INTERVIU // Nicoleta Cîrjan, despre relația sa cu Principele Nicolae: „Dacă voiam să fiu regină, făceam avortul”

Relația dintre Principele Nicolae (31 de ani) și activista Nicoleta Cîrjan (30 de ani) – dar mai ales urmările acestei relații – arată ca izbucnirea în prezent a unor istorii shakespeariene sau a unor teme din Game of Thrones. Ca și cum ficțiunile vor să ne dovedească, periodic, cât de simplu pot să capete corp real și palpabil.

Așteptat ca marea speranță a Casei Regale a României, englezul Nicholas Medforth-Mills, nepot al Regelui Mihai, se mută la București în 2013 și intră în rolul care îi fusese pregătit: aducător de prospețime și furnizor de imaginație în beneficiul unei idei monarhice care lâncezea atât ca alternativă statală, cât și ca apariție mediatică.

Nicolae primește titlul de Principe și este așezat pe poziția a treia în linia de succesiune dinastică, după Principesa Margareta, mătușa sa cea mai mare, și Principesa Elena, mama sa. Învață românește, se implică în proiecte sociale și începe să se adapteze jocurilor de putere și de imagine.

Apoi, în august 2015, ca de nicăieri, cade vestea că Regele îi retrage titlul și îl trimite înapoi, în Anglia. Greșise Nicolae atât de grav ori încurca ambițiile altcuiva? Sau și una, și alta?

În primăvara acelui an, Principele începuse o relație fără obligații cu Nicoleta Cîrjan, o brașoveancă stabilită la București pe care o cunoscuse în timpul turului intitulat „Caravana cărților pe bicicletă” – menit să strângă fonduri pentru a promova cititul în medii defavorizate.

În iulie, Nicoleta Cîrjan aflase că e însărcinată și hotărâse să păstreze copilul. Se poate face o legătură între acest eveniment și expulzarea Principelui?

Speculații sunt destule. Dar, pentru prima dată de când a intrat în malaxorul tabloidelor și pentru prima dată de când a născut-o pe Iris Anna, Nicoleta Cîrjan a fost de acord să povestească pe larg despre această poveste, nu doar frânturi, cum o face pe blogul ei.

Urmează discuția integrală pe care am avut-o cu ea, la o lună după ce Principele Nicolae o somase, printr-un comunicat, să meargă cu fetița, pentru testul ADN, la Institutul „Mina Minovici” din București – și numai acolo.

– Prima dată când ţi-am solicitat un interviu, în toamna lui 2015, erai însărcinată, iar a doua oară a fost în septembrie 2016, după comunicatul Principelui Nicolae. M-ai refuzat de fiecare dată. De ce acum ai acceptat?

– Nu am vrut să vorbesc dăţile trecute şi nu aveam de gând să vorbesc deloc despre această poveste pentru că nu simt nevoia să justific public ce am făcut, cine sunt şi care e viaţa mea.

Dar m-am implicat în USR Braşov şi am încercat marea cu degetul, adică am participat la alegerile interne pentru desemnarea candidaţilor de pe lista pentru parlamentare.

Eu sunt implicată pe partea de comunicare în USR Braşov, dar m-au încurajat unii colegi să particip, şi am participat. În urma alegerilor interne, am constatat că oameni altfel foarte OK au o impresie urâtă despre mine, bazată pe ce s-a scris în presă.

Şi mi-am dat seama că, dacă vreau să joc un rol public, nu neapărat în politică – oricum, eu am tot avut ieşiri publice şi înainte, dar ca activistă –, mi-e afectată reputaţia.

Am acceptat să vorbesc cu tine pentru că aş vrea ca poziţia mea să fie pusă la un loc. Oricine vrea să afle mai multe despre mine se prinde dacă îmi citeşte postările de pe blog şi de pe Facebook. Dar nu stă nimeni să facă asta, aşa că am decis să accept interviul cu tine.

– O să revenim la alegerile din USR. Spui că oamenii n-au timp să-ţi citească blogul, așa că te rog să te prezinţi, în câteva cuvinte.

– Îmi place să spun despre mine că sunt o iubitoare de oameni, de natură şi de animale. Am 30 de ani, sunt mamă, sunt specialistă în comunicare şi marketing și activistă în chestiuni ecologice şi care țin de drepturile omului.

– Ai o companie de comunicare...

– Nu e o companie, e un ONG, care se numeşte MaiNoi. Prestez şi servicii de comunicare, pentru că poţi să ai şi activitate economică printr-un ONG. Sunt co-fondator şi preşedinte al acestui ONG.

– Unde lucrai când l-ai întâlnit pe Principele Nicolae?

– Lucram pentru ONG-ul meu, ca acum, dar, prin intermediul ONG-ului, eram şi brand endorser pentru Giant, care e unul dintre cele mai mari branduri de biciclete din lume. Făceam comunicare pentru Giant România şi în acest context ne-am cunoscut, în lumea bicicletelor.

– Giant România era partener în caravana „Cărţile copilăriei pe bicicletă”, la care a participat Principele?

– Da.

– La acea caravană v-aţi cunoscut?

– Da.

– Îmi poţi spune cum s-a întâmplat, cine a făcut primul pas?

– Ne-am cunoscut la micul dejun. Eu am pedalat, împreună cu alţi membri ai echipei Giant, pe una dintre etapele turului. Nu ştiu cine a făcut primul pas. Am făcut amândoi câte un pas.

– Cum au fost acele prime zile?

– Relaţia noastră a început profesional. Ne-am cunoscut şi, uşor-uşor, ne-am împrietenit. Am comunicat mai mult online, pentru că el era plecat foarte des din Bucureşti.

– Tu câte zile ai pedalat în caravană?

– Două.

– Şi apoi v-aţi despărţit?

