11:07:48 23.12.2024
Stiri

INTERVIU // „Traian Băsescu vine să cucerească Parlamentul R. Moldova din 2018”

Politică 10.10.2017 09:00 Vizualizări7938 Autor: Raisa Lozinschi
INTERVIU // „Traian Băsescu vine să cucerească Parlamentul R. Moldova din 2018”

Politicianul care „nu a pierdut nicio bătălie politică”, Traian Băsescu, vine să se impună și în politica de la Chișinău, cu sau fără cetățenia R. Moldova.

Vicepreședinta Partidului Unității Naționale (PUN), Ana Guțu, l-a însoțit pe Traian Băsescu la întâlnirile pe care fostul președinte al României le-a avut zilele trecute în R. Moldova și a declarat, într-un interviu pentru Ziarul NAȚIONAL, că scopul PUN este ca, după ce accede în anul 2018 în Parlament, în 2022 să devină majoritar pentru a putea realiza Unirea celor două state românești.

Ce soluție are PUN pentru Transnistria și de unde siguranța că acest partid nou ajunge la viitoarele alegeri în Legislativul de la Chișinău, aflați din interviul de mai jos.

Dnă Ana Guțu, Dvs. ați fost una dintre persoanele care l-au însoțit pe președintele Traian Băsescu la aproape toate întâlnirile pe care le-a avut dânsul în acest week-end în R. Moldova, în calitatea sa de președinte de onoare al PUN. Ce le propune nou Traian Băsescu cetățenilor din R. Moldova, în comparație cu partidele unioniste care au mers în fața alegătorilor din 1991 încoace?

Traian Băsescu vine să cucerească Parlamentul R. Moldova din 2018, în primul rând, prin experiența politică bogată, inclusiv la nivel internațional, de care nu dispune niciun lider unionist din R. Moldova. Aș vrea să amintesc faptul că programul meu electoral la prezidențialele 2016 din R. Moldova conține absolut toate punctele pe care le-a expus Traian Băsescu în cadrul întâlnirilor publice pe care le-a avut în acest week-end.

Dar una este când despre Unire vorbește un profesor universitar și cu totul alta este când despre Unire vorbește un fost președinte al României, cu experiență de 10 ani în cadrul Consiliului European, coleg cu președinții celor mai puternice țări din lume. Eu mă bucur că am fost prima persoană care, împreună cu un grup de entuziaști, a fondat un partid unionist (Dreapta) în 2015, elaborând documente programatoare unioniste, iar pe platforma juridică a Dreptei s-a pliat Partidul Unității Naționale, în frunte cu Traian Băsescu. Asta ne face onoare.

Și dacă nu își va redobândi cetățenia R. Moldova, retrasă de Igor Dodon, cum va „cuceri” Traian Băsescu Parlamentul de la Chișinău?

Domnul Băsescu a și spus: cu sau fără cetățenia R. Moldova, el este președintele de facto al PUN.

Cum veți convinge cetățenii că Unirea cu România este o alternativă mai bună pentru ei decât ceea ce le propun socialiștii și Igor Dodon?

Socialiștii lui Dodon nu au făcut nimic pentru cetățeni decât să împartă bani rusești murdari, pentru a-i scoate pe unii dintre ei la proteste stradale. Pledoaria în favoarea Unirii va conține abordări pragmatice – Unirea înseamnă calitate a vieții, securitate economică, socială, politică și militară. Unirea înseamnă să ai o Țară cu munți și mare, în care instituțiile statului funcționează în mod democratic, iar legea este aplicată în mod uniform față de toți cetățenii fără discriminare.

Ce soluție are PUN pentru Transnistria atunci când vorbește despre Unirea R. Moldova cu România?

Unirea va fi realizată până la Nistru și vor avea loc negocieri în formatul România – Ucraina – Rusia – UE - SUA pentru schimb de teritorii. Dar acest lucru se va întâmpla în timp, pas cu pas.

Ce premise trebuie îndeplinite pentru ca Unirea celor două state românești să se producă în cinci ani, conform scenariului „optimist”, sau zece ani, potrivit celui „pesimist”?

Așa cum a spus președintele Traian Băsescu, e nevoie de o muncă titanică pentru a crea masa critică de unioniști, votanți ai unui partid unionist puternic, care va accede în Parlament în 2018, iar în următorul Parlament din 2022 va deveni majoritar pentru a vota Unirea celor două state românești.

