INTERVIU // Pașii academicianului Valeriu Matei pe 27 august 1991: „Un popor, parte a unui popor, care nu știe încă cine este, care e numele limbii sale materne, încotro trebuie să meargă - nu va ajunge vreodată undeva”

Actualitate 27.08.2022 09:02 Vizualizări

INTERVIU // Pașii academicianului Valeriu Matei pe 27 august 1991: „Un popor, parte a unui popor, care nu știe încă cine este, care e numele limbii sale materne, încotro trebuie să meargă - nu va ajunge vreodată undeva”

EXPLICAȚIE // „Nu aveam în 1991 o majoritate parlamentară capabilă să voteze reîntregirea cu Țara, nu aveam sprijin extern. Aveam pe teritoriul R. Moldova trupe sovietice ostile, regimuri separatiste agresive și o bună parte a populației care încă nu-și recuperase conștiința civică și națională”

Academicianul Valeriu Matei, deputat în Parlamentul R. Moldova între anii 1990 și 2001, ex-directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, a fost una dintre persoanele aflate în epicentrul evenimentelor legate de proclamarea independenței R. Moldova și unul dintre autorii Declarației de Independență a R. Moldova.

Mărturii importante ale acelor zile le puteți afla din interviul de mai jos, oferit în exclusivitate Ziarului NAȚIONAL de către poetul, istoricul, scriitorul și omul politic Valeriu Matei.

Domnule Valeriu Matei, Dvs. ați fost una dintre persoanele-cheie ale evenimentelor care au vizat pregătirea textului Declarației de Independență a R. Moldova și votarea acesteia în Parlament pe 27 august 1991. Rolul Dvs., din noaptea de 26 spre 27 august, a fost amintit și de președintele primului Parlament al R. Moldova, Alexandru Moșanu, într-un interviu acordat anterior Ziarului NAȚIONAL. Care au fost pașii lui Valeriu Matei în zilele de 26 și 27 august 1991, ce vă amintiți exact despre acele zile?

Puciul din 19 - 23 august 1991 a survenit în momentul în care Parlamentul (Sovietul Suprem al RSS Moldova) era în concediu. Erau la odihnă și președintele R. Moldova, Mircea Snegur, și președintele Parlamentului, Alexandru Moșanu, și majoritatea membrilor prezidiului Parlamentului, și o bună parte dintre membrii Guvernului condus de Valeriu Muravschi.

Mi-ar trebui mult spațiu ca să povestesc cu lux de amănunte toate întâmplările primei zile a puciului militaro-comunist, de pe la ora 6.05 dimineața, când bătrânul Alexandru Usatiuc m-a trezit din somn, apelându-mă telefonic ca să-mi spună că e lovitură de stat la Moscova, și până în zorii următoarei zile, când am ajuns acasă după vizitarea baricadelor pe care le organizasem la toate intrările în Chișinău, dar și în apropierea celor mai importante instituții ale statului, între acestea Radioul și Televiziunea.

În acea zi, am reușit să-i adunăm pe cei câțiva membri ai prezidiului Parlamentului și, împreună cu membrii Guvernului, să facem primele acțiuni de apărare a statului și democrației. Am redeschis frecvențele radio și TV - era zi de luni, declarată zi sanitară - ziariștii mai curajoși de la radio și de la programul informativ al televiziunii, „Mesagerul”, au venit la serviciu și împreună am organizat primele emisiuni, în condițiile în care șeful companiei dăduse bir cu fugiții, iar șeful radioului s-a retras speriat, nedorind să-și asume vreo răspundere.

A fost elaborată prima declarație oficială de condamnare a puciului, căreia i-a dat citire la TVM Ion Hadârcă, prim-vicepreședinte al Parlamentului, R. Moldova fiind, astfel, prima republică din fostul imperiu care a calificat evenimentele de la Moscova ca puci militaro-comunist, lovitură de stat făcută de forțele reacționare, antidemocratice, nostalgic-imperiale.

Din biroul primului ministru Valeriu Muravschi s-a luat legătura cu președintele Snegur, care a pornit spre Chișinău, de unde i s-a trimis în întâmpinare o echipă de pază. Alexandru Moșanu a revenit la Chișinău în aceeași zi, în cabina piloților avionului, din pricina absenței biletelor.

Spre seară, la sosirea lor, a fost convocată ședința comună a prezidiului Parlamentului, președintelui și a Guvernului, care a încuviințat acțiunile noastre de peste zi și a adoptat declarația comună la baza căreia a stat cea făcută publică pe parcursul primei zile a puciului.