– Ei şi-au continuat turul.

– Când v-aţi revăzut?

– După ce a terminat turul.

– Te-a căutat el?

– A fost o recepţie pentru a marca încheierea turului şi ne-am întâlnit acolo.

– Cum a fost acea reîntâlnire?

– A fost amuzantă. Eu am întârziat un pic şi, când am ajuns, el era într-un cerc cu cunoscuţi de-ai mei şi eu i-am vorbit la per tu, ceea ce nu face nimeni. Dar nu mi-am dat seama, adică n-a fost ceva intenţionat.

Mi se părea dubios să-i spun „Alteţă”. L-am luat la per tu şi toată lumea s-a uitat, așa... Dar nu era nimic între noi. Pur şi simplu aşa simţeam eu să-l abordez.

– Ceilalţi îi spuneau „Alteţă”?

– Toată lumea îi spunea „Alteţă”.

– El nu le zicea să-i spună pe nume?

– Ăsta era protocolul. Nu putea să le spună altceva.

– Cum a continuat povestea? La un moment dat, cineva a spus „Hai să bem o cafea”...

– Ne-am întâlnit şi am făcut nişte antrenamente de biking. Apoi am fost la un concurs de biciclete...

– Doar voi doi?

– Da.

– Pot să presupun că el a făcut invitaţia?

– E irelevant. Ne-am întâlnit şi am făcut un antrenament. Chiar n-aş vrea să intru în detalii.

– Ce fel de om e Principele? Cum l-ai descrie?

– Îi place foarte mult adrenalina. În plus, e un om căruia îi place libertatea şi cred că nu avea foarte multă libertate în rolul pe care-l juca. E un om cald şi căruia îi pasă de cei din jur.

– Cum se raportează el la posibilitatea, fie şi greu de imaginat, de a deveni rege?

– Atunci spunea că, dacă poporul îl vrea, e gata să-şi asume acest rol.

– Se rezuma la fraza asta?

– Cam da. Ştie şi el că e o chestiune atât de îndepărtată, încât n-are rost să patineze pe subiect.

– Putem vorbi, în faza asta, de îndrăgostire între voi?

– Da, putem să vorbim de asta. Chiar a fost. Când am povestit pe blog că am rămas însărcinată, lumea a înţeles că ne-am întâlnit o dată şi...

– Ţac-pac...

– Da. Dar nu asta am vrut să spun, ci că, din punctul meu de vedere, dragostea adevărată se sedimentează în foarte mult timp. Una e îndrăgostirea, alta e iubirea adâncă. Nu pot să vorbesc în numele lui, dar eu eram îndrăgostită de el.

– E bine să precizăm acest lucru, ca să eliminăm speculaţiile că ar fi fost o aventură de-o noapte.

– În acel moment, eu nu eram pregătită pentru o relaţie, şi nici el. Eu abia ieşisem, de câteva luni, dintr-o relaţie lungă, de şase ani, şi nu eram pregătită.

După o relaţie, îţi trebuie o perioadă în care să te recalibrezi, nu să sari cu capul înainte într-o altă relaţie serioasă. El mi-a zis de la început că nu are cum să aibă o asemenea relaţie, că are lucruri de făcut, un rol de asumat....

– Şi-atunci cum v-aţi raportat la ce vi se întâmpla?

– Take it easy, going with the flow (Ia-o uşor, lasă-te dus de val – n.r.). Ne simţim bine şi atâta tot. El nu era cu nimeni, din câte ştiam, eu nu eram cu nimeni, dar asta nu însemna că urma să ne căsătorim sau altceva...

Eu nici nu mi-am pus problema de a avea o relaţie cu el, în adevăratul sens al cuvântului, pentru că nu aş fi putut să joc în povestea asta a lui.

– Te flata faptul că îţi acorda atenţie?

– Mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu ar fi avut titlul respectiv.

– Pentru că ar fi fost mai liber?

– Da. El ar fi fost mai liber, eu aş fi fost mai liberă şi totul ar fi fost mult mai relaxat. Aşa, nici nu mi-am pus problema unei relaţii care să ducă undeva, pentru că nu aş fi putut să joc acel rol, cu toate protocoalele, cu toate evenimentele la care trebuia să meargă... Eu îmi preţuiesc libertatea mult prea mult.

– El se simţea confortabil, începuse să se obişnuiască în acel rol?

– Începuse să se obişnuiască, dar nu cred că îl încânta. E ca atunci când ai un scop şi te hotărăşti că faci acel lucru. Deja o făcea de câţiva ani, trecuse de perioada de adaptare, în care îi fusese foarte greu, dar eu nu simt că asta era adevărata lui natură. Cumva, reuşea să-şi tragă energia din faptul că făcea o serie de proiecte bune pentru societate.

– Ţi-a spus că ar avea vreun model din istoria României sau din altă ţară, în ceea ce priveşte acest rol?

– Nu, dar nu vorbeam prea multe despre asta.

– Deci, eraţi pur şi simplu doi tineri care s-au întâlnit...

– ... s-au plăcut şi se simţeau bine împreună.

– Cât a durat? Pe blog vorbeşti de câteva săptămâni, dar te rog să fii mai concretă.

– Vreo două luni şi ceva, dar în timpul ăsta nu ne-am văzut foarte mult. El era plecat foarte des, apoi eu m-am dus la Cluj...

– Tu locuiai la Bucureşti?

– Da. Dar în acea perioadă am plecat la Cluj, pentru Electric Castle, vreo trei-patru săptămâni.

– Ca să şi fixăm temporal, vorbim despre perioada mai-iunie-iulie 2015...

– Exact.

– De ce n-aţi continuat?

– Pentru că am rămas gravidă.

– Acolo s-a rupt tot?

