INTERVIU // Igor Munteanu: „R. Moldova se prăvălește vertiginos într-un model de tip african al lumii a treia”

Concluziile Consiliului European din 26 februarie curent reafirmă angajamentul UE de a consolida integrarea politică și economică a R. Moldova cu UE, însă accentuează faptul că este vital ca pluralismul și libertatea presei să reprezinte condițiile esențiale pentru o societate democratică și că eforturi duble se cer pentru a combate corupția, inclusiv prin investigarea comprehensivă, imparțială și serioasă și tragerea la răspundere a tuturor celor care au fost implicați în frauda bancară expusă în anul 2014.

Cât de ipocrit trebuie să fii ca să aștepți banii și asistența UE, dar să acuzi instituțiile sale de „intervenție în afacerile interne” după modelul de tristă faimă a „democrației suverane rusești”? Personal am citit comunicatele transmise de Guvern ca pe o insultă adusă în primul rând bunului-simț și cetățenilor cu vederi europene.

Niște politicieni rezonabili nu ar fi lăsat ca lucrurile să degradeze în acest hal, încât să ajungem un exemplu de inerție și promisiuni neîndeplinite la nivelul Parteneriatului Estic.

Cei care tind să justifice reacția emotivă a oficialilor le voi spune că, în lumea diplomatică, se cuvine să te ții în frâu, să manifești răbdare strategică și trebuie să extragi lecții de învățat chiar și din cea mai critică rezoluție, iar rezoluția Parlamentului European din 5 iulie 2018 a fost anume un asemenea moment pe care actuala guvernare l-a irosit în mod iresponsabil, imatur, ca un copil răsfățat, care răstoarna masa pentru că nu a primit dulciurile promise.

Există daune uriașe aduse reputației externe, exact într-un moment în care trebuie să te bați ca să menții atenția marilor cancelarii occidentale.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, le reproșa instituțiilor din afară care au criticat amnistia de capital adoptată că nu s-ar fi documentat suficient și s-ar fi grăbit cu criticile…

Este un reproș manipulator. Legile respective au fost adoptate cu delicte grave de procedură legislativă; proiectele nu au fost prezentate în timp util tuturor actorilor interesați, discuțiile s-au purtat superficial și fără nivelul minim de transparență, fără nicio analiză de impact, exclusiv pe baza unei decizii luate de conducerea PD asupra oportunității politice.

Avizele anexate la proiectul de lege au reprezentat mai degrabă acțiuni de acoperire și camuflare a intențiilor, neglijându-se alte avize expuse și anterior de CNA, SIS, BNM pe un proiect similar discutat în 2016, uitându-se că implicarea mediului de afaceri, dar și a comunității de experți independenți este crucial importantă.

Agenda de Asociere UE-RM insistă pe rolul esențial al societății civile active în procesul legislativ și, iată, observăm de la o habă de vreme că aceste comunități de expertiză independentă parcă i-ar sta în gât actualei guvernări. Și, după cum s-a văzut, FMI și Banca Mondială, UE și SUA au criticat dur, la obiect, făcând aceste inițiative impracticabile.

Am auzit, de asemenea, voci care spun că Ambasadei SUA nu-i va mai fi alocat terenul fostului Stadion Republican pentru a-și construi noul sediu, datorită poziției pe care a avut-o vizavi de ultimele evenimente de la Chișinău, chiar dacă proiectul a fost susținut de Guvern și Parlament. Mingea e acum la președintele Igor Dodon. Un asemenea scenariu vă pare real?

Nu aș dori să comentez speculații în privința stadionului. Va fi ori nu va fi acest transfer făcut posibil – eu cred că va fi teribil de hazliu să creadă cineva din guvernare că poate șantaja SUA cu un teren de construcție în centrul istoric al Chișinăului și care este considerat, pe bună dreptate, un „cal troian” pentru diplomația americană.

Vom vedea cu avansează subiectul. Nu este nicio minge pe terenul președintelui Dodon, care și-a irosit orice brumă de autoritate ca șef de stat.

După suspendarea primei tranșe din asistența macrofinanciară din partea UE și recomandarea Parlamentului European de a suspenda în genere finanțarea europeană pentru R. Moldova, Guvernul de la Chișinău a anunțat majorări de salarii, proiecte sociale și de infrastructură, afirmând că în buget sunt suficienți bani pentru acestea. Credeți că R. Moldova a ajuns în punctul în care să se descurce și fără asistență financiară externă?

Ați atins un subiect interesant. Uneori ai impresia că poporul și guvernarea trăiesc în lumi paralele. Constatăm că majorările de salarii vizează numai primarii, nu și miile de funcționari municipali de I și al II nivel, ceea ce creează o inegalitate suplimentară în sistemul salarial și este percepută în public ca o tentativă de cumpărare a loialității primarilor.

Să nu se uite că profesorii și alți bugetari din sistemul de asigurări sociale au fost ocoliți de majorări. Programul „drumuri bune” a pornit cu stângul, ocolind procedurile de licitații prevăzut de lege și excelând prin lucrări de drumuri de proastă calitate, dar sub „dreapta și înțeleapta cârmuire a partidului”.

Mulți asociază acest stil de luare a deciziilor cu încercarea de reeditare a guvernării partocrate din perioada URSS. Știm cu toții cu ce se încheie asemenea experimente. Cu dezastre colective. O întrebare simplă – dacă R. Moldova are suficienți bani și nu are nevoie de bani străini, atunci de ce pleacă lumea în continuare în emigrație, iar infrastructura orașelor, inclusiv a Chișinăului, seamănă a fi ca după apocalipsă? De ce nu ajung acești bani suficienți pentru nevoile autorităților locale, de ce sunt atât de prost finanțate școlile, nu se ajung bani pentru drumuri naționale, pentru asistență orientată spre businessul inovator, orașele sunt sufocate de transport nereglementat, R. Moldova prăvălindu-se vertiginos într-un model de tip „african” al lumii a treia?

Dle Munteanu, ați participat în ultimul timp la mai multe proteste ale opoziției organizate la Chișinău și la Ungheni. De ce ați decis să vă implicați și, spuneți-ne, vă rugăm, dacă o faceți ca reprezentant al societății civile sau ați aderat la vreun partid?

Voi clarifica cu multă plăcere acest subiect. Eu nu sunt membru de partid și nici nu am făcut parte vreodată dintr-un partid politic. Institutul pe care-l conduc și pe care l-am înființat în 1993 este un model de sustenabilitate și echidistanță politică, inclusiv și pentru alte think-tankuri din Europa și din R. Moldova.

În general, sarcina think-tankurilor este să producă idei care pot ajuta la schimbările din stat și societate, cum spun americanii – „think and tank for a good purpose”. Am certitudinea că am făcut acest lucru întotdeauna. Totuși, se pare că nu-i de ajuns.

În ultimele luni am decis să particip la anumite mișcări de protest în calitate de cetățean activ, poate chiar cetățean revoltat, cineva care-și simte drepturile și libertățile perclitate și puse la îndoială de către o guvernare tot mai autoritară și mai impredictibilă. Am decis să mă asociez Mișcării Poplare de Rezistență, pentru că aceasta reprezintă o platformă de interacțiune a societății civile în vederea atingerii unui obiectiv atractiv – cel de a recupera instituțiile democratice de sub influența malignă a unor forțe reacționare, oligarhice și care este dispusă să colaboreze cu orice alte forțe politice, cu condiția ca acestea să fie de natură democratică, să se identifice cu ideea de europenizare a R. Moldova și să împărtășească idealuri naționale.

În R. Moldova, aproape fiecare protest de-al opoziției este marcat de antiproteste, cele mai zgomotoase fiind cele ale Partidului Șor, care acuză liderii opoziției că ar vrea „să închidă magazinele sociale” deschise de primarul condamnat de Orhei. De ce credeți că am ajuns aici și cât de întemeiată este temerea vizavi de unele posibile violențe care ar putea să izbucnească în timpul unor manifestații?

Acuzațiile acestui lider Ilan Șor sunt delirante. Nu poate opoziția să închidă magazinele sociale. Nu are niciun instrument administrativ care ar grăbi ori întârzia asemenea decizii, dar orice forță politică serioasă și responsabilă trebuie să-și pună întrebări cu privire la modul în care sunt finanțate aceste magazine, din ce surse și ce scopuri urmărește un partid care gestionează datele persoanale ale câtorva zeci de mii de cetățeni ai R. Moldova, fără ca instituțiile de resort ale statului să se fi sesizat din proprie inițiativă – nici pe linia protejării datelor, nici a CNA și Procuraturii pe linia mijloacelor bănești alocate pentru aceste rețele de magazine și nici pe linia CEC, creând astfel senzația unei complicități a statului în vederea acopeririiunor infracțiuni.

Primarul Șor se află sub control judiciar și, cu toate acestea, călătorește la Brussels, semnează contracte, gestionează fonduri masive, într-un cuvânt face totul pentru a demonstra că nu-i pasă de acuzațiile care i s-au adus, iar justiției și acuzării nu-i pasă de ce crede publicul.

Au trecut deja câteva săptămâni de la memorabilul marș de blocare a sediilor PAS și DA de persoane tansportate organizat la Chișinău de către primarul Șor, prilej cu care acesta i-a amenințat pe liderii celor două partide politice că-i va agăța de Arca de Triumf. Ori, amenințările cu moartea făcute public ar fi trebuit să fie sancționate penal, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci cetățenii vor înțelege că aceata-i politica partidului aflat la guvernare, PD, de a asmuți grupuri sociale și de a încuraja ura națională.

Parlamentul a decis că alegerile parlamentare în baza sistemului mixt cu un singur tur vor avea loc pe 24 februarie 2019, iar președintele Igor Dodon se arată convins de victoria socialiștilor, în caz contrar amenințând cu un „maidan” la Chișinău. Ce șanse are opoziția să producă schimbarea în R. Moldova, având în vedere că regulile de joc nu ar fi de partea ei?

Nimeni nu ar trebui să vândă pielea vulpii neprinse. Multe surprize vor mai fi până la 24 februarie 2019, iar istoria politică a R. Moldova este plină de „lebede negre” (black swans), care au dat peste cap până și cele mai „cimentate predicții electorale”.

Totul va depinde însă de voința și mobilizarea cetățeanului revoltat de nedreptate, dar și de manipulările care au umplut paharul.

Dle Igor Munteanu, vă mulțumim pentru interviu!