Am stabilit din prima zi legături atât cu echipa lui Boris Elțin, care se opunea puciștilor, cât și cu unii ziariști străini acreditați la Moscova, cu unii având relații constante de colaborare: Rafael Poc, de la cotidianul spaniol „La Vanguardia”, Mark Porubcianski de la „Associated Press”, cei de la „Vocea Americii”, „Europa liberă” ș.a.

Au urmat zile fierbinți, cu multe evenimente, inclusiv sesiunea extraordinară a Parlamentului din 21 august 1991, în cadrul căreia nu s-a putut adopta nimic…

Puciul era în toi și mulți deputați erau cuprinși de frică sau derută. Cvorumul era fragil și o majoritate nu se putea constitui. S-a decis convocarea unei noi ședințe în ziua de 27 august, pentru ca și alți deputați să revină din concediu, ori Parlamentul de atunci nu era unul permanent.

Prezidiul Parlamentului a activat în permanență. Am sistat publicațiile periodice care au inserat materialele puciștilor, am curmat tentativele de a scoate din cazărmi unitățile armatei sovietice aflate în Chișinău și în împrejurimi, am luat măsuri de stăvilire a acțiunilor separatiștilor de la Tiraspol, care au salutat puciul, declarând că ultima oază de comunism sovietic va fi în Transnistria.

În ziua de 23 august 1991, prin decizia Prezidiului, a fost scos în afara legii partidul comunist, am închis sediul CC al PCM, a fost sistată activitatea comitetelor raionale de partid, edificiile fiind atribuite unor instituții de învățământ sau de cultură.

CITIȚI și EXCLUSIV // 27 august 1991. Pașii lui Alexandru Moșanu

Domnule Valeriu Matei, cum s-a „născut” Declarația de Independență a R. Moldova?

Cât privește textul Declarației de Independență, aveam prima versiune gata și pentru sesiunea din 21 august. Dar n-a fost să fie.

Ziua de 26 august a fost una foarte fierbinte. În ședința prezidiului, care a durat mai bine de opt ore, am prezentat proiectul Declarației de Independență. De ce eu? O spune domnul Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului, în deschiderea ședinței, atunci când m-a invitat la tribună. O spunea într-un interviu și domnul Mircea Snegur la aniversarea a 10 ani de la proclamarea Independenței.

Istoricul Gh. Cojocaru a publicat textul stenogramei acelei ședințe într-un volum de studii și documente. Se vede destul de clar care a fost opinia fiecăruia dintre membrii de atunci ai prezidiului.

Menționez acest aspect, fiindcă, în ultimii ani, auzim și citim tot felul de povești și baliverne, cu autori sosiți (cu textul gata) cu submarinul pe sub Prut, cu profesorași obscuri de comunism științific prezentați postum drept co-autori ai textului, și astea toate din gura celor, care în zilele puciului din august 1991 au stat pitiți prin tufișuri, indivizi care se vor acum faimoși, mai ales în fața tinerilor de la partidele în vogă, dar care atunci, în 1991, au lipsit cu desăvârșire.

Vorba vine: după război - mulți eroi…

În acea ședință a prezidiului, n-am ajuns la o variantă definitivă. Cele mai multe atacuri au fost la alineatul din partea constatativă și de argumentare a textului, în care se menționaActul Unirii Basarabiei cu Țara la 27 martie 1918.

Acum câțiva ani am vorbit cu lux de amănunte despre acest subiect. Individul care a declanșat atunci acele atacuri a reacționat nervos (acum e doar patriot național, vorba lui Caragiale), astfel încât și Alexandru Moșanu a intervenit public, confirmând cele spuse de mine. Aici două adevăruri nu există.

Textul supus votului a doua zi l-am definitivat în acea noapte. În locul sintagmei ce amintea Actul Unirii de la 27 martie 1918, am introdus în text, în partea finală a primului alineat, unde se proclamă independența, sintagma „LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICIUN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE”.

Spațiul istoric și etnic al devenirii naționale a unui popor, parte a unui popor, e spațiul etnogenezei acestui popor, acestei națiuni, spațiu care este, conform etnologiei, unitar și unic.

Care era atmosfera în Parlamentul R. Moldova în ziua când se vota „certificatul de naștere” al republicii, așa cum mai este numită Declarația de Independență? Cum ați convins un număr atât de mare de deputați să voteze acest document care desprindea republica de URSS?

Atmosfera era cu mult mai bună decât în ziua de 21 august. I-am convins și noi pe mai mulți deputați, dar i-a convins mai ales evoluția evenimentelor - stăvilirea puciului din august și zecile de mii de oameni veniți la Marea Adunare Națională, pe care a convocat-o Prezidiul Parlamentului, în dimineața zilei de 27 august 1991.