– Da.

– Deci, relaţia era în vigoare când ai aflat vestea?

– Era OK, da. Cum am spus, no strings attached, fără presiuni din partea nimănui. Ăsta a fost motivul pentru care, de la un punct încolo, nu ne-am mai vorbit.

– Cum a reacţionat când i-ai spus că eşti însărcinată?

– A fost şocat. Dar supportive – m-a susținut.

– În prima fază, a fost mai degrabă omul sau succesorul la tron?

– Omul. A fost OK. Cred că dup-aia s-a gândit mai bine şi şi-a dat seama ce înseamnă...

– S-a gândit sau a vorbit cu alţii din Casa Regală – ce ştii despre asta?

– Nu ştiu. Dar nu cred că a vorbit atât de repede cu ei. Cred că a sperat că o să fac un avort şi că povestea asta o să rămână între noi, fără să trebuiască să spună nimănui.

Pentru că eu nu am fost convinsă de la început că voi păstra copilul, ci mi-am luat o perioadă de gândire, am vorbit cu familia, cu cei din jurul meu, adică nu am luat decizia aşa, pe loc...

– Totuşi, vorbim despre un interval de maximum două-trei săptămâni. Tu ai aflat că eşti însărcinată în iulie, iar lui i s-a retras titlul de Principe la 1 august. Între cele două momente, există o relaţie de tip cauză-efect?

– Nu ştiu. Mai degrabă a creat o conjunctură pentru ca asta să se întâmple. Dacă e să ne gândim logic, dacă ăsta ar fi fost motivul, că el avea un copil cu mine, cred că ar fi trebuit să aştepte, în primul rând, să vadă că e copilul lui, adică să facem testul ADN. Dacă ăsta a fost singurul motiv, nu văd cum i-au retras titlul bazându-se doar pe vorbele mele.

– Putem specula că Regele Mihai, de pildă, şi-a pus mâinile în cap şi s-a gândit imediat la tatăl lui, regele Carol al II-lea, şi la povestea cu Zizi Lambrino. Cred că ştii episodul...

– Da, dar Regele nu era în ţară... Nu ştiu ce să zic, dar eu, personal, nu cred că ăsta a fost motivul retragerii titlului şi al expulzării.

– A fost, mai degrabă, un pretext să-l scoată din joc pe Principele Nicolae?

– Eu cred că s-or mai fi întâmplat şi alte lucruri. Nu cred că ăsta a fost singurul motiv. O dată, pentru că el afirmă sus şi tare că vrea test ADN, că nu ştie sigur dacă e copilul lui.

Atunci cum să-i retragă titlul bazându-se doar pe vorbele unei femei pe care nu o ştie nimeni? Nici el nu mă ştia aşa de bine... Nu e ca şi cum el s-a dus la Casa Regală şi a zis – „Eu am un copil cu fata asta şi vreau să-l păstrăm”.

– De unde ştii că nu aşa a fost situaţia?

– Păi, dacă aşa era situaţia, vorbea cu mine, nu? Nu îmi punea stop la conversaţii de la un anumit punct. De prin septembrie 2015, noi n-am mai prea vorbit, adică aproape deloc.

– Cu câteva luni înainte, el îşi juca rolul, participa la caravana cu biciclete, apărea la televizor şi era prinţul pe care-l aştepta toată lumea, apoi, brusc, după acest eveniment, este scos din linia de succesiune şi trimis afară din ţară...

– Tocmai. Dacă ăsta ar fi fost motivul, nu ar fi fost ceva suficient, din punctul meu de vedere. Nu e ca şi cum eu i-aş fi cerut ceva, lui sau familiei...

– Pentru o Casă Regală, e un eveniment destul de puternic, demn de luat în seamă...

– Da, dar nu era nicio grabă, pentru nimeni. Nu e ca şi cum eu m-aş fi apucat să îi ameninţ că mă duc la televizor... Puteau să stea, să cântărească decizia, hai să fim serioşi.

Dacă, în februarie sau martie, după ce am născut, s-ar fi aflat că Principele Nicolae are un copil în afara căsătoriei, nu e ca şi cum societatea românească ar fi zis – „Pleacă din ţară, nu mai eşti prinţul nostru!”

Nu mai trăim în Evul Mediu. Asemenea lucruri se întâmplă la toate Casele Regale, nu e nici o tragedie pentru nimeni.

De-asta nu cred că ăsta a fost motivul principal pentru care l-au scos din joc. Probabil că a răscolit nişte treburi, dar mi-e greu să cred că totul era minunat acolo şi, pentru că s-a întâmplat asta, ei au decis să rupă tot. Nu are logică.

– Pe tine te-a contactat cineva din partea Casei Regale?

– Am vorbit atunci, înainte să decid că păstrez copilul, cu avocatul lor.

– El te-a căutat?

– Da, prin Nicholas.

– Deci, totuşi, erau îngrijoraţi...

– Probabil că voiau să ştie şi ei care e treaba cu mine.

– Logica ne spune că trebuia să facă o documentare – „cine-i femeia asta, e adevărat ce spune”...

– Da, da. M-am întâlnit cu omul ăsta, probabil ca să mă cunoască.

– Poţi să-mi spui ce te-a întrebat?

– Am avut o conversaţie cât se poate de decentă, în care, cumva, mi-a zis că e mai bine să nu ţin copilul. Nu pentru ei, ci că nu e OK să se nască un copil în afara unei căsătorii şi a unei relaţii, şi că o să-mi fie greu...

– Nu te-a ameninţat...

– Nu, nu. Până la urmă, mi-a spus că decizia este a mea.

– Bani ţi-a oferit?

– Nu.

– Deci a fost o discuţie civilizată şi paşnică.

– Da.

