17:16:56 22.11.2024
Stiri

Ţinuta CORECTĂ – „cheia” sănătăţii şi longevităţii!

Știri 10.09.2016 11:30 Vizualizări4594 Autor: Ziarul National


Ţinuta CORECTĂ – „cheia” sănătăţii şi longevităţii! Sursa: secretele.com

Încă din primii ani de viaţă, trebuie să fim atenţi la o ţinută corectă (poziţiile „în picioare”, „şezând”, „culcat”, „mers”).


Un spate curbat şi un cap care atârnă nu sunt o manifestare a bătrâneţii şi au, de foarte devreme, efecte negative asupra aparatului locomotor.

Poziţia „în picioare”. Partea superioară a corpului trebuie să fie dreaptă. Capul trebuie să fie înălţat. Umerii nu trebuie să atârne pentru că, altfel, cutia toracică nu permite o respiraţie liberă.
Tălpile stau paralele şi nu prea îndepărtate una de cealaltă, genunchii nu sunt îndoiţi.

Poziţia „şezând”. Spatele trebuie să fie drept, la fel şi umerii. Coapsele şi gambele fac un unghi drept. Poziţia optimă se realizează atunci când corpul se poate relaxa cu adevărat, iar greutatea este uniform repartizată, fără a pune presiune pe coloana vertebrală. O poziţie „şezând” dreaptă în timpul meselor este foarte importantă pentru digestie. De asemenea, este bine ca masa să aibă o înălţime adecvată, pentru ca stomacul să nu fie chinuit într-o poziţie proastă.

Atunci când mergeţi, aveţi grijă să puneţi întâi călcâiul piciorului din faţă, în timp ce degetele piciorului din spate se aşează, se sprijină şi se destind complet. Urmăriţi ca genunchiul să rămână întins atunci când piciorul părăseşte solul. Aceasta va da mersului dumneavoastră elasticitate şi elan, prospeţime şi tinereţe! Braţele atârnă în voie, capul este ţinut drept, umerii sunt traşi uşor spre spate, pentru ca respiraţia să se facă într-o cutie toracică liberă.

Iată câteva recomandări pentru a păstra o ţinută corectă în viaţa de zi cu zi, pentru a evita durerile inutile la o vârstă înaintată:

1. Evitaţi perioadele lungi în poziţia aşezat sau în picioare. Doar schimbând des postura, la nivelul discurilor intervertebrale vor avea loc schimburile metabolice.

2. Schimbaţi cât mai des sarcina exercitată asupra coloanei, atât atunci când staţi în picioare, cât şi în poziţia aşezat. Pentru asta, puneţi înainte, din când în când, un picior, când celălalt, ridicaţi şi coborâti braţele şi nu uitaţi să faceţi pauze şi să vă întindeţi.

3. Dacă vă desfăşuraţi activitatea în picioare, încercaţi să aranjaţi cât mai agreabil locul de muncă, în funcţie de înălţimea dumneavoastră.

4. Dacă aveţi o activitate în poziţia aşezat, este foarte important ca antebraţul dumneavoastră să se poată rezema confortabil pe suprafaţă de lucru, cu coatele formând un unghi drept, fără a fi obligaţi să va aplecaţi înainte în timp ce munciţi.

Faptul că vă aplecaţi în faţă provoacă deseori tensiuni musculare la nivelul cefei şi dăunează, în timp, coloanei vertebrale. Adaptaţi scaunul de la birou la înălţimea dorită. O perniţă pentru spate va da un ajutor preţios, înlăturând presiunea asupra coloanei vertebrale. Un scaun cu mânere este la fel de bun, deoarece permite eliberarea de tensiuni a braţelor.

5. Dacă nu puteţi evita statul în picioare timp îndelungat, este bine să nu aveţi partea de sus a corpului aplecată înainte. Puneţi alternativ un picior cu câţiva centimetri în faţa celuilalt, pentru a va menţine corpul într-o poziţie echilibrată. Sau ridicaţi un picior, apoi celălalt, pentru a le relaxa.

6. Dacă trebuie să va aplecaţi, îndoiţi de fiecare dată genunchii şi nu curbaţi spatele. Când vreţi să ridicaţi o greutate, faceţi-o din poziţia îngenuncheat sau ghemuit. Luaţi greutatea cu ambele mâini, apoi va ridicaţi, folosind muşchii coapselor şi nu ai braţelor.

7. Dacă nu puteţi evita căratul unor greutăţi mari, folosiţi, pe cât posibil, umerii, schimbând greutatea de pe un umăr pe celălalt. Dacă trebuie să duceţi greutatea în braţe, ţineţi-o spre piept, ca să nu vă facă să va înclinaţi în faţă. Nu căraţi niciodată greutăţile cu spatele îndoit.

8. Nu purtaţi tocuri înalte timp îndelungat.

9. Atunci când conduceţi maşină, aveţi grijă să adaptaţi scaunul după corpul dumneavoastră, astfel încât antebraţele să aibă poziţia uşor înainte şi coatele să fie uşor îndoite.

Sursa: secretele.com

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md