CITIȚI și EXCLUSIV // 27 august 1991: Pașii lui Ion Hadârcă, șeful Guvernului din EXIL în acea perioadă

Ce voiau sutele de mii de oameni adunate în Piața Marii Adunări Naționale în acea zi?

Se vede și se aude din scandările care au predominat: ieșirea din imperiul sovietic.

La 31 de ani distanță, în societate mai există păreri împărțite despre votul oferit în favoarea unei Declarații de Independență care, deși considera „nul” pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Basarabia a fost ruptă de la România, proclama crearea unei republici independente de România. Dvs., unul dintre autorii Declarației de Independență, ce le-ați spune celor care contestă importanța acestui pas făcut atunci, în anul 1991?

Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit la 23 iunie 1990 prin adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Avizului privind aprecierea politico-juridică a acestui pact, concomitent cu adoptarea Declarației de Suveranitate. Declarația de Independență din 27 august 1991 consfințea actul de ieșire din captivitatea imperiului sovietic. Republica Moldova și-a proclamat independența față de imperiul sovietic, rezervându-și prin sintagma - liber să-și hotărască prezentul și viitorul ….în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale, - dreptul de a se regăsi pe viitor în spațiul etnogenezei românești, spațiul vital al națiunii române.

Nu aveam în 1991 o majoritate parlamentară capabilă să voteze reîntregirea cu Țara, nu aveam sprijin extern. Aveam pe teritoriul R. Moldova trupe sovietice ostile, regimuri separatiste agresive și o bună parte a populației care încă nu-și recuperase conștiința civică și națională.

Dvs. credeți un „accident” distrugerea originalului Declarației de Independență în timpul protestelor din aprilie 2009? Cine ar fi avut intenția să ardă documentul respectiv, restabilit ulterior prin semnătura mai multor deputați din primul Parlament?

După atâția ani de zile, nu avem încă un tablou clar al acelor evenimente. Cert e că, interesul ca Declarația de Independență să dispară nu putea fi decât al forțelor politice de la Chișinău care urmăresc refacerea defunctului imperiu sovietic-rusesc și slujesc intereselor Rusiei lui Putin.

Dle Valeriu Matei, ce-au făcut cetățenii R. Moldova cu independența lor în cei 31 de ani, de nu au reușit să înțeleagă nici până astăzi cine sunt cu adevărat, ce limbă vorbesc, dacă mai avem în Constituție „moldoveneasca”, și să scape de eticheta de cel mai sărac stat din Europa? Unde credeți că s-a greșit și de ce?

Un popor, parte a unui popor, care nu știe încă cine este, care e numele limbii sale materne, încotro trebuie să meargă - nu va ajunge vreodată undeva. Cu atât mai mult că există atâtea partide și liderași care mizează - și își construiesc popularitatea - pe adâncirea vechilor răni din perioada imperială, care speculează pe seama conștiinței civice și naționale deformate în perioada de ocupație (106 ani de țarism și 51 ani de sovietism comunist).

Politica acestora e una de-a dreptul criminală, aceasta periclitând evoluția spre normalitate, însănătoșirea unui organism social, punând în pericol viitorul.

Recent, R. Moldova a primit statutul de țară-candidată pentru aderare la UE și suntem de acord că războiul din Ucraina a grăbit momentul. Ce credeți că ar trebui să facă actualele autorități pentru a tăia definitiv hățurile sovietice, cu care mai este mânată și astăzi R. Moldova, ca să revină „în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”, așa cum ați stipulat Dvs. în Declarația de Independență a R. Moldova votată pe 27 august 1991?

Nu poți face la nesfârșit tratamente terapeutice atunci când se impun măsuri chirurgicale.

Reforma justiției trenează de aproape 30 de ani - se cer măsuri decisive, hotărâte.

Reforma agrară a fost distorsionată, deformată de Codul agrarian, privatizarea contra bonuri patrimoniale - un drapel al foștilor social-democrați, azi parașutați prin alte formațiuni pe post de veterani - a fost o cacealma.

Se impun, odată cu posibilitatea accesării fondurilor europene, măsuri chibzuite de susținere a producătorilor agricoli, de fortificare a industriei alimentare, a domeniului informaticii, a altor ramuri cheie ale economiei.

Sunt necesare proiecte de infrastructură, mai ales în localitățile rurale, or satele noastre mor și odată cu ele moare agricultura, tradițiile, meșteșugurile.