INVITAȚIE // Ministerele care își deschid larg ușile
Ministerul Justiției (MJ) îi invită la Ziua Uşilor Deschise pe toți cei care vor să afle din prima sursă cum funcționează sistemul de drept și cum decurg reformele în domeniul judiciar. Evenimentul se va desfăşura pe 28 august, între orele 10.00-13.00, în sala de conferinţe a instituției.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să discute cu oficialii din cadrul ministerului și cei din instituțiile subordonate, să afle despre rezultatele obținute în realizarea reformei în domeniul justiției. Totodată, publicul va fi informat despre serviciile prestate, în special despre serviciul e-apostilă, care oferă posibilitate de apostilare a actelor în format electronic, dar și e-stare civilă, care permite solicitarea de acte prin intermediul ghişeelor multi-media.
În Ziua Ușilor Deschise, atât cetățenii R. Moldova, cât și persoanele nerezidente și cetățenii străini vor putea discuta cu ministrului Justiției, Oleg Efrim.
Ziua Ușilor Deschise este organizată la MJ în cadrul „Zilelor Diasporei”, care vor cuprinde perioada 28-30 august. Accesul în clădire va fi permis în baza actului de identitate.
Tot în această zi, își vor deschide larg ușile pentru vizitatori și alte instituții de stat cum ar fi: Compania Națională de Asigurări în Medicină, Casa Națională de Asigurări Sociale, Biroul Migrație și Azil, Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți