INTERVIU // Î.P.S. Petru, Mitropolit al Basarabiei: „De trei decenii, am asistat la multe greutăți provocate de o atitudine ostilă din partea autorităților ce favorizau Mitropolia aflată sub tutela Patriarhiei Moscovei”

Suferința noastră este cu atât mai profundă, căci, în pofida unei stăpâniri proeuropene și democratice, aceste practici de falsificare a adevărului nu încetează, ci dimpotrivă, persistă. De aceea, Mitropolia Basarabiei, cu resurse media modeste, dar înzestrată cu inspirația harului Duhului Sfânt, al Adevărului, își propune să aducă în fața conștiinței societății basarabene argumentele adunate, îndemnând la trezirea acesteia.

CITIȚI și Mitropolia condusă de ÎPS Vladimir, supusă Moscovei, acuzată de DEZINFORMARE. Mitropolia Basarabiei: „Această situație denotă reflexe IMPERIALE. În structura Patriarhiei Moscovei sunt infiltrați reprezentanți ai serviciilor SECRETE rusești”

La 15 decembrie 2018, la Kiev avea loc un „Sinod al unificării” care a dus la apariția, cel puțin de facto, a unei noi biserici autocefale: Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Recunoscută printr-un Tomos patriarhal de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, ulterior și de Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei și a Întregii Africi, de Biserica Ortodoxă a Greciei și de Biserica Ortodoxă a Ciprului, în timp ce celelalte Biserici Ortodoxe stau încă în expectativă. Biserica Ortodoxă Română, prin vocea echilibrată a Sfântului Sinod din februarie 2019 a îndemnat la o soluție negociată direct între părțile implicate, în respectul adevărului istoric, al supunerii față de Canoanele sinoadelor ecumenice și pe principiul recunoașterii dreptului la autocefalie. În cei aproape 5 ani trecuți de atunci, BOR a făcut noi pași în această problemă? Există în prezent canale de dialog și de comunicare între Biserica Ortodoxă Română, pe de o parte, și Biserica Ortodoxă Ucraineană, respectiv cea Rusă, pe de altă parte?

Răspunsul la această întrebare complexă își găsește rădăcina în valorile profund înrădăcinate ale poporului român. Noi, românii, suntem un popor al păcii, care nu a căutat niciodată să declanșeze războaie de agresiune sau să acapareze terenuri străine. Acest lucru este, probabil, o reflectare a încreștinării noastre blânde, care își are începuturile în vremea Sfântului Apostol Andrei, care a evanghelizat aceste locuri.

Și în privința situației specifice din Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o poziție de echilibru și înțelepciune. În 2019, am îndemnat la o soluție negociată direct între părțile implicate, în respectul adevărului istoric, al supunerii față de Canoanele sinoadelor ecumenice și pe principiul recunoașterii dreptului la autocefalie. În ciuda complexității situației, am reiterat aceeași poziție și în 2020, subliniind că acordarea autocefaliei întregii Biserici Ortodoxe din Ucraina poate fi realizată numai prin înțelegerea între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei, și prin consens panortodox.

În această situație, Biserica Ortodoxă Română a continuat să mențină linii de dialog și comunicare atât cu Biserica Ortodoxă Ucraineană, cât și cu cea Rusă. Pentru noi, este esențială menținerea unității în credință și comuniune a Ortodoxiei la nivel universal. Așa cum spune Psalmul 133: „Iată ce este bun și ce este plăcut: ca frații să locuiască împreună!”.

În final, vreau să subliniez că indiferent de situația geopolitică sau eclezială, menirea noastră, ca slujitori ai lui Hristos, este să îndemnăm la pace, iubire și unitate, și să ne rugăm neîncetat pentru îndrumarea și protecția divină.

