04:57:13 26.12.2024
Stiri

INTERVIU // „Președintele FMF își dorește mai mult să dea 3 000 000 de euro, decât jucătorii să-i încaseze”

Sport 13.09.2014 15:41 Vizualizări2523 Autor: Vitalie Hadei
INTERVIU // „Președintele FMF își dorește mai mult să dea 3 000 000 de euro, decât jucătorii să-i încaseze” fmf.md

Selecționerul promite că naționala va arăta altfel în meciul cu Austria și că obiectivul rămâne același – calificarea la Euro 2016

Selecționerul Ion Caras a acceptat să vorbească la rece, în exclusivitate pentru Ziarul NAȚIONAL, despre cauzele înfrângerii din Muntenegru, schimbările din lot care vor avea loc în meciul cu Austria, șansele de calificare la primul turneu final și despre cele 3 000 000 de euro, pe care ar trebui să le împartă „tricolorii”, dacă vor ajunge la turneul final din Franța.

Dle Caras, de ce naționala a început cu stângul aceste preliminarii?

Din păcate, pentru noi a fost un start nereușit. Muntenegrenii au așteptat acest meci aproape un an. Pot să cataloghez acest meci drept cel mai important din istoria naționalei lor. Dacă pierdeau iarăși, atunci erau desființați de opinia publică. Plus la asta, ei au demonstrat că au caracter. L-ați văzut pe MirkoVucinic cum alerga și s-a zbătut pentru fiecare balon? Noi nu avem, deocamdată,un asemenea jucător cu o așa mentalitate. Atât eu, cât și președintele Pavel Ciobanu le-am cerut jucătorilor noștri să joace simplu și să fim precauți în debuturile reprizelor și pe finalul acestora.

Totuși, ce s-a întâmplat cu echipa noastră?

Am făcut niște greșeli nepermise. Totul s-a năruit la greșeala făcută de Igor Armaș. Dacă plecam la pauză la 0-0, atunci șansele noastre de a obține un rezultat bun, chiar și o victorie, creșteau. Ei aveau să se descopere în apărare și puteam profita de asta. Armaș a suferit foarte mult din cauza greșelii respective, dar se mai întâmplă. Totodată, la noi nu au jucat la cel mai înalt nivel extremele Alexandru Antoniuc și Alexandru Dedov. Nu a strălucit nici Artur Ioniță. Nu a fost în apele sale nici Petru Racu și chiar nu înțeleg ce se întâmplă cu el. Și Gheorghiev a pierdut multe dueluri. De fapt, mulți jucători de la noi nu joacă meci de meci la echipele lor de club, iar acest lucru s-a resimțit. Până la urmă, în debutul acestor preliminarii au pierdut echipe mult mai puternice precum Olanda, Turcia, Bosnia sau Portugalia. Au pierdut de la echipe mai mici.

Poate meciul amical cu Ucraina nu a fost oportun de disputat?

Dimpotrivă, a fost un meci oportun, care ne-a ajutat foarte mult. Patru zile pentru restabilire au fost suficiente. Am văzut neajunsurile noastre, dar nu am reușit să le înlătur. L-am văzut și pe Racu, care a dezamăgit, dar la antrenamentul dinaintea meciului cu Muntenegru a fost mai motivat parcă decât Ștefan Burghiu și am mizat tot pe el.

Mulți v-au reproșatcă cei care nu joacă la echipele lor de club nu merită să joace la națională.

Parțial sunt de acord, pentru că înțeleg că așteptările suporterilor sunt mari, mai ales că am anunțat că avem drept obiectiv calificarea la turneul final. Dar vreau să-i întreb pe contestatari: ce jucători îmi propunețivoi? E ușor dintr-o parte să-ți dai cu părerea, dar vă spun sincer că nu văd alții mai buni. Cu părere de rău, jucătorii din campionatul intern nu se ridică încă la nivelul celor cu state mai vechi la națională. Vreau să le spun că aceiași jucători ca Armaș, Ioniță, Antoniuc, Gheorghiev sau Racu au fost în teren la victoria cu 5-2 în fața muntenegrenilor.

