INTERVIU // Victor Chirilă: „Sistemul actual din R. Moldova nu acceptă politicieni integri, el îi sugrumă pentru a supraviețui”
Schimbarea sistemului electoral, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale OSCE, lipsa de progrese convingătoare în investigarea furtului bancar și, mai ales, anularea rezultatelor recentelor alegeri din Chișinău „au zdruncinat” serios încrederea UE în capacitatea guvernării de a-și onora angajamentele, în conformitate cu principiile statului de drept și ale democrației pluraliste, consfințite în Acordul de asociere al R. Moldova cu UE.
De această părere este președintele Asociației pentru Politică Externă (APE) de la Chișinău, Victor Chirilă, care declară într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL că relansarea completă a relațiilor R. Moldova cu UE nu va avea loc atât timp cât guvernanții vor fi suspectați de manipularea și încălcarea principiilor și mecanismelor fundamentale ale democrației pluraliste și ale statului de drept.
Riscă R. Moldova să rămână fără regimul liberalizat de vize cu UE, date fiind relațiile actuale dintre Chișinău și Bruxelles, aflați din interviul de mai jos.
ZN: Dle Victor Chirilă, un nou raport al Parlamentului European, aprobat pe 9 octombrie curent, atestă regrese în implementarea Acordului de asociere cu UE de către R. Moldova. Principalele îngrijorări sunt legate de nerespectarea standardelor democratice, a statului de drept, existența unei justiții imparțiale și eforturi slabe în lupta împotriva corupției. Care sunt, în opinia Dvs., cauzele care au transformat R. Moldova din „povestea de succes” în „elevul repetent”din estul Europei?
Victor Chirilă: Îngrijorările menționate de dumneavoastră sunt, de fapt, cauzele care au dus la degradarea imaginei R. Moldova în cadrul Parteneriatului Estic și în capitalele UE.
Din punctul meu de vedere, această tendință nefastă va persista atât timp cât guvernarea va continua să desconsidere principiile și condiționalitățile politice ale Acordului de asociere cu UE.
Guvernarea de la Chișinău a acuzat anterior opoziția că ar merge la Bruxelles și ar „da din casă”. Vă amintiți și de renumitele scrisori ale primarilor sau ale președinților de raioane care spuneau că opoziția ar urmări „pedepsirea cetățeanului simplu”... Dle Chirilă, unde, ce și, mai ales, cine greșește și contribuie la înrăutățirea relațiilor Chișinăului cu Bruxellesul?
Guvernanții uită că, în pofida criticilor acerbe ale opoziției, în ianuarie - februarie 2016, au primit un „cec de încredere” din partea UE și a SUA. De asemenea, luând act de criticile opoziției, UE a semnat, totuși, în noiembrie 2017 cu R. Moldova memorandumul de înțelegere privind acordarea asistenței macro-financiare în valoare de 100 de milioane de euro. Prin urmare, impactul opoziției asupra deciziilor UE este intenționat exagerat.
În relațiile sale cu R. Moldova, UE nu se conduce de capriciile și interesele politicienilor moldoveni, ci de principiile și angajamentele/condiționalitățile stipulate de Acordul de asociere. Cu regret, schimbarea sistemului electoral cu ignorarea sfidătoare a recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale OSCE, lipsa de progrese convingătoare în investigarea mega-furtului bancar și, mai ales, anularea rezultatelor recentelor alegeri din Chișinău declarate, de altfel, libere și corecte de către observatori, au zdruncinat serios încrederea UE în capacitatea guvernării de a-și onora angajamentele, în conformitate cu principiile statului de drept și ale democrației pluraliste consfințite în Acordul de asociere.
În opinia mea, guvernanții ignoră, cu bună știință, un lucru extrem de grav, și anume că, prin anularea recentelor alegeri din Chișinău, ei „au trecut Rubiconul” în relația cu UE.
Raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova, Petras Auštrevičius, a declarat că viitorul relațiilor dintre UE și R. Moldova depinde „în mare măsură” de modul în care se vor desfășura următoarele alegeri parlamentare. Cum credeți că ar trebui să arate aceste alegeri din februarie 2019, în baza sistemului mixt, pentru ca UE să deblocheze finanțările pentru Chișinău sau, cel puțin, R. Moldova să se regăsească printre subiectele de interes de pe agenda discuțiilor de la Bruxelles?
Relansarea completă a relațiilor R. Moldova cu UE nu va avea loc atât timp cât guvernanții vor fi suspectați de manipularea și încălcarea principiilor și mecanismelor fundamentale ale democrației pluraliste și ale statului de drept.
Prin urmare, din punctul meu de vedere, primul pas pentru a ieși din acest impas ar fi organizarea și desfășurarea unor alegeri libere și corecte atât pentru funcția de primar al municipiului Chișinău, cât și pentru viitorul Parlament, desigur în concordanță deplină cu recomandările Comisiei de la Veneția, OSCE și ale Parlamentului și Comisiei Europene.