Este atestat faptul că, în Ucraina, a doua minoritate națională, ca mărime, este cea română (după cea rusă), cu aproape 500 000 de etnici români – cca. 1% din totalul populației. Aceștia sunt cvasi-majoritar ortodocși și formează 121 de parohii. Majoritatea dintre ele făceau parte din structura Moscovei în Ucraina. Între timp a venit momentul reapariției Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ca și momentul de cotitură, nefericit, al războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina. Mai mult, la 27 iulie 2019, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a decis crearea unui Vicariat Ortodox Român pentru românii din Ucraina, probabil în oglindă cu Vicariatul Ortodox Ucrainean de la Sighet, din cadrul BOR. Ar putea fi acesta un prim pas spre relații frățești, armonioase, între Bisericile română și ucraineană? Sau BOR vede o altă așezare a vieții religioase a românilor din Bucovina de Nord, Basarabia de Sud, Transnistria ucraineană sau Maramureșul istoric?

Biserica Ortodoxă din Ucraina a declarat posibilitatea creării unui vicariat pentru românii ortodocși din Ucraina, dacă aceștia ar dori să se alăture. Totuși, această evoluție nu s-a concretizat încă. În conformitate cu legislația ucraineană, românii etnici și ortodocși au dreptul de a se separa de jurisdicția Patriarhiei Moscovei și de a se organiza într-o structură bisericească proprie, care să fie în comuniune directă cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.

Se pare că anumite comunități ortodoxe românești din regiunile Transcarpatică și Odesa au luat deja această decizie, separându-se de Patriarhia Moscovei, unele dintre ele deja alăturându-se Mitropoliei Basarabiei, în special prin intermediul Episcopiei Basarabiei de Sud. Aceste comunități nu au întâmpinat dificultăți din partea autorităților ucrainene în această privință. Mai mult, Episcopia Basarabiei de Sud a arătat un nivel înalt de solidaritate cu populația ucraineană în dificultate, oferind numeroase ajutoare umanitare. Aceste acțiuni au fost apreciate de autoritățile din regiunea Odesa.

În actualul context, ortodocșii români din Ucraina pot lua în considerare organizarea într-un cult distinct și reîntoarcerea la comuniunea cu Biserica Ortodoxă Română. Întrucât nu sunt nici ruși, nici ucraineni, acești români dețin dreptul canonic, istoric și juridic de a reintra în comuniune directă cu propria lor Patriarhie.

La 14 septembrie 1992, comunitatea ortodoxă a românilor din Basarabia, sub îndrumarea Î.P.S. Voastre, a cerut reactivarea vechii Mitropolii a Basarabiei și revenirea acesteia la locul ei firesc, în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Ceea ce face din ea singura biserică pe deplin canonică din acest spațiu. Biserica Ortodoxă Rusă nu a acceptat această legitimă realitate, dublând-o cu o altă eparhie dependentă de Moscova, așa-numita Arhiepiscopie a Chișinăului și a Întregii(!) Moldove. Diferendul rămâne până astăzi nerezolvat, o adevărată rană vie atât în trupul Bisericii Ortodoxe, cât și în cel al neamului românesc. Ce ne puteți spune despre ultimele evoluții de diplomație eclezială pe această temă? Mai există, mai este de actualitate un dialog între București sau/și Chișinău, pe de o parte, și Moscova, pe de altă parte, pentru a se ajunge la o soluție canonică dreaptă, reciproc acceptabilă?

De trei decenii, de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, am asistat la multe greutăți provocate de o atitudine ostilă din partea autorităților ce favorizau Mitropolia aflată sub tutela Patriarhiei Moscovei. De un timp, însă, semnalele au început să indice o schimbare de atitudine, prin inițiative legislative menite să repare această rană istorică.

Totodată, simțim sprijinul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care au cerut constant autorităților Republicii Moldova pentru Mitropolia Basarabiei un tratament egal cu cel aplicat Mitropoliei Chișinăului, autointitulată „a întregii Moldove”, care se află sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Acest tratament egal ar trebui să permită clerului Mitropoliei Basarabiei să ofere asistență religioasă în instituțiile statului, precum armata, penitenciarele și spitalele, și, de asemenea, să fie prezenți la evenimentele oficiale.

Părintele Patriarh a mai solicitat restituirea clădirilor care au găzduit odinioară Facultatea de Teologie Ortodoxă și Seminarul Teologic din Chișinău, precum și acordarea unui imobil compensatoriu în locul fostului sediu al Mitropoliei Basarabiei, care a fost demolat în perioada comunistă. Autoritățile centrale ale Republicii Moldova semnalează că unele dintre aceste probleme sunt în curs de rezolvare, ceea ce denotă o schimbare a atitudinii lor față de Mitropolia Basarabiei. Aceste evoluții sunt un început promițător, dar reprezintă doar primul pas în rezolvarea situației complicate.

Va fi necesar un dialog continuu și un angajament profund pentru a asigura un tratament echitabil și respectuos pentru toate părțile implicate, în acord cu principiile Bisericii Ortodoxe și cu respectul pentru drepturile credincioșilor.

O nouă rază de speranță, de data asta în privința învățământului superior teologic, o reprezintă noua Extensie Universitară de la Iași în Chișinău, prin care din septembrie anul acesta se va înființa o Facultate de Teologie Ortodoxă (pastorală) pentru cei chemați la harul preoției din Mitropolia Basarabiei. De altfel, această extensie a funcționat și în interbelic. După 1990, românii basarabeni reușiseră reînființarea vechii Facultăți teologice, în cadrul Universității de Stat a Moldovei, dar instrumentele locale ale Moscovei au reușit atunci confiscarea acesteia și separarea ei ulterioară de spațiul spiritual românesc – este vorba de ceea ce avea să devină „Academia Teologică” a structurii bisericești ruse de aici. Care va fi relația dintre Patriarhia Română și Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și noua sa extensie universitară teologică de la Chișinău, pe de altă parte?

Raportarea dintre Patriarhia Română și Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și noua sa extensie universitară teologică de la Chișinău, pe de altă parte, va fi caracterizată de strânsa colaborare și reciprocă susținere. Însă, trebuie să exprimăm o oarecare precauție, căci vremurile politice și circumstanțele ce înconjoară deseori sfera academică, inclusiv teologică, pot fi cu ușurință influențate.

Nu de puține ori, am fost martorii sacrificiului preoților Mitropoliei Basarabiei în promovarea valorilor noastre autentice românești, în vreme ce cei care ne detractează sau luptă împotriva acestor valori sunt primiți cu fast dincolo de Prut. Îngrijorător este și faptul că ierarhii Patriarhiei Moscovei sunt adesea primiți în România ca „frați”, ignorându-se lupta pe care o duc împotriva Mitropoliei Basarabiei. Prin urmare, avem o precauție și vom rămâne vigilenți, urmărind îndeaproape această temă, asigurându-ne că noua instituție academică își va îndeplini menirea de a le oferi studenților posibilitatea de a cunoaște adevărul creștin, promovat de Biserica Ortodoxă Română, neafectat de amestecul forțelor potrivnice ei.



Despre aspectul material: din păcate, de peste 30 de ani Mitropoliei Basarabiei i s-a refuzat sistematic dreptul de proprietate asupra bunurilor ce i-au fost furate de bolșevici. De aceea, mai toate bisericile, paraclisele, mănăstirile și schiturile pe care le are în prezent le-a construit de la zero, prin mijloace proprii – și aceasta în cea mai săracă țară din Europa! În același timp, BOR, prin Mitropolia ei de aici, este singura instituție care își asumă deschis caracterul românesc, cea care a știut tot timpul și a învățat și pe alții cărui Dumnezeu ne închinăm, ce limbă vorbim și cărui neam aparținem. Iată de ce rolul ortodoxiei românești de la est de Prut nu este doar unul spiritual-religios (deși acesta rămâne scopul primordial!), ci și unul cultural și civilizațional al românității (aș spune și al romanității) răsăritene. Cu atât mai vitală este, deci, sprijinirea activă, constantă și amplă din partea Patriarhiei Române. Ceea ce se și vede, slavă Domnului! Ce ne puteți spune despre planurile concrete ale Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia? Cele în derulare și cele preconizate pentru viitorul apropiat?

Despre planurile Bisericii Ortodoxe Române în Basarabia vă pot vorbi cu bucurie și multă împlinire. Așa este, în ciuda unei moșteniri istorice dificile, Mitropolia Basarabiei a învățat să clădească de la zero, creând astfel, cu multă muncă și credință, noi biserici, paraclise, mănăstiri și schituri. Alături de eforturile constante de reconstrucție și edificare a noilor locașuri de cult, există un accent deosebit pus pe fortificarea prezenței și implicării Bisericii în societate.

