00:46:16 23.12.2024
Stiri

Interviu la RFI, oferit de către un angajat al liceelor „Orizont”: „Cei șapte cetățeni turci se află acum în diferite penitenciare din Turcia. Nici ei nu știu când vor ajunge în fața judecătorului”

Social 14.09.2018 17:19 Vizualizări3627 Autor: Ziarul National
Interviu la RFI, oferit de către un angajat al liceelor „Orizont”: „Cei șapte cetățeni turci se află acum în diferite penitenciare din Turcia. Nici ei nu știu când vor ajunge în fața judecătorului”

„Noi vrem să continuăm să muncim într-o atmosferă pașnică și sănătoasă, iar acum situația nu e prea bună în R. Moldova. Ne vom apăra drepturile noastre pe toate căile juridice, pentru că ceea ce s-a întâmplat nu s-a mai văzut”, spune, într-un interviu la RFI, un reprezentant al administrației rețelei de licee „Orizont” care a solicitat anonimatul, în contextul în care, acum o săptămână, șapte profesori turci au fost reținuți și la scurt timp expulzați de pe teritoriul R. Moldova.

„Cei șapte cetățeni turci se află acum în diferite penitenciare din Turcia. Patru profesori sunt împreună, alți trei - repartizați în orașe diferite. Starea lor de sănătate deocamdată este stabilă, așa cum ne-au informat avocații. Profesorii reținuți nu au vorbit cu rudele nici din Turcia, nici de aici. Ei stau acolo. Nici ei nu știu când vor ajunge în fața judecătorului. Nu știm dacă ei vor avea șansa să se apare. Nu se așteaptă un viitor luminos pentru ei. Mii de oameni care au fost luați cu forța și duși în închisori, mulți din ei nu au ajuns încă în fața judecătorului. Mult timp vor sta în penitenciar. Acești oameni sunt pedepsiți pentru că nu susțin dictatura din Turcia. Dosarele ar putea fi fabricate, așa cum se întâmplă și în ziua de astăzi”, susține angajatul Liceului „Orizont” în același interviu.

„Pentru profesorii reținuți și expulzați este prea târziu. Până pe 6 septembrie, R. Moldova a susținut acești cetățeni. Tot timpul se spunea - ei sunt pedagogi, nu sunt dovezi suficiente pentru a fi extrădate aceste persoane. După 6 septembrie, cu regret, situația s-a schimbat radical. Acum, nicio persoană care este de origine turcă nu are nicio siguranță. Nu contează dacă a făcut sau nu a făcut ceva. Foarte simplu poate să fie un dosar fabricat sau poate să fie forțat, luat din casă, din școală, din stradă și să fie extrădat.

„Acum s-a acționat în stil mafiot, banditesc, au fost luați cu forța și în câteva ore erau deja în Turcia. Soțiile rămase aici sunt încă șocate de cele întâmplate, nu și-au revenit. Cred că această stare va continua. Soții au lucrat în Moldova de mult timp, ele vedeau că ei erau aici respectați, susținuți, aveau un statut. Este greu de crezut că s-a ajuns la așa etapă. Am aflat în aceste zile, după reținerea lor, că acum că răspunsul este negativ în ceea ce privește acordarea azilului politic”, cităm din același interviu de la RFI pe care îl puteți găsi pe anticoruptie.md.

Menționăm că, în 2017, din cele 43 de medalii obţinute de către elevii R. Moldova la olimpiadele internaţionale, 33 au fost câştigate de elevii Liceului Teoretic „Orizont”. Totodată, statisticile acestui liceu arată că, anul trecut, peste 65 la sută dintre absolvenţi au plecat să-şi facă studiile în străinătate, la cele mai prestigioase universităţi din lume.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md