22:59:48 29.04.2025
Stiri

INTERZIȘI în UE: Zeci de cetățeni ai R. Moldova, care se aflau ILEGAL în Germania, trimiși sub escortă acasă

Social 19.04.2019 09:50 Vizualizări2830
 INTERZIȘI în UE: Zeci de cetățeni ai R. Moldova, care se aflau ILEGAL în Germania, trimiși sub escortă acasă

Un număr de 51 de cetățeni ai Republicii Moldova, care se aflau ilegal pe teritoriul Germaniei, au fost aduși ieri cu o cursă charter în Republica Moldova, fiind escortați de reprezentanți ai autorităților germane.

Biroul Migrație și Azil arată într-un comunicat de presă că celor 51 de moldoveni le-a fost aplicată interdicție de intrare pe teritoriul UE pentru diferite perioade.

„Pe 18 aprilie 2019, Biroul Migrație și Azil a asigurat transferul a 51 de cetățeni ai Republicii Moldova care se aflau în situație de ședere ilegală pe teritoriul Germaniei. Aceste persoane au fost returnate cu escorta autorităților germane, fiindu-le aplicate interdicții de intrare în spațiul UE pentru diferite perioade”, cităm dintr-un comunicat al instituției.

Biroul Migrație și Azil atenționează cetățenii care vor să călătorească în Uniunea Europeană să respecte prevederile legislației din domeniul migrației, întrucât aceștia riscă să devină subiecți ai readmisiei, fapt care poate influența negativ regimul liberalizat de vize în spațiul UE.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte