INTERVIU // Vlad Filat spune ce trebuie să ÎNVEȚE R. Moldova din LECȚIA ucraineană
Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, vorbește într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL ce trebuie R. Moldova să învețe din lecția ucraineană și de ce alegerile din acest an sunt „decisive”
Dle Filat, duminica trecută, în cadrul Acțiunii „PLDM pentru Europa”, ați anunțat că PLDM s-a lansat în campania electorală și că aceste alegeri vor fi „decisive”. Prin ce se vor deosebi alegerile din 30 noiembrie curent de cele șapte scrutine parlamentare pe care le-am avut de la independență încoace?
Aceste alegeri vor fi, într-adevăr, decisive, pentru că va fi decisă soarta R. Moldova. Pe de o parte, avem această opțiune de a continua procesul de integrare europeană, ceea ce înseamnă beneficii pentru fiecare cetățean al R. Moldova: reformarea instituțiilor pentru a le face funcționale, investiții în infrastructură, acces pe piața europeană al produselor noastre și investiții foarte multe. Cealaltă opțiune ține de izolarea țării, revenire în trecut, haos, stoparea procesului de integrare europeană, lipsirea cetățenilor R. Moldova de dreptul de a circula liber în UE, fără investiții etc.
Suntem siguri că avem susținerea cetățenilor R. Moldova. Pentru noi a fost important că acești oameni au venit sincer, duminică în Piața Marii Adunări Naționale, din toate localitățile R. Moldova, au creat acea energie necesară care va duce categoric la o mobilizare exemplară a partidului, în baza căreia urmează să obținem victoria necesară atât partidului, cât și R. Moldova.
Cum ați convins ministrul de Externe și pe cel al Educației, Natalia Gherman și Maia Sandu, să devină membre ale PLDM?
Noi am fost împreună în toată această perioadă de când doamnele Natalia Gherman și Maia Sandu activează în Guvern. Este o decizie a dumnealor și eu le sunt foarte recunoscător pentru această decizie de a se implica. Este una responsabilă într-un moment extrem de necesară pentru țară.
Cu ce mesaj va merge PLDM în campania electorală?
Oferta electorală urmează să fie prezentată atunci când vom intra de jure în campania electorală, dar mesajul nostru pentru țară este ca să mergem înainte! Să mergem înainte ca să implementăm reforme, să construim școli, grădinițe, drumuri, să facem în așa fel încât R. Moldova să ofere cetățeanului drepturi, libertăți și bunăstare. Asta înseamnă să continuăm procesul de integrare europeană și, mai exact, să acționăm, așa cum prevede și Planul nostru de dezvoltare Moldova 2020, ca în anul 2020 Moldova să fie pregătită pentru a fi membră a UE.
Pe ce vă bazați atunci când anunțați asemenea obiectiv ca Moldova să fie gata de aderare la UE în 2020?
Mi-am asumat angajamentul în numele PLDM, având această decizie adoptată de către partid atunci când am prezentat Planul Moldova 2020. Cred că este locul cel mai potrivit unde trebuie să prezinți asemenea obiective majore, de interes vital pentru țară, în PMAN, acolo unde s-a decis destinul țării. Mă bazez pe cunoaștere, experiență și pe acțiunile pe care le avem programate să le implementăm.
Aveți semnale și de la Bruxelles în acest sens?
Noi nu am mers niciodată pe promisiunile cuiva. Noi ne-am propus scopuri, am muncit mult, responsabil și le-am realizat. Acest scepticism exista și atunci când ne-am propus să liberalizăm regimul de vize cu UE. Știți foarte bine care era atitudinea multora dintre cei care astăzi beneficiază din plin de aceste beneficii. La fel s-a întâmplat și cu Acordul de Asociere cu UE, cu cel de liber schimb. Ne-am propus aceste obiective, am muncit și le-am realizat. Acum, ne-am propus ca, în 2017, R. Moldova să devină țară candidat la aderare, iar în 2020 – să întrunească toate condițiile pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE.
Pe parcursul istoriei moderne, am avut tot felul de partide care promiteau una și făceau alta. Care este garanția oferită de PLDM că nu va devia de la parcursul european al R. Moldova?
Realizările și acțiunile noastre de până acum. Dacă o să vă uitați atent, ceea ce am promis oamenilor în scrutinele electorale precedente, în programele noastre electorale, am realizat. Într-adevăr, mai avem anumite domenii asupra cărora trebuie să insistăm, nu vreau să transfer responsabilitatea pe alții, dar trebuie să menționez că noi nu am fost de unii singuri la guvernare, nu am avut mandatul deplin ca să le reușim pe toate, de aceea avem nevoie pe viitor de un mandat care să ne ofere posibilitatea, dar și să ne responsabilizeze mai tare, pentru acțiunile ulterioare.