Pentru a fi mai convingător, în cadrul întâlnirilor publice din aceste zile Traian Băsescu a spus că niciun stat membru UE, în afară de România, în cei 10 ani de întruniri ale Consiliului European (șefii tuturor statelor membre UE) NU a cerut o perspectivă europeană pentru R. Moldova. Argumentul de bază este oprirea extinderii UE pe Prut, mai cu seamă după războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei și anexarea Crimeii.

Dnă Guțu, sondajele de opinie din R. Moldova arată o scădere a numărului susținătorilor integrării europene în ultimii ani. Nu vi se pare riscant, în asemenea condiții, să vină Traian Băsescu la Chișinău să spună că integrarea R. Moldova în UE este „o minciună”?

Nu văd în ce ar consta riscul. A spune adevărul cetățeanului, năucit de politicienii proruși și cei proeuropeni, care niciunul dintre ei nu are un program clar pentru viitorul copiilor noștri, nu înseamnă risc.

În calitatea mea de profesor și politician, mereu am afirmat că opțiunea Unirii este cea mai corectă, dar politicienii de la noi au preferat să se adapteze preferințelor electoratului și nu și-au asumat curajul de a spune lucrurilor pe nume. Au fost lideri politici cu rating, cu mare priză la alegători, dar, au sucombat în mlaștina corupției, asociind-o cu ideea europeană.

În plus, Unirea R. Moldova cu România înseamnă accederea imediată în UE și NATO, adică unioniștii sunt, de fapt, cei mai proeuropeni politicieni.

Traian Băsescu a vorbit mult la Chișinău despre eventuale alianțe postelectorale, după alegerile parlamentare din 2018, pe care PUN le va face cu anumite partide. De unde siguranța că partidul la conducerea căruia sunteți și Dvs. va obține un scor bun la electorala de peste un an, adică la puțin timp de la fondarea PUN?

Contextul actual ne vorbește despre multe lucruri în favoarea unui scor electoral important pentru PUN în 2018: prăbușirea PL-ului ca pretins partid unionist (Ghimpu își amintește că e unionist atunci când merge în opoziție) și creșterea exponențială a opțiunii electorale unioniste în R. Moldova, dezamăgirea pe eșichierul proeuropean („batista pe țambal” și asocierea unor partide din opoziție cu Usatâi și Dodon), dar și personalitatea exuberantă a liderului PUN – Traian Băsescu, un politician vizionar, talentat, cu un fler politic inegalabil. Toate aceste ecuații ne dau mari speranțe că în 2018 se va produce o mare schimbare în perspectiva Unirii celor două state românești.

PUN ia în calcul participarea la alegeri într-un bloc electoral cu alte partide din R. Moldova? Care ar fi acestea?

Deocamdată nu examinăm astfel de posibilitate, dar pledăm pentru coagularea tuturor unioniștilor sub flamura PUN în frunte cu Traian Băsescu, liderul care nu a pierdut nicio bătălie politică.

Aceasta înseamnă că toți unioniștii din R. Moldova trebuie să înțeleagă de acum încolo că au un partid politic și mai ales un lider absolut care ne va duce spre victorie – Unirea definitivă a națiunii române într-un singur stat.

În spațiul public au fost aruncate diverse zvonuri, inclusiv că PUN ar fi un proiect al liderului democraților, Vlad Plahotniuc, care îi „curăță” drumul partidului Dvs. inclusiv prin eliminarea PL-ului de pe scena politică. Cum comentați aceste acuzații?

Sunt speculații lansate de același lider al PL, care s-a victimizat și în 2013, atunci eram puși în buzunarul lui Filat, iar acum lansează aberații că suntem în buzunarul lui Plahotniuc. PL a ajuns o epavă din cauza liderului său Mihai Ghimpu, care nu a știut să cedeze la timp președinția partidului.

Lamentările și manipulările la care se dedau inclusiv unii jurnaliști nu le vor ajuta cu nimic. Dacă le place detractorilor Unirii (dar aceștia sunt cam mulți în R. Moldova, tupilați și în armata analiștilor politici, ong-iștilor sau partidelor proruse, plătite gras din banii Moscovei) să ne pună în buzunarul cuiva – să o spună clar acum: suntem în buzunarul lui Traian Băsescu, iar noi, toți cei care îl vom urma, după cum a glumit dumnealui la Ialoveni, suntem „armata de ocupație a lui Băsescu” din Republica Moldova până a Unirea definitivă – PUNct.

Vă mulțumim pentru interviu!

Stiri relevante
22.12.2024 10:07 622 Cine face listele?

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md