– Ai simţit, în vreun alt fel, că eşti urmărită, cercetată, că se cer relaţii despre tine în familie sau în anturajul prietenilor?

– Nu.

– N-ai primit asemenea semnale?

– Nu. Dar viaţa mea este, oricum, destul de expusă. Era destul de uşor să afle cine sunt şi ce fac, nu trebuia să sape prea multe. Puteau să-şi dea seama.

Scriu pe blog de câţiva ani buni, pe Facebook am 3.000 de prieteni în listă, am poze, ce fac, unde mă duc, unde lucrez, deci nu era nevoie de nicio săpătură.

– După ce Principele a plecat din ţară, aţi mai vorbit?

– Nici nu ştiu când a plecat exact.

– Dat fiind că în 11 august 2015 a dat acel comunicat în care zice că decizia Regelui de a-l scoate din linia de succesiune e „bine-venită” pentru el, putem presupune că a plecat din ţară tot în august, cândva.

– Noi am mai vorbit pe Facebook un pic – adică îi mai scriam eu şi-mi mai răspundea – şi, la un moment dat, aşa cum am scris şi pe blog, în decembrie mi-a dat block pe Facebook.

Din acel moment, nu mi-a mai răspuns nici la e-mailuri. Îi mai trimiteam câte o poză pe mail, dar nu mai comunica decât prin intermediul avocatului...

– Când s-a întâmplat episodul acela despre care ai scris pe blog, în care v-aţi întâlnit şi el a stat cu ochelarii de soare pe faţă tot timpul?

– Atunci, în august.

– Era schimbat în atitudinea faţă de tine?

– Da, era foarte rece. Nu mai aveam cu cine să vorbesc.

– A insistat să faci avort sau pur şi simplu ţi-a spus că asta e poziţia lui?

– Şi-ar fi dorit să-l fac. Şi-ar fi dorit destul de mult. Nu mă suna noaptea să-mi spună – „Fă avort!”, deci nu a insistat, dar nici nu a vrut să discute vreun alt fel de înţelegere. Niciun fel.

Asta n-am înţeles, şi nu înţeleg nici acum: de ce a ridicat un zid şi nu vrea deloc să îl dărâme, să vorbim ca oamenii şi să vedem ce putem face ca să fim cât mai puţin afectaţi.

Eu am fost conştientă că nu o să fie bine pentru el, asta nu era greu de realizat. Bine, nu mă aşteptam să-i retragă titlul, şi cred că nici el, dar ştiam că o să-l afecteze.

Şi, după ce s-a întâmplat acel lucru, am înţeles cât e de afectat, pentru că asta i-a distrus ultimii patru ani de eforturi, în care construise ceva. Deci, sunt conştientă că l-am deranjat tare de tot.

– Bine, există oricând, după părerea mea, şansa să se întoarcă...

– Da, dar nu trebuia să fie aşa.

– El ce face acum?

– Nu știu, unii zic că e în România, alţii zic că e în Anglia. N-am nici cea mai vagă idee. Dar, la acel moment, a fost efectiv o alegere între mine şi el. Dacă făceam un avort, îmi distrugeam eu viaţa, iar viața lui era OK în continuare. Păstrând copilul, i s-a distrus lui viaţa, dar nu pot să zic că mă simt vinovată.

În afară de faptul că am ţinut copilul, şi această decizie a generat anumite lucruri, eu nu am făcut absolut nimic care să-l afecteze. Din contră, am încercat şi i-am spus de fiecare dată – „Cum crezi tu că e mai bine şi cum vrei tu, aşa o să gestionăm povestea asta”.

N-am pus nici o presiune, n-am cerut nimic. Tot ce am zis a fost că vreau să păstrez acest copil – „I'm sorry, nu pot să fac un avort”. În rest, hai să vedem, îmi inventez eu o poveste şi văd eu ce le zic oamenilor din jurul meu cine-i tatăl...

– Erai dispusă să ţii secret numele tatălui?

– Da, eram dispusă să fac asta. Dacă asta însemna că el este implicat în viaţa fiicei mele într-un fel sau altul, eu eram dispusă să fac asta. Mi se pare că cel mai important lucru e ca el să aibă o relaţie cu Iris.

Pentru că Iris o să crească şi o să vrea să ştie de ce tatăl ei o respinge, iar asta îmi va fi foarte greu să-i explic. În plus, o să-mi fie greu să văd că suferă doar pentru că nu are parte de dragostea tatălui ei. Și-atunci aș fi fost dispusă să fac foarte multe lucruri ca ea să fie bine.

– Cum ai ales numele fetiței?

– Voiam neapărat să aibă legătură cu mama, iar pe mama o cheamă Florica. Mama zicea să-i punem și un nume de sfânt, eu nu eram foarte încântată cu ideea asta, și atunci m-am gândit să-i pun un nume de floare, pentru că se și sărbătorește odată cu ea, de Florii.

Și voiam să mai fie un nume ușor de pronunțat în orice limbă, să fie scurt și să nu poată fi pocit. Apoi am găsit numele Iris, am aflat că în greacă înseamnă „curcubeu” și am zis – „Gata, asta e!”.

Iar al doilea nume, Anna, mi-a venit la maternitate, la vreo două zile după ce născusem. În primele 24 de ore nu m-am putut ridica din pat, din cauza anesteziei foarte puternice – pentru că îmi făcuseră cezariană de urgență.

M-am dus să-i scriu numele pentru certificatul temporar și mi-am amintit că avusesem o șefă în TVR, când am lucrat acolo, a cărei fiică se numea Anna, cu doi de „n”. Și mi-am zis că ar fi drăguț cu doi de „n”, mi-a plăcut și a rămas așa, Iris Anna.

– S-a speculat că Anna ar fi un cadou pentru el, pentru că pe bunica lui o chema așa.

