INVESTIGAȚIE // Spionii Moscovei, pe acoperișul Ambasadei Federației Ruse în R. Moldova: Reușesc să facă, de la Chișinău, interceptări chiar și pe teritoriul Portugaliei sau din „nordul Europei”
Rușii și-au umplut Ambasada de la Chișinău cu multiple sisteme de antene, capabile să capteze orice tip de semnale la distanță lungă. Jurnal TV arată într-o investigație că există cel puțin 28 astfel de dispozitive instalate pe acoperișurile celor două clădiri ale misiunii diplomatice de pe bulevardul Ștefan cel Mare. E aproape de două ori mai mult decât la Bruxelles, unde se află multe dintre subdiviziunile Uniunii Europene și stafful NATO. Echipamentele pot colecta informații sensibile pentru securitatea țării, avertizează experții.
De aceste antene se ocupă angajații misiunii diplomatice ruse, trimiși ca „diplomați” în R. Moldova, în realitate fiind angajați ai serviciilor secrete rusești - Direcția Principală de Informații (GRU) și Serviciul de Informații Externe (SVR), aflăm din investigația reporterilor de la Jurnal TV, realizată în colaborare cu jurnaliștii de la The Insider.
Modelele antenelor instalate de Rusia pot fi utilizate în special pentru a intercepta comunicațiile telefonice prin satelit, dar și comunicațiile aeronautice, maritime, militare și ale poliției. De asemenea, pot transmite informații către nave militare rusești și chiar opera atacuri cibernetice asupra rețelelor guvernamentale.
CITIȚI și Spicherul Grosu, DETALII despre SPIONII ruși din R. Moldova cu statut de diplomați și despre aplicarea principiului parității. „În Transnistria se află un grup de aşa-numiţi diplomaţi, pe care numai diplomaţi nu îi poţi considera..."
„Duminică, 14 mai 2023. În loc să se odihnească, angajatul Oficiului atașat pe apărare al Ambasadei ruse la Chișinău, Pavel Iacunin, se află pe acoperișul reședinței ce aparține misiunii diplomatice. După mai multe estimări, atașatul apărării asamblează manual o antenă și o așază așa ca să aibă un semnal mai bun. După o oră de așteptare, o ajustează din nou. Coincidență sau nu, dar tot în acea zi, în Autonomia Găgăuză se desfășura turul doi al alegerilor pentru funcția de bașcan.
1 iunie 2023. O altă zi memorabilă în calendar. Republica Moldova găzduiește summitul Comunității Europene. La Chișinău au venit lideri din 45 de țări de pe continentul european. Dar iată că și în ziua aceasta, un angajat al personalului tehnic al misiunii diplomatice își face apariția pe acoperiș. Ca și în primul caz, acesta scoate o antenă. Un exercițiu similar îl făcuse cu o săptămână mai înainte, fiind însoțit de un coleg.
(...)
Garnitura de antene propriu-zisă nu prezintă niciun pericol. Dar conectată la niște dispozitive speciale de spionaj, aceasta devine o amenințare reală. Acest lucru îl deducem din stenograma unei discuții, prin rație, a agenților ruși de la acea vreme, care dovedește că interiorul reședinței de pe teritoriul ambasadei sunt amenajate două camere, una în subsol, și alta la ultimul etaj, în care sunt amplasate aparatele de spionaj. Cea din urmă este și zona de lucru, în care ofițerii serviciilor secrete își desfășoară munca în fața computerelor. La început, nici agenții Moscovei nu aveau o închipuire clară de facilitățile noilor dispozitive. Din stenogramă reiese că rușii reușiseră să intercepteze semnale din România și Portugalia.
CITIȚI și R. Moldova i-ar putea solicita Federației Ruse REDUCEREA de circa șapte ori a numărului de diplomați acreditați la Chișinău, pe principiu de paritate: „R. Moldova are șase diplomați acreditați în Federația Rusă, iar Federația Rusă - circa 40”
FRÂNTURI DIN STENOGRAMĂ
Vorbește agentul GRU, Andrei Levin.
- I-am prins pe vecinii de peste graniță. Aproximativ e la fel ca aici, doar că ai noștri nu le cunosc limba. Și am mai prins semnale și de la alții...chiar din alt capăt al lumii...și în plus din nordul Europei.
- Nu le facem nimic. Doar îi înregistrăm.
- Vin atât de multe informații pe Viber, că trebuie să-i dau setări mai clare...
- ...înregistrez, dar se vorbește în portugheză. Ce vreți de la mine?
- ...avem o garnitură bogată de programe la alegere...
Informațiile sustrase se cifrează, se descarcă pe CD, iar apoi se transmit la Moscova prin poștă diplomatică. E o practică bine-cunoscută a ambasadelor ruse din toată lumea. În așa fel, mii de CD-uri au ajuns de la Chișinău la Moscova în ultimii ani, ne-au confirmat sursele noastre confidențiale. Niciunul dintre informatorii cu care am discutat, nu a putut să ne spună ce conțin acestea”, cităm din investigația Jurnalului.
Cine sunt Pavel Iacunin, Alexander Vasinovici, Vitalie Renev, Vladislav Bolotov, Mihail Yumashev, Artem Kuznetsov, Vladimir Gorokhov, Vladimir Savin, Eduard Osechikin, Vladimir Zaykin, Andrei Lenev, Igor Bakulin, Alexandr Tonkih, Evgeny Abaev și Alexander Mayorov sau Ilya Shershnev, ce legături au cu serviciile secrete ruse și ce funcții oficiale le-au fost date în Ambasada Rusiei la Chișinăpu pentru a le camufla activitatea, aflați din investigația Jurnal TV.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2