Dar de ce a fost titularizat Alexeev?

Am decis să introduc doi atacanți, care să se bată în terenul advers când vor fi serviți cu baloane utile de extremele Antoniuc și Dedov. Alexeev e un jucător de talie și s-ar fi bătut în careu, dacă primea centrări, daraceste centrări nu au venit. Nu l-am schimbat,întrucâtSidorenco depusese mai mult efort și deja era obosit pentru a continua.

Totodată, sunteți acuzat că nu aduceți jucători de la naționala U21, că nu întineriți lotul.

În primul rând, jucătorii de la U21 mai aveau de disputat un meci cu Anglia și nu am putut să chem pe niciunul, dar nici nu poți schimba peste noapte o echipă cu altă echipă. Nimeni nu face asta. Cu siguranță că pentru meciul cu Austria voi chema 4-5 jucători de la tineret. Îi am în vedere pe portarul Alexei Coșelev, Cătalin Carp, Nicolae Melinceanu, Vadim Rață, Igor Dima sau Constantin Bogdan. Ceea ce lipsește echipei naționale e un jucător la mijlocul terenului. De data asta nu a fost Alexandru Gațcan, care ne-ar fi ajutat enorm. Din păcate, ne-a lipsit și un jucător ca Luvannor, care are ruperi de ritm. Totuși, cea mai mare problemă ține de faptul că jucătorii noștri nu evoluează sau joacă prea puțin la echipele lor de club.

Deci, cu Austria naționala noastră va arăta altfel?

Cu siguranță, mai ales că jucăm pe teren propriu și voi avea în lot nu 18 jucători, dar 23. Vor veni și jucători de la U21, care deja au încheiat preliminariile. Mai este timp până atunci și sper că jucătorii de națională vor prinde mai multe meciuri la echipele lor de club. Spre exemplu, Eugen Sidorenco nu a jucat niciun meci oficial. Dar cu cine să-l schimb? Mulți „cunoscători” zic că trebuia convocat Gheorghe Ovsianiov. Cu tot respectul, dar dacă-l chemam și pierdeam la un scor mai mare? L-am convocat odată și am fost fluierat. Jucătorii trebuie să aibă constanță în joc, iar naționala are nevoie de liniște. Noi știm unde am greșit și ce trebuie să facem în meciurile ce urmează.

Șansele de calificare nu au scăzut după această înfrângere?

Trebuie să uităm cât mai repede de acest eșec și să ne concentrăm pentru meciurile viitoare. Ați văzut că echipe mult mai puternice s-au împiedicat în această primă etapă. Această înfrângere ne motivează și cred că multe lucruri interesante se vor întâmpla în grupa noastră, dar și în altele. Faptul că și formațiile clasate pe locul trei merg la baraj, adică încă opt echipe calificate la turneul final, va contribui la apariția unor surprize. Și noi vom provoca surprize, simt asta. Nimic nu este pierdut și încă putem să ne atingem obiectivul propus. Suntem obligați să intrăm și noi în această horă și o vom face.

Jucătorii noștri sunt conștienți că în joc sunt 3 000 000 de euro promise de conducerea FMF?

Eu sunt sigur că Pavel Ciobanu poate să le ofere și mai mulți bani din bonusul obținut pentru calificare. Dar probabil că președintele își dorește mai mult să dea acești bani, decât jucătorii să-i încaseze. Țin minte că pe timpuri noi muream pe teren când era vorba de prime de 250 de ruble sau chiar mai puțin. Nu intenționez să-mi critic jucătorii, fiindcă șanse mai avem, dar cu toții trebuie să înțelegem că așteptările sunt mari și că trebuie să ne batem pentru această calificare. Trebuie să ne revanșăm în fața fanilor și cu siguranță o vom face.

Mulțumim și mult succes în continuare.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md