– Nu m-am gândit la ea în acel moment, sinceră să fiu, dar apoi am făcut și eu legătura.

– Când s-a pus prima dată problema testului ADN?

– Prin noiembrie sau decembrie m-a contactat avocatul lui, să-mi spună că Nicholas vrea să recunoască copilul...

– Pe avocat îl cheamă Enache, e cel cu comunicatul din septembrie 2016?

– Da, e același. Și mi-a zis să ne întâlnim, să vorbim despre asta. Și eu am zis – „Super, ce bine!”. Ne-am întâlnit în Brașov și mi-a zis că, după ce se naște copilul, vom face testul ADN și Nicholas o să-l recunoască. Dar că n-ar prea vrea să-i dea numele lui.

Ulterior, analizând ce s-a întâmplat, mi-am dat seama că pentru ei era foarte important să se asigure că n-am să vorbesc cu presa despre acest subiect.

Deja, de vreo două săptămâni, apăruse zvonul pe site-ul flux24. Și cred că, într-un fel, asta i-a mișcat și și-au spus că trebuie să facă ceva pentru ca eu să nu vorbesc cu presa. Oricum, eu n-aveam de gând să fac asta, dar ei n-aveau de unde să știe, necunoscându-mă.

La acea întâlnire, am spus că aș vrea ca el să suporte cheltuielile pentru celulele stem. Am zis că eu suport toate celelalte cheltuieli, dar să plătească Nicholas pentru celulele stem recoltate la naștere, pentru că o să-l ajute și pe el dacă se îmbolnăvește. În felul ăsta, face ceva și pentru el, și pentru viitorii lui copii.

– Și le-ai recoltat?

– Nu le-am mai recoltat, pentru că, în noaptea când am născut, m-au luat repede din rezerva unde mă lăsaseră în travaliu, m-au dus în sala de naștere și am uitat să iau kit-ul cu mine.

Asistenta care mă internase a uitat și ea, apoi a intervenit cezariana de urgență și mi-am mai adus aminte de celulele stem doar după ce am născut. Deci, nu le-am mai recoltat. Dar, oricum, el nu a vrut să le plătească.

– Acolo s-a rupt discuția?

– Nu, nu acolo. Am zis că e în regulă și dacă nu vrea să le plătească, hai să discutăm ce înseamnă că recunoaște copilul. Asta mă interesa pe mine. Pe mine nu mă încălzește că apare un nume pe certificatul de naștere. Vreau să știu dacă vine o dată pe lună să o vadă pe Iris, dacă vrea să o sune, dacă vrea să-i plătească școala...

Ce înseamnă faptul că o să recunoască copilul? Și nu reușeam să trec de acest pas, pentru că ei ziceau – „Stai, să naști, să faci testul ADN și mai vedem...” Iar în capul meu nu avea logică.

De ce discutăm, cu trei luni înainte, despre faptul că o să-l recunoască, dar totuși nu avansăm în conversație? Ca să nu mai zic că nu înțelegeam de ce nu pot să vorbesc direct cu el: de ce trebuia să vorbesc cu un avocat?

– Acum, când te gândești, crezi că a fost o strategie de a tergiversa?

– Cred că singurul lucru pe care și-l dorea era ca eu să nu vorbesc cu presa, nu că avea de gând să se implice în viața lui Iris.

– Până la urmă, a recunoaște copilul înseamnă a-ți trece numele pe certificatul de naștere...

– Da, dar pe mine nu asta mă interesa. Cu ce mă încălzește pe mine că are un nume trecut pe certificatul de naștere?

– De acolo derivă și responsabilitățile legale.

– Da, dar el nu avea de gând să vorbească despre responsabilitățile pe care și le asumă. Ce responsabilități derivă din faptul că își trece numele acolo? Doar dacă te duci și-l dai în judecată, iar instanța îl obligă pe tată să își asume responsabilități materiale, îi acordă anumite drepturi...

Dar dacă, de bunăvoie, vine tatăl și-l declară, ce înseamnă? Doar că, atunci când o să moară el, o să moștenească copilul ceva...

– Și asta e important...

– Pentru mine, în acel moment, dar și în acest moment, nu asta e important. După ce face 18 ani, Iris poate să ceară în instanță dreptul la paternitate, îl obține și, când o să moară taică-su, obține o moștenire. Dar nu ăsta e scopul meu. Pe mine mă interesa cum are el de gând să se implice în viața copilului.

În fine, am văzut că nu se întâmplă nimic și am lăsat-o baltă. După ce am născut, m-a sunat avocatul lui, m-a întrebat cum mă simt și mi-a spus să mă duc la București, să facem testul ADN.

Și-am zis – „Abia am născut, de ce nu vine el, să facem testul aici, în Brașov? E iarnă, copilul e mic, cum adică să ne deplasăm noi la București să facem testul?” Și de acolo a început distracția...

– Discuția despre un test sau două teste...

– Da. Și a început să mi se pară dubios. De ce să insiste să-l facă numai la IML (Institutul de Medicină Legală – n. r.) București? Nu pricepeam, și nici acum nu înțeleg.

– De ce ești suspicioasă?

– Pentru că nu are niciun motiv să nu-l facă și în altă parte. La început, n-a pornit dintr-o suspiciune, ci pentru că tocmai născusem: eram la Brașov, copilul era mic, de ce să mă duc la București să fac testul? Să vină el, e un drum de două ore cu mașina de la București.

Ca să nu mai zic că, dacă te duci la IML, sunt șanse foarte mari să afle presa, pentru că sunt reporteri care stau pe acolo, să vadă cine mai ia bătaie și cine mai moare.