După fiecare raport critic al UE în ceea ce privește R. Moldova, în spațiul public sunt inițiate discuții despre eventuala anulare a regimului liberalizat de vize cu UE. Analiza pe care o aveți Dvs. indică vreun risc pentru cetățenii R. Moldova în acest sens?
Acest risc există, însă, în opinia mea, nu este unul iminent. Acest lucru ar putea să se întâmple, dacă, de exemplu, degradarea climatului economic, social și democratic din țară ar duce la creșterea numărului imigranților ilegali, înmulțirea cazurilor de încălcare flagrantă a drepturilor omului sau/și a numărului refugiaților și disidenților politici.
De asemenea, regimul liberalizat de vize cu UE va fi pus sub semnul întrebării dacă R. Moldova ar decide să denunțe Acordul de asociere cu UE și să adere la Uniunea Eurasiatică cu Rusia.
Dle Chirilă, în ultimele luni îi vedem tot mai des pe reprezentanții diplomației moldovenești în vizite prin Emiratele Arabe Unite, China, Maroc etc. Ce să însemne acest lucru?
Nu văd nicio problemă cu astfel de deplasări, atât timp cât ele urmăresc materializarea unor interese naționale, economice și politice, stringente. Cu părere de rău, din cauza lipsei tot mai accentuate de transparență în activitatea guvernării, asupra unor astfel de deplasări, precum cele în Emiratele Arabe Unite și Maroc, planează suspiciunea ca ar fi ghidate de interese economice și financiare de grup.
Timpul, cred, va arăta dacă aceste bănuieli sunt întemeiate sau nu. Cât privește China, consider ca R. Moldova este obligată să dezvolte relații strânse de cooperare în varii domenii, în special economic, fără însă a o contrapune UE.
Președintele Igor Dodon repetă ori de câte ori are ocazia că pledează „pentru relații echilibrate atât cu Estul, cât și cu Vestul”. Cum ar arăta aceste „relații echilibrate”, în cazul în care socialiștii sprijiniți de Dodon vor câștiga scrutinul din februarie, dacă e să credem sondajelor de opinie?
R. Moldova are relații echilibrate cu toate statele din Est, în afară de Rusia. Cu regret, atât timp cât autoritățile ruse se opun integrării europene a țării noastre - susțin militar, financiar, economic și politic regimul separatist de la Tiraspol; sfidează suveranitatea statului nostru prin menținerea ilegală a trupelor sale militare pe teritoriul său; șantajează R. Moldova cu embargouri comercial-economice; și încurajează sau stimulează divergentele și discordiile interetnice etc., este imposibil să dezvolți relații predictibile și echilibrate cu Federația Rusă.
În aceste condiții, R. Moldova ar trebui să pună accent, în primul rând, pe diminuarea vulnerabilităților economice, energetice, sociale și politice ale R. Moldova în fața presiunilor ruse, care ar putea să pericliteze implementarea Acordului de asociere cu UE, iar cooperarea moldo-rusă se fie axată, prioritar, pe crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea unui parteneriat reciproc avantajos.
Domnule Victor Chirilă, după 27 de ani de „rătăciri”, R. Moldova continuă să-și adâncească hăul. Există vreo șansă să ne revenim, să avem politicieni integri la guvernare, fideli interesului național, capabili să redea cetățenilor încrederea în ziua de mâine?
Ne vom reveni din actuala cădere liberă doar atunci când vom construi un stat de drept real și nu unul butaforic cum este în prezent. Statul de drept este temelia fără de care nu se poate construi un stat puternic în serviciul majorității și nicio democrație funcțională.
Unde stat de drept nu e, democrația e o farsă, iar statul e o pradă ușoară pentru politicienii corupți și interesele de grup obscure. Din păcate, într-un stat unde corupția este aerul și sângele sistemului, iar Constituția și legea sunt în serviciul exclusiv al potentaților zilei, politicienii integri fie se supun legilor nescrise ale sistemului, fie sunt compromiși, fie renunță dezamăgiți la politică, dacă desigur mai scapă nevătămați de caracatița corupției și intereselor obscure.
Prin urmare, întrebarea pe care ar trebui să ne o punem cu toții nu este doar când vor veni politicienii integri, ci, de asemenea, când politicienii integri, odată aleși, vor rămâne până la capăt integri și vor aduce adevărata schimbare, iar politicienii corupți vor răspunde deplin în fața legii și vor fi privați de dreptul să ne mai reprezinte.
Din punctul meu de vedere, numai construind un stat de drept cu o justiție independentă, o presă liberă și o societate civilă puternică, R. Moldova va putea să scape de veșnicul său blestem: politicienii, inclusiv integri, vin și pleacă, iar sistemul corupției, patronalist-clientelar, rămâne intact, se schimbă doar mascotele.
Trebuie să înțelegem că sistemul actual nu acceptă politicieni integri, el îi sugrumă pentru a supraviețui. Dacă nu mă credeți, aruncați o privire în actualul Parlament și Guvern, acolo se regăsesc multe astfel de epave sau suflete sugrumate...
Dle Chirilă, vă mulțumim pentru interviu!
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani