson și Magnus Gudmundsson au mai primit o pedeapsă de trei ani și jumătate, respectiv trei ani din partea instanței districtuale.
Acestea sunt cele mai grele sentințe pentru fraudă financiară din istoria Islandei. Cei patru vor trebui să plătească propriile cheltuieli de judecată care se ridică la suma de 82 de milioane de Kronur, aproximativ 670 mii de dolari.
Sigurdsson și Einarsson se confruntă cu un alt caz de fraudă financiară tot în perioada când au condus banca Kaupthing, aceștia fiind acuzați de manipularea pieței.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2