18:26:33 24.12.2024
Stiri

Investitorii străini, BULVERSAȚI de informațiile contradictorii privind o eventuală sistare a ZEL-urilor din R. Moldova. Marin Ciobanu: „Investiții de circa 100 de MILIOANE de euro sunt puse în zona de așteptare”

Actualitate 24.03.2022 12:14 Vizualizări5514 Autor: Ziarul National
Investitorii străini, BULVERSAȚI de informațiile contradictorii privind o eventuală sistare a ZEL-urilor din R. Moldova. Marin Ciobanu: „Investiții de circa 100 de MILIOANE de euro sunt puse în zona de așteptare”

Administratorul Zonei Economice Libere (ZEL) „Bălți”, Marin Ciobanu, susține că informațiile contradictorii privind sistarea activității ZEL-urilor în R. Moldova creează confuzii în rândul investitorilor străini. Astfel, investiții de circa 100 de milioane de euro sunt în așteptare din cauza acestei situații, a declarat ieri Marin Ciobanu, în cadrul Clubului Presei Economice.

Potrivit lui Ciobanu, informațiile lansate recent de Ministerul Economiei, potrivit cărora ZEL-urile ar urma să fie lichidate, au bulversat investitorii.

„S-a făcut o defavoare foarte mare cu aceste opinii promovate de anumiți experți. Aceste declarații au bulversat investitorii, care brusc nu mai știau ce să facă. Mulți au stopat proiectele investiționale. Un exemplu în acest sens sunt unele companii din Strășeni și din Rezina, care au achiziționat 8 hectare de teren cu 10 milioane de euro. În total, conform informațiilor noastre, circa 100 milioane de euro ce urmau a fi investite au fost puse în așteptare”, a precizat Ciobanu.

Ciobanu a subliniat că, recent, s-a întâlnit cu un important investitor din Danemarca. Cel din urmă i-a spus că războiul din Ucraina se va termina, dar până nu va exista o claritate despre soarta ZEL-urilor din R. Moldova nu poate fi vorba de investiții.

„L-am încurajat, i-am dat asigurări că vom găsi soluții. Până acum, noi, cei șapte administratori ai ZEL-urilor, nu am avut vreo ședință la Ministerul Economiei, dar am văzut că instituia dă asigurări că totul va fi bine. Apropo, în comunitatea europeanăactivează peste 100 de zone economice libere, care oferă facilități mult mai atractive decât cele autohtone. De exemplu, timp de zece ani în Țările Baltice nu se achită impozit pe profit, în Polonia - contribuțiile sociale”, a specificat el.

Marin Ciobanu a reiterat faptul că, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană prevede termenul de funcționare pentru ZEL-uri de până la 10 ani, adică până în 2026, dar aceasta nu e un fapt finit. „R. Moldova nu e nici măcar candidat de aderare la UE, noi putem cere modificarea acestui termen și sunt convins că vom fi susținuți”, a adăugat administratorul ZEL „Bălți”.

ZEL „Bălți” a marcat pe 23 martie curent 12 ani de la fondare. În această perioadă au fost create peste 10 000 de locuri de muncă, iar în anul 2020, ZEL „Bălți” a asigurat circa 33% din producția industrială a republicii și aproape 15% din exporturile totale.În acest moment, în cele 19 subzone ale ZEL „Bălți”, care sunt amplasate pe întreg teritoriul R. Moldova, activează 81 de rezidenți, iar investițiile sunt de peste 250 de milioane de dolari. Actualmente, ZEL „Bălți deține peste jumătate din toate investițiile realizate în ZEL-urile din Moldova și cca. 2/3 din producția industrială și locurile de muncă create în cadrul acestora. Pe parcursul anului 2021, rezidenții au alocat fondului de salarizare peste 1 miliard 18 milioane de lei. Impozitele și taxele vărsate în bugetul național au fost de 481,3 milioane de lei, iar achizițiile de la companii autohtone de peste 465 milioane de lei. Valoarea producției industriale generate de aceste companii s-a cifrat la circa 7 miliarde 956 milioane de lei.

ZEL „Bălți” s-a implicat în proiecte fundamentale pentru economia R. Moldova și pentru mediul de afaceri local, contribuind la înființarea unor importante instituții și asociații profesionale. Cel mai recent proiect, elaborat de ZEL „Bălți” este „Centrul de Instruire Inter-Companii” (TechZone), a fost propus în scopul de instruire profesională complementară a angajaților din sectorul industriei prelucrătoare a R. Moldova și suport pentru întreprinderile mici și mijlocii în ceea ce privește întreținerea atelierelor și parcurilor de mașini necesare în procesul de instruire a elevilor din învățământul dual.

Unul din autorii ideii de creare a ZEL Bălți a fost și deputatul din Bundestag-ul german, Manfred Grund. „Cu mai mulți ani în urmă am avut ocazia să-mi aduc contribuția la formarea ZEL Bălți, am promovat această idee. Cel mai mult a contribuit dl. Marin Ciobanu și îl felicit pentru angajament, puterea de a se impune și pentru tot ce a obținut. ZEL Bălți este ca un far economic, unul din puținele din Europa de Est de așa nivel și ne bucurăm că aici activează companii germane și austriece. Știu că în acești 12 ani de existență au fost investite circa 250 milioane dolari, o cifră mare chiar și pentru Germania. Astfel de exemple ca ZEL demonstrează că are sens de investit în R. Moldova”, a spus deputatul.










Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md