Ion Basoc va primi 2,6 milioane de lei, iar Oleg Crețul - două milioane, pentru medaliile obținute la Jocurile Paralimpice de la Paris: Sportivii, întâmpinați ca niște eroi la aeroport
Succesele sportivilor din R. Moldova la Jocurile Paralimpice de la Paris, Franța, vor fi răsplătite de către stat.
Mai exact, Ion Basoc va fi recompensat de către Guvern cu suma de 2,6 milioane de lei pentru medalia de argint la proba para judo, iar Oleg Crețul - cu două milioane de lei pentru cea de bronz. Aceleași sume vor primi și antrenorii acestora.
La fel, premii bănești vor primi și alți doi reprezentanți ai Republicii Moldova, care ne-au reprezentat la Jocurile Paralimpice: 300 de mii de lei va încasa Larisa Marinencova, care a obținut locul șapte la para powerlifting, și 200 de mii - Gheorghe Spînu, pentru locul opt la para atletism.
Lotul paralimpic al Republicii Moldova a fost întâmpinat astăzi, la Aeroportul Internațional Chișinău, cu flori și aplauze, oferite inclusiv de președinta Maia Sandu, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Menționăm că R. Moldova a câștigat, de-a lungul timpului, patru medalii la Jocurile Paralimpice, două dintre care la ediția din acest an a competiției.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”