00:21:19 23.12.2024
Stiri

„Într-un glas de-a pururi și întotdeauna!” // DRRM a unit elevii și profesorii liceelor „Alexandru Vlahuță” din București și „Olimp” din Sângerei: „Oportunitate de a ne re-întări identitatea comună, promovând apropierea dintre cele două state”

Actualitate 06.11.2024 13:09 Vizualizări945 Autor: Ziarul National
„Într-un glas de-a pururi și întotdeauna!” // DRRM a unit elevii și profesorii liceelor „Alexandru Vlahuță” din București și „Olimp” din Sângerei: „Oportunitate de a ne re-întări identitatea comună, promovând apropierea dintre cele două state”

„Lecții din trecut, idei pentru viitor!”. Asta și-au spus liceele teoretice „Alexandru Vlahuță” din București, România, și Liceul Teoretic „Olimp” din Sângerei, Republica Moldova, la toate activitățile realizate pe parcursul anului 2024 în cadrul proiectului educațional „Într-un glas de-a pururi și întotdeauna!”, finanțat de de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Mai exact, elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale de la cele două instituții au participat la lecțiile transdisciplinare și atelierele de creație, având ocazia să exploreze teme culturale și să-și dezvolte abilitățile creative, promovând valorile naționale și universale.

Totodată, cadrele didactice din cele două licee au făcut schimb de bune practici, împărtășind metode pedagogice moderne, contribuind la îmbunătățirea procesului de învățare și la dezvoltarea profesională continuă.

CITIȚI și „Într-un glas de-a pururi și întotdeauna!” // Profesori de la Liceul „Alexandru Vlahuță” din București, predare la clasă în Liceul Teoretic „Olimp” din Sângerei: „Angajament direct de a consolida această punte educațională peste Prut”

În cadrul aceluiași proiect au fost organizate vizite culturale la obiective de interes istoric și cultural atât în Republica Moldova, cât și în România, care au adâncit cunoștințele elevilor despre moștenirea istorică comună și au stimulat sentimentul de apartenență la un spațiu cultural unitar.

„În cadrul proiectului ,,Într-un glas de-a pururi și întotdeauna!”, realizat cu sprijinul financiar al Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, elevii de la Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București și cei de la Liceul Teoretic „Olimp” din Sângerei au avut ocazia să exploreze împreună patrimoniul comun al celor două țări-surori și să privească spre viitor cu încredere”, se arată într-un mesaj al Liceului Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

„Activitățile comune au contribuit la formarea unor legături personale și profesionale strânse între participanți, care vor continua să se dezvolte și în viitor. Acest proiect a reprezentat mai mult decât un simplu schimb educațional; a fost o oportunitate de a ne conecta și de a ne re-întări identitatea comună, promovând valorile europene și apropierea dintre cele două state. Suntem convinși că legăturile stabilite între Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” și Liceul Teoretic „Olimp” vor continua să se dezvolte și să ofere noi oportunități de cooperare și excelență educațională”, sunt convinse conducerile celor două instituții de învățământ de pe ambele maluri ale Prutului.

Stiri relevante
22.12.2024 10:07 489 Cine face listele?

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md