Ion Ceban, ÎNLOCUITORUL lui Igor Dodon: „El este OBSEDAT pentru că are concurență – Ion Ceban. Riscă să devină irelevant și pentru RUȘI, dacă nu obține cel de-al doilea mandat de președinte”
Președintele Igor Dodon ar fi avut nevoie ca PSRM să reconfirme faptul că-l sprijină plenar pentru al doilea mandat, deoarece îi este frică de concurența din interiorul formațiunii, unde a apărut un nou lider puternic. Din acest motiv, în declarația Consiliului Republican al PSRM, întrunit ieri, a fost scris „negru pe alb” că Igor Dodon va fi candidatul sprijinit de PSRM pentru un al doilea mandat de șef al statului. De această părere este fosta prim-ministră Maia Sandu.
„Ce bucurie pe capul nostru acest anunț „neașteptat” al PSRM. Poate Igor Dodon a avut nevoie de o reconfirmare că partidul e gata să-l înainteze pe el și nu pe Ion Ceban. Dodon este obsedat (să obțină cel de-al doilea mandat) și e gata să ne facă pe noi să suportăm diferite cheltuieli. El e obsedat pentru că are concurență în partid și riscă să devină irelevant pentru propriul partid, pentru că a apărut un alt lider – Ion Ceban. El devine irelevant și pentru ruși, dacă nu obține cel de-al doilea mandat. Iată de ce Igor Dodon folosește toate resursele, inclusiv cele administrative, pentru a obține al doilea mandat”, a spus Maia Sandu, în cadrul unui interviu pentru cotidianullive.md.
Lidera PAS crede că ar exista o posibilitate ca Igor Dodon să nu candideze pentru un nou mandat, însă șansele sunt destul de mici.
„Se poate întâmpla asta doar dacă începe să funcționeze procuratura. Dacă am avea o procuratură cu adevărat independentă, atunci s-ar putea ca Igor Dodon să nu mai fie eligibil să candideze. Dar e complicat acest scenariu. L-am auzit pe noul procuror general într-o emisiune… Mi-aș dori să lucreze la fel de bine cum a vorbit. Vedem ce se va întâmpla. Dacă ar fi cu adevărat independent, dacă se va dovedi independent, atunci Igor Dodon va regreta până la sfârșitul vieții sale această numire. Totuși, primele semne nu sunt îmbucurătoare. Am văzut că unul dintre adjuncții procurorului general are probleme de integritate. Ar trebui să fie cercetat pentru îmbogățire ilicită”, a adăugat fosta prim-ministră.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”