Această prezență se manifestă nu numai la nivel spiritual, ci și social, cultural și educațional. Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei, împreună cu numeroase parohii și asociații afiliate, lucrează neîncetat pentru a ajuta comunitățile nevoiașe, iar preoții noștri sunt neobosiți promotori ai valorilor românești. Acestea sunt demersuri care ilustrează armonia dintre credință, acțiuni caritabile și promovarea identității noastre aici, în Basarabia.

Ne bucurăm că Patriarhia Română și Guvernul României sunt susținători constanți și neobosiți ai acestei misiuni, pe când planurile noastre continuă să se concentreze pe aprofundarea acestui rol eclesiastic și comunitar, după cuvintele Sfântului Apostol Iacov: „credinţa fără fapte moartă este” (Iac. 2, 17).

O mâhnire resimțită din ce în ce mai acut de credincioșii români basarabeni este cea legată de faptul că, deocamdată, nu a avut loc nicio vizită a P.F. Părinte Patriarh Daniel la enoriașii săi din Basarabia. Desigur, înțelegem că în perioada guvernărilor proruse de la Chișinău nu se putea pune problema. Chiar și după schimbările din 2009, marea majoritate a guvernanților moldoveni au mimat doar românismul lor, declarând la București ceea ce credeau că ne place nouă să auzim, comportându-se apoi la Chișinău în stilul tipic locului, al „vițelului care suge la două vaci”... Se pare, însă, că deschiderea arătată de actualul guvern moldovean este una de substanță, dublată de gesturi concrete față de România, nu doar simbolice ca până mai ieri. Așadar, în noul context internațional, inclusiv ecleziastic, în lumina noilor realități, încurajatoare aș spune, din ceea ce astăzi încă este Republica Moldova, credeți că este posibil să nădăjduim la o vizită pastorală, oficială, a Patriarhului nostru? Ne puteți devoala, sau a ne da speranțe, că măcar a început să se discute despre așa ceva? Ce condiții ar trebui îndeplinite pentru ca o astfel de vizită, așteptată cu nerăbdare de către românii basarabeni ortodocși, să se întâmple?

Părintele Patriarh este un înțelept care înțelege și cunoaște foarte bine vremurile și circumstanțele și va decide cu siguranță momentul cel mai potrivit pentru a aduce binecuvântare și încurajare prin această vizită.

Condițiile necesare pentru o astfel de vizită includ, în primul rând, un cadru de siguranță și stabilitate, respect pentru autonomia Bisericii Ortodoxe Române și deschiderea din partea autorităților moldovene pentru a facilita acest eveniment important, inclusiv printr-o invitație oficială.

Cred cu tărie că o astfel de vizită, așteptată cu atâta dorință de credincioșii români basarabeni ortodocși, este posibilă. Așa cum ați menționat, schimbările recente din Republica Moldova oferă motive de speranță în acest sens. Totuși, e nevoie de puțină răbdare. După smerita mea părere, acest moment este mai aproape decât am putea crede. Să ne rugăm, deci, ca aceasta să devină realitate cât mai curând.

Citește și: APEL // Mitropolia Basarabiei îi primește în jurisdicția ei pe toți clericii și credincioșii din stânga Prutului: „Niciun copil nu-și neagă părinţii, decât atunci când este forțat, așa cum s-a întâmplat în Basarabia sub ocupație rusească”

Dincolo de chestiuni administrative, canonice, materiale sau ce țin de diplomație bisericească, nu trebuie să uităm să privim, mai înainte de toate, Crucea Mântuitorului. Dincolo de vremelnice și mărunte diferențe, dincolo de strâmbe hotare, dincolo de grijile noastre societale sau personale, suntem atenți și la ce ne definește, la ce ne determină viața, la ceea ce ne ține (încă) împreună. Iar în capul acestei liste „de unitate” stă, desigur, credința noastră creștină ortodoxă, asumată, dar și redescoperită în permanență. Din partea Bisericii Ortodoxe Române, Maica noastră spirituală, și din partea Î.P.S. Voastre personal, ca vrednic ierarh al Patriarhiei Române, vă rugăm să adresați un cuvânt de îmbărbătare, de nădejde, de mângâiere poporului român creștin-ortodox din mult prea încercata de vremi Basarabie, „trecută prin foc și prin sabie”...