La o clinică privată, nu știe nimeni că se face acest test. Și, văzând că mă lovesc de un zid de „nu și nu”, am început să devin suspicioasă. Pentru că insistau, și încă insistă, să facem testul numai acolo, la Institutul „Mina Minovici”. Și nu mi-au dat niciun motiv real.

– În Brașov există o clinică privată unde se face testul ADN?

– Da, și e o procedură foarte simplă. Se ia salivă de la mamă, de la tată și de la copil, după care se analizează. Acea clinică e acreditată, deci nu doar că dă rezultatul, dar e luat în considerare în instanță.

Mai mult decât atât, în afară de clinicile private acreditate, mai există IML-uri, deci institute de stat, și la Cluj, și la Craiova, și la Târgu Mureș, mai multe.

La două zile după ce a dat comunicatul acela din septembrie, l-am sunat pe avocat și i-am spus să rezolvăm povestea asta o dată pentru totdeauna. I-am propus să tragem la sorți dintre toate IML-urile din țară, cred că sunt vreo șapte, și unde pică, acolo ne ducem.

A refuzat pe loc, fără să-și consulte clientul. Mi-a motivat că acesta este sfatul lui pentru Nicholas și, dacă nu-mi convine, să încep acțiune în instanță.

– Pe tine te-a surprins acel comunicat din septembrie?

– Nu m-a surprins, pentru că mă anunțaseră că o vor face.

– Dar discuțiile dintre voi continuaseră din februarie, când ai născut, până în septembrie 2016?

– Am mai vorbit la telefon, dar numai cu avocatul... Eu începusem să devin încăpățânată, „facem testul în două locuri sau deloc”, iar el, nu, că îl facem doar la IML București. Și nu mai puteam continua discuția în altă parte.

Apoi avocatul mi-a trimis un e-mail oficial, că până la data de... să mă prezint la București cu copilul ca să facem testul. Că, dacă nu merg, o să dea un comunicat în care va zice că Nicholas nu e tatăl, iar dacă eu voi continua să afirm public că el e tatăl – ceea ce nu am făcut –, mă vor da în judecată pentru calomnie.

Practic, m-au amenințat cu cuvinte avocățești... După care eu am trimis acel răspuns, pe care l-am și publicat.

– Un lucru important care a reieșit din acel comunicat este că Principele nu neagă relația voastră. Tu cum ai primit acest lucru?

– Ce să nege? Cum ar fi fost să nege?

– Putea merge până în pânzele albe, să spună – „Nu s-a întâmplat nimic între noi, domnișoara aberează”.

– Știa că n-are cum să facă asta. Există conversații pe Facebook... Într-una dintre conversații, vorbeam noi, a doua zi, despre faptul că o să iau pastila... Deci cum să nege?

Puteam să pun un printscreen imediat. Eu mi-am salvat conversațiile înainte să îmi dea el block pe Facebook. Pentru că, după ce dai block, nu mai vezi istoricul...

– Într-un fel, Iris e o supraviețuitoare împotriva tuturor. A bătut pastila de a doua zi, a bătut Casa Regală...

– (râde) Putem să-i spunem și așa. Eu n-am niciun conflict cu Casa Regală și nici Casa Regală cu mine.

– Asta crezi tu.

– Cred că eu și fiica mea suntem victime colaterale într-un război care n-are legătură cu noi.

– În războiul din interiorul Casei Regale?

– Da.

– Care e opinia ta față de posibilitatea unei restaurații a monarhiei?

– Nu cred că așa ceva e posibil. Mai degrabă cred că în viitor vom fi conduși de inteligență artificială decât de regi și regine.

– Bănuiesc că, înainte să-l cunoști pe Principele Nicolae, erai republicană convinsă.

– Cred că înainte să-l cunosc eram un pic mai monarhistă decât sunt acum.

– Asta nu sună foarte bine...

– Având în vedere experiențele prin care am trecut... Dar nici înainte nu credeam că e posibil ca România să redevină monarhie. Nu se întâmplă nicăieri în Europa și n-o să se mai întâmple.

Din punctul meu de vedere, familiile regale au un rol foarte bun în societate, dar pe partea asta, de principii și valori, să aibă lumea pe cineva la care să se raporteze... Dar nu cred că mai poți să te întorci la etapele de acum o sută de ani.

– Indiferent dacă ne mai întoarcem sau nu la monarhie, ești conștientă că fiica ta e un factor de putere?

– Fiica mea e un factor de putere pentru că este a mea. Fără nicio modestie. Nu pentru că are sângele celălalt... Nu văd ce putere are Casa Regală în România.

– De exemplu, este proprietara Castelului Peleș și a Palatului Elisabeta...

– Și, ce fac aceste două palate?

– E o comoară.

– Adică vorbim despre bani?

– Sunt două aspecte: puterea politică, pentru că ei mereu vor reprezenta o alternativă, și puterea financiară, averile din acest moment și eventuala lor extindere...

– În ceea ce privește puterea politică, o va avea de la mine, nu din partea cealaltă. Iar din punct de vedere financiar, ai văzut câte procese sunt, cu Prințul Paul, cu drepturi de litigiu...

– Prințul Paul nu face parte din Casa Regală...

– Nu e, dar se bate pentru banii ăia.

– E adevărat.

– La cât de mulți oameni se bat pentru banii ăia, până crește Iris mare nu știu ce o să mai rămână.

– Tu, când te uiți la ea, acolo, în patul ei, îți zici – „e strănepoată, stră-strănepoată și stră-stră-strănepoată de rege”?

– Nu prea. Încerc să privesc aspectul ăsta cu simțul umorului, ca să nu înnebunesc. Oamenii din jurul meu dau însă mult mai mult importanță acestui lucru decât îi dau eu.

– Pentru tine, e doar copilul tău...

– Da, exact. Și important e cine se află alături de ea în timp ce crește.