Apropo de partenerii de coaliție și opoziție, cum credeți că va fi campania electorală care se apropie?
Din păcate, trebuie să spun că nu va fi o campanie curată din ceea ce se vede. În această campanie, PLDM se va axa pe comunicarea cu oamenii, oferindu-le răspunsuri la întrebările pe care le au și soluții la problemele cu care se confruntă, promovând, totodată, proiectele noastre, oamenii noștri. În rest, ține de conștiința și bunul-simț ale celorlalți participanți la alegeri. Noi nu ne vom deda la atacuri la persoană, nu vom apela la elemente murdare de campanie, dar vom răspunde la atacuri. Cei care cred că noi vom tolera aceste atacuri, foarte des ticăloase, se înșeală. Noi avem ce le spune oamenilor la capitolul realizări și ce mai urmează să facem.
În ultimul timp, s-au întețit vizitele la Chișinău ale unor deputați ruși. Se vorbește chiar despre eforturile pe care le-ar depune aceștia pentru coalizarea forțelor de stânga pentru a merge în bloc la alegeri. În cazul unui câștig, acestea ar renunța la parcursul european al țării. Credeți că se va reuși punerea în practică a unui asemenea plan?
Acest scenariu există și este în fază de implementare. Să nu credeți că acest comportament al unor figuranți politici din R. Moldova este întâmplător. Obiectivul este foarte bine stabilit – preluarea puterii în R. Moldova și deturnarea parcursului european al țării. De aceea spun că aceste alegeri vor fi determinante și avem nevoie de unitate națională. Fiindcă nu doar vom avea participanți noi procesul electoral din această toamnă, dar instrumentele pe care le utilizează sunt foarte periculoase: resurse financiare imense, instituții media rusești care au influență în R. Moldova și care vor fi implicate în campanie. Va fi, până la urmă, un fel de referendum pentru R. Moldova. În aceste alegeri va fi decisă soarta R. Moldova nu doar pentru următorii patru ani, dar cel puțin pe termen mediu.
Nu este obligatoriu că partidele proruse vor participa în bloc. În bloc sau separat, obiectivul lor este același.
Pe de altă parte, se discută ca și partidele de la guvernare să meargă în bloc la alegeri?
Noi am avut ceva discuții la acest capitol, vom mai continua să discutăm. Important este ca să urmărim rezultatul. Pentru noi este important ca, după alegeri, să avem numărul necesar de mandate pentru a forma o majoritate parlamentară funcțională și să asigurăm o guvernare proeuropeană.
Există păreri despre faptul că un anumit partid din actuala coaliție de guvernare ar putea, după alegeri, în funcție de rezultate, să se alieze cu comuniștii. Aveți o înțelegere cu partenerii de coaliție că veți continua, după alegeri, împreună?
Noi am contat, contăm și vom conta în continuare pe responsabilitatea partidelor și a politicienilor. Speculații au fost, sunt și vor fi. Eu prefer să mergem pe încredere. Opțiunea PLDM este foarte clară: noi nu vom devia de la acest obiectiv pe care ni l-am asumat de atâtea ori. Contăm ca și celelalte partide să aibă, la fel, un comportament responsabil.
Dle Filat, ce credeți că ar trebui să învețe R. Moldova din lecția ucraineană?
Trebuie să învățăm din această dramă ucraineană care are impact nu doar în regiune, ci și în întreaga lume. Cea mai importantă lecție pe care trebuie s-o însușim este că o societate poate rezista în fața provocărilor de asemenea anvergură doar cu o singură condiție: să fie unită. Noi avem nevoie de unitate națională mai mult ca niciodată, să conștientizăm că lucrurile care ne fac să fim diferiți nu trebuie să ne țină departe de interesul țării.
La ce pedepse să ne mai așteptăm din partea Rusiei? Credeți că vom ajunge să înghețăm la iarnă?
Guvernul este pregătit pentru a face față oricăror provocări. Tare sper că există rațiune și că nu se va merge în continuare pe pedepsirea cetățenilor. Condamn vehement aceste decizii privind embargourile, dar și mai tare îi condamn pe acei figuranți politici din Chișinău care au mers la Moscova foarte des și au solicitat autorităților ruse să impună aceste embargouri, să creeze probleme cetățenilor R. Moldova. Iar pe seama necazului oamenilor, să încerce să-și construiască fericirea politică. Sper să înțeleagă acești indivizi că pe problemele oamenilor nu poți să-ți construiești viitorul.
Vă mulțumim pentru interviu!
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania