Iohannis a vorbit cu Poroşenko și a condiţionat vizita în Ucraina: Va avea loc, când situația școlilor românești va fi rezolvată
Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, miercuri, la telefon, cu omologul său de la Kiev, Petro Poroşenko, despre Legea Educaţiei, care restrânge învăţământul în limbile minorităţilor naţionale în Ucraina.
Şeful statului român i-a transmis omologului său că este nemulţumit de adoptarea legii, „care produce efecte negative asupra dreptului la educaţie în limba maternă a persoanelor aparţinând minorităţilor din Ucraina, inclusiv cea română”.
Iohannis a susţinut că, înainte de luarea deciziei, ar fi trebuit să existe o consultare cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Ucraina şi cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Preşedintele României a reiterat faptul că Articolul 7 al Legii, aşa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române în ceea ce priveşte asigurarea învăţământului în limba maternă.
În timpul discuţiei, Iohannis i-a cerut lui Poroşenko ca Ucraina să îşi respecte angajamentele asumate constant faţă de România privind respectarea normelor şi standardelor internaţionale relevante în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Mai mult, şeful statului român a atras atenţia că este important ca nivelul şi calitatea învăţământului în limba română să nu fie afectate de noile norme şi a evidenţiat că învăţarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minorităţile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităţilor.
La rândul sau, Poroşenko i-a spus lui Iohannis că îi înţelege îngrijorarea şi şi-a luat angajamentul să găsească o soluţie pentru problemele apărute după adoptarea legii, astfel încât drepturile românilor din Ucraina de a învaţă în limba lor maternă să nu fie afectate.
Preşedintele Ucrainei l-a invitat, din nou, pe Iohannis în ţara sa. Preşedintele român a explicat că iniţial vizita trebuia să aibă loc în octombrie, dar că a fost amânată în contextul adoptării Legii Educaţiei. Iohannis a precizat că vizita va avea loc când situaţia va fi rezolvată.
Practic, noua Lege a Educaţiei afectează copiii celor aproape 400.000 de români din Ucraina, care nu vor mai putea învăţa în limba lor maternă. În Ucraina, minoritatea română este a doua că pondere, după cea rusă, şi beneficiază în prezent de 77 de şcoli cu predare în limba română.
Sursa: ziare.com
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2