– Dacă ai putea să alegi, cum ți-ai dori să se desfășoare lucrurile în relația Principelui Nicolae cu tine și cu fetița?

– Aș vrea să fim prieteni, să fie parte din viața ei cât îi permite timpul, când crește mai mare să petreacă timp doar ei doi sau cu familia pe care o va avea el atunci, poate să mai facem câte-o vacanță împreună...

La fel ca orice cuplu în care părinții nu mai sunt împreună, dar colaborează de dragul copilului. Ăsta ar fi idealul.

– Dacă, ipotetic, te-ar cere de soție, te-ai mărita cu el?

– Nu. Nu.

– Dar dacă ar încerca să refacă relația de anul trecut?

– ... Aș minți să spun că nu i-aș da o șansă. În primul rând de dragul copilului, i-aș da o șansă. Dar ar trebui să muncească enorm ca să mă îndrăgostesc, să-l iubesc și să îmi pun problema de a avea o relație cu el.

– Să închidem cercul și să revenim la motivația ta de a ieși din tăcere. Ce s-a întâmplat la alegerile interne din USR Brașov?

– Am simțit că mulți oameni consideră că sunt o persoană lipsită de moralitate și că sunt oportunistă. N-aș putea să spun că, dacă nu exista acest episod, eram în capul listei pentru Parlament, dar nu ajungeam nici pe locul 14 din 22.

A cântărit mult povestea mea, iar discuțiile s-au purtat cumva numai în jurul acestei teme – cât de mult o să afecteze imaginea partidului...

– Ca specialistă în comunicare, n-ai fost de acord cu acest lucru?

– Nu, n-am fost de acord, pentru că eu cred că oamenii care judecă atât de repede și trag concluzii fără să se documenteze nu ar vota USR oricum și nici nu poți să-i convingi să voteze USR.

Dacă n-ar vota USR pentru că sunt eu acolo, vor găsi alt motiv pentru care să nu voteze USR. Că e al rușilor, că e al lui Soros, că o să vândă țara...

Publicul televiziunilor de știri nu ar vota oricum USR-ul, iar publicul nostru, ca să zic așa, este oricum de partea mea. Am testat asta și, înainte să candidez, m-am consultat cu Ioana, care se ocupă de comunicarea USR de la nivel central. A vorbit și ea cu cei de la București, care au zis că e OK, m-am consultat cu oamenii din filiala Brașov, care au zis la fel, deci nu a fost un hei-rup.

– Câți oameni au votat la alegerile interne din USR Brașov?

– 38.

– 38 de oameni au votat pentru 22 de candidați?

– Da. Între cei 38 erau și cei 22.

– Nu știu cât e de relevant...

– Da, și nu credeam că o să mă afecteze. Însă mi-am dat seama că, pe lângă cei din jurul meu, care mă cunosc și care nu cred că am avut cine știe ce interese ascunse, mai sunt și alți oameni, iar acei oameni deja mi-au pus o etichetă.

Ca să nu mai zic de faptul că, atunci când am decis să candidez, Nicholas încă nu dăduse comunicatul. Și după acel comunicat, povestea a explodat.

E vorba de felul în care a fost preluat acel comunicat. În seara aia am stat să mă uit la toate canalele – Pro TV, Antena, B1, Realitatea, România TV: toate au dat, și toate au dat părtinitor.

– În ce sens?

– Deși au publicat și poziția mea, ce postasem pe blog, burtierele erau la modul – „Nicolae vrea să recunoască copilul, dar ea refuză să facă testul ADN”, știrile începeau cu „Principele Nicolae s-a hotărât să recunoască, dar n-are cu cine...”. Din modul în care era formulat mesajul, reieșea că el vrea și eu nu vreau.

– Când îți spuneam că e vorba despre putere... 🙂

– Da, și chiar mi s-a părut cumva că a aranjat-o. Știrile Pro TV au deschis cu povestea asta, avocatul lui a dat interviu în direct, iar pe mine nu m-a sunat nimeni să-mi ceară un sincron.

– Dacă e așa, da, asta ar fi o dovadă...

– Da, și avocatul lui a zis să facem testul neapărat la IML, că e singurul acreditat, ceea ce e o mare minciună. Și a mers mai departe, că Nicholas își asumă toate obligațiile care decurg din asta, să fie parte din viața copilului.... – super-minciună! Dacă vrea să fie parte din viața copilului, trimite avocatul la televizor în loc să îmi dea un telefon?

– Vreo altă televiziune te-a sunat?

– M-a sunat cineva de la Antena, am avut impresia că e de la „Acces direct”, și-am zis că nu vreau. Și mi-a mai scris pe Facebook cineva de la Antena Stars, de la o emisiune de mondenități, și am zis că nu.

Dar asta cu Pro TV-ul m-a pus pe gânduri, și mi-am zis – „Dacă ei deschid jurnalul cu știrea asta, îl au pe avocat acolo, în video, și mie nici măcar un telefon nu mi-au dat, atunci cred c-a fost aranjat dinainte”.

M-a întristat că vrea să-și spele imaginea murdărind-o pe a mea, în condițiile în care, în tot acest timp, eu am evitat cât am putut să-i stric imaginea...

– Crezi că el vrea să se întoarcă în țară, să trăiască aici?

– Altfel nu pot să-mi explic de ce a făcut asta. Dacă voia să rămână în Anglia sau pe unde stă, de ce ar fi vrut să arate în România că el e cuminte și are cele mai bune intenții, iar eu sunt o scorpie și o uneltitoare? Dacă stau să mă gândesc, cred că i-a ieșit...

– Încă e devreme...