Iubiții mei fii întru Hristos,

Basarabia, grădina cea roditoare a românității, a fost trecută prin multe încercări. Însă, să nu uitați că temelia noastră nestrămutată este credința ortodoxă. Credința și dragostea voastră neostoită pentru neam și țară sunt făclii în vremile acestea de restriște. În sufletul fiecăruia dintre voi văd oglindită îndemnarea apostolului Pavel: „Veseliți-vă întru nădejde, răbdați întru necaz, stăruiți întru rugăciune”. (Romani 12:12).

În acest ceas greu, sufletele noastre sunt îndurerate și ne rugăm și pentru cei ce suferă și se sting din viață în urma războiului din Ucraina. Strigăm împreună pentru pace, rugându-ne cu smerenie ca Dumnezeu să aștearnă mantia Sa de liniște și iubire peste toată lumea.

Doamne ajută!

Vă mulțumesc mult, Î.P.S. Voastră Părinte Mitropolit Petru, în numele cititorilor Ziarului NAȚIONALși în numele meu personal, pentru timpul, răbdarea și înțelegerea de care ați dat dovadă acordându-ne un interviu atât de prețios!

OAMENI ce CONTEAZĂ: Înalt Prea Sfințitul Părinte Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, s-a născut la 24 octombrie 1946 în comuna Țiganca, județul Cahul, ca fiu al lui Chiril Păduraru și al Anei Avram. Studiile primare și medii le-a făcut în comuna Țiganca, după care a urmat școala profesională Ion Creangă din Cahul. În 1967 a fost admis la Seminarul Teologic Sf. Andrei din Odesa, Ucraina, iar în 1968 intră ca frate în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odesa.

La 29 martie 1969 este tuns în monahism de Înaltpreasfinţitul Părinte Serghie Petrov, Mitropolitul Odesei și Hersonului. La 29 decembrie 1970 este hirotonit ierodiacon în Catedrala Mitropolitană din Odesa de către Preasfinţitul Părinte Meliton, Rectorul Seminarului și Academiei Teologice din Sankt Petersburg. La 23 februarie 1973 este hirotonit ieromonah în Catedrala Episcopală din Ujhorod de către Înaltpreasfinţitul Părinte Grigorie Zacaleac, Arhiepiscop de Muncaci și Ujhorod, după care a slujit ca preot paroh în localitățile românești: Apșa de Mijloc, Apșa de Jos și Valea Scradei (în Maramureșul de Nord, istoric).

În 1975 este transferat la mănăstirea Înălțarea Domnului din comuna Ciumalevo, Ucraina. În 1986 este ridicat în rang de egumen de către episcopul de Muncaci. La 3 decembrie 1989 este ridicat la rangul de arhimandrit și revine în Basarabia unde slujește la Catedrala Mitropolitană din Chișinău. La 25 mai 1990 este numit stareț la mănăstirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Căpriana. În 20 iulie 1990 este ales și numit episcop de Bălți, fiind hirotonit la 1 septembrie 1990 în Catedrala din Chișinău de ierarhi din România și din Rusia.

La Adunarea Eparhială de Constituire a Mitropoliei Basarabiei din 14 septembrie 1992, Preasfinţitul Părinte Petru este ales locțiitor de Mitropolit al Basarabiei cu sediul la Chișinău. Tot în septembrie același an, o delegație reprezentând clerul și mirenii Mitropoliei Basarabiei s-a prezentat la Patriarhia din București, cerând reintrarea Bisericii din Basarabia sub jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române. La 19 decembrie 1992, Patriarhia Română emite un Act Patriarhal și Sinodal privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, Autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău. În 1993 este decorat cu Medalia Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

La 3 octombrie 1995 Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei l-a ales Mitropolit al Basarabiei. Este confirmat ca Mitropolit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 24 octombrie 1995, acordându-i-se titlul de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.