19:11:59 24.11.2024
Stiri

Tarasiuc ar putea rămâne FĂRĂ cetățenia României. Scandalul a ajuns în Parlamentul României

Social 17.09.2014 13:25 Vizualizări3767 Autor: Galina Munteanu
Tarasiuc ar putea rămâne FĂRĂ cetățenia României. Scandalul a ajuns în Parlamentul României Facebook


Moldovenista Irina Tarasiuc, care a cântat în mai multe campanii pentru socialistul Igor Dodon, ar putea pierde cetăţenia română. Liberalii din România au cerut retragerea cetăţeniei acesteia, după ce interpreta de la Chișinău a scris pe o reţea de socializare că şi-a luat paşaport românesc doar pentru a putea călători, informează România TV.

Astăzi, în Parlamentul României vor fi audiaţi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).

Interpreta Irina Tarasiuc a devenit cetăţean român la începutul lunii august curent. La o zi după ce a obţinut paşaportul românesc, aceasta a scris pe rețeua de socializare Facebook că obținerea pașaportului român este, pentru ea, „doar o viză”.

„Paşaportul românesc este pentru mine doar o viză care-mi permite să fiu mobilă, nu înseamnă cetăţenie. Eu sunt moldoveancă şi punctum”, a scris Irina Tarasiuc.

Declarația a stârnit un val de nemulțumiri. Internauții au format un grup pe Facebook și au trimis scrisori autorităților române prin care au cerut retragerea cetățeniei. În „joc” s-a implicat și mama interpretei, care a început să șantajeze și amenințe mai mulți internauți.

Şi parlamentarii români au cerut retragerea cetăţeniei fetei din R. Moldova şi au depus o cerere în acest sens la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC).

„Trebuie să fim mult mai riguroşi la astfel de derapaje şi cei care lezează prestigiul României în lume ar trebui să nu mai beneficieze de dreptul de a fi cetăţean român”, a declarat deputatul PNL Mircea Dolha, în direct la Romania TV.

Subsecretarul de stat Andrei Tinu a declarat, la rândul său, că la ANC au fost depuse două cereri de retragere a cetăţeniei pentru Irina Tarasiuc, iar termenul pentru soluţionarea cererii a fost stabilit pentru 21 aprilie 2015. Tinu a mai explicat că, potrivit legii, se acordă un termen de şase luni pentru a da posibilitatea celui împotriva căruia s-a formulat plângerea să-şi facă apărarea.

Potrivit legii, cetățenia română poate fi retrasă persoanei care, aflată în străinătate, săvârșește fapte deosebit de grave sau lezează prestigiul României.


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md