– Oricum, cred că, dacă voia să-și spele imaginea, putea să o spele ajutându-se de mine, nu călcându-mă pe cap. Puteam să vorbim, să luăm o decizie împreună și aș fi fost de acord să zică orice vrea, atâta timp cât nu mă împroșca cu noroi. Putea să iasă mult-mult-mult mai bine din povestea asta.

– Care sunt ambițiile tale politice?

– Îmi doresc ca Parlamentul să se curețe de oameni cercetați penal și condamnați, de oameni care iau decizii numai pentru ei. Uită-te ce fac în aceste ultime săptămâni în care mai au puterea. Nu mai vreau să văd asta.

Ambițiile mele sunt să fim guvernați de niște oameni cum sunt majoritatea miniștrilor din acest guvern tehnocrat. Mi se pare foarte bună direcția și îmi doresc oameni la fel de bine intenționați precum cei din guvernul Cioloș, să se depolitizeze învățământul, sănătatea și alte locuri unde oamenii nu sunt puși prin concurs.

De pildă, am o problemă cu CNA. Oamenii zic – „Vai, televiziunile manipulează!”, și e clar că fac asta, dar nimeni nu se ia de CNA. Dar cum să facă CNA-ul ceva, dacă în componența lui sunt cinci de la PSD, trei de la PNL, unul de la UDMR și unul care mai e pe-acolo, probabil degeaba?

– Deci, în principiu, îți dorești să candidezi și să ajungi parlamentar.

– Experiența de la alegerile din USR mi-a arătat că nu sunt pregătită s-o fac. Poate peste patru ani, dacă mai rămân în povestea asta, da. Mă văd făcând asta pentru că am o chemare către muncă în folosul public mai mult decât înspre business. Dar dacă ar fi mulți oameni OK care să candideze, nu mi-aș dori neapărat, aș rămâne la proiectele pe care le fac prin intermediul ONG-ului.

Acum mi se pare că nu sunt suficienți oameni care să se ducă în viața asta publică, iar eu sunt genul ăla – mă duc, mă bag eu, nu mi-e frică. De-asta am și zis să încerc, să aflu dacă lumea e pregătită pentru mine și dacă eu sunt pregătită pentru asta.

Concluzia e că nici eu nu sunt pregătită și nici lumea nu e pregătită să trimită în Parlament un om ca mine.

– Ce-ai schimba din ultimii doi ani?

– (pauză de câteva secunde) N-aș schimba nimic. Asta e viața mea, mi-o asum și n-am nicio îndoială că ceea ce mi se întâmplă se întâmplă cu un scop care mă depășește. Modul în care acest copil a venit în viața mea, modul în care s-au petrecut lucrurile e dincolo de controlul meu.

Am făcut tot posibilul să fiu cât se poate de bună. Probabil nu mi-a ieșit tot timpul, dar nu am să-mi torn cenușă în cap.

Dac-aș schimba ceva, habar n-am unde-aș fi acum. Odată ce schimbi o piesă dintr-un puzzle, modifici cursul lucrurilor și n-aș vrea, pentru că mie îmi place viața mea.

– Dacă vrei să adaugi ceva ce n-am știut să te întreb...

– Am primit foarte multe comentarii urâte, pe blog, pe Facebook, pe mesageria personală... Ce m-a întristat e faptul că cele mai multe erau de la femei.

Dacă veneau de la bărbați, aș fi zis că empatizează ei între ei, dar de la femei, mă deranjează. Pentru că ele au fost cele care îmi cereau să fac avort și care-mi reproșau că am uneltit. Aceste femei cresc copii – viitori bărbați care vor gândi la fel, că tot ce-și dorește o femeie e să le fure lor sămânța...

Și m-a mai deranjat că am fost privită ca și cum eu n-aveam viața mea, ca și cum numai el a fost afectat de apariția acestui copil. Dar, înainte să rămân însărcinată, ONG-ul nostru câștigase o finanțare de 25.000 de euro pentru tineri antreprenori, pe POSDRU, să ne facem agenție de comunicare.

Eram la început de drum pentru a ne construi un business, cu asociata mea, care se întorsese pentru asta din Londra. Ieșisem dintr-o relație, eram pe val din punct de vedere profesional, lucrurile mergeau bine cu Electric Castle, cu Giant, mai veneau clienți, iar eu aveam o viață foarte faină, deci și pe mine m-a dat foarte tare peste cap.

M-am mutat înapoi în Brașov, după 10 ani de București, unde aveam o viață bună. Și mă deranjează că unii români au impresia asta, că singurul scop al femeilor este să se mărite și să facă niște copii...

– Aici era vorba de un posibil rege, de asta are altă conotație. Ai vrut să fii regină, asta vor să îți zică acei oameni...

– Asta, din nou, arată că lumea mă crede proastă. Cum să fiu regină? Știam foarte clar, de când am fost cu el prima oară, că nu se va întâmpla acest lucru – pentru că nu aș fi putut să joc vreodată acel rol.

În al doilea rând, cei din Casa Regală sunt în filmele lor, trebuie ca soția să fie din altă Casă, de viță nobilă, și așa mai departe...

– Da, dar în ultimii ani, din Suedia până în Monaco, nu mai există această restricție.

– Ce bărbat te ia de nevastă când îi bagi pe gât un copil, în secolul XXI? În afară de persoane care s-au uitat prea mult la telenovele, de ce să creadă cineva că scopul meu ar fi fost să fiu regină, și ca să ating acest scop, îi fac un copil pe care nu și-l dorește?

Nu e clar că nu se poate așa ceva? Dacă voiam așa ceva, nu aș fi stat cuminte lângă el? Dacă voiam să fiu regină, făceam un avort, asta făceam. Dacă voiam să fiu regină, făceam avortul.

– Hai să încheiem așa, e o încheiere bună.

– Da, dar chiar așa e.

Sursa: pressone.ro