INTERVIU // Copreședintele PNL Diaspora: „Tinerii din R. Moldova au un potenţial extraordinar”
Victor Ionescu, copreședintele Partidului Național Liberal Diaspora, a adus mulțumiri românilor din R. Moldova pentru felul în care s-au mobilizat la alegerile prezidențiale din 16 noiembrie 2014 şi au învins „obstacolele odioase” impuse de către cei care au organizat secţiile de vot din Diaspora. De asemenea, Ionescu s-a referit la colaborarea pe care o va avea PNL cu viitorul Guvern.
Domnule Ionescu, sunteţi un cunoscător al politicilor creştin-democrate şi populare. Ce părere aveţi despre repoziţionarea partidului pe care îl reprezentaţi şi cum vedeţi colaborarea cu partidul soră din R. Moldova?
Liberalismul este înţeles uşor diferit la nivel european. Dacă în ţările din Europa de Est, acesta este şi acţionează ca un curent politic autentic de dreapta, la nivelul structurilor politice europene, unde reprezentarea majoritară provine din Occident, percepţia asupra acestei ideologii este orientată mai degrabă către centru. În ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal din România, consider că repoziţionarea este una firească, menită să îl reconfirme ca şi reprezentant principal al dreptei politice româneşti, deoarece, în mediile europene, dreapta autentică este asumată de către Partidul Popular European. În acelaşi timp, mă bucur să pot afirma că, întocmai cum PPE este partidul principal din Parlamentul European, după alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie, PNL a devenit principala forţă politică din România.
În ceea ce priveşte colaborarea cu PLDM, aceasta va fi, ca şi până acum, fundamentată pe trei piloni: relaţia specială pe care ţările noastre o au, colegialitatea de la nivelul PPE şi proiectele politice concrete.
Aţi pomenit despre faptul că PNL este, la ora actuală, principalul partid politic din România. De ce nu sunteţi încă la guvernare?
Am afirmat că PNL a devenit principalul partid politic din România, bazându-mă pe cercetările sociologice relevante efectuate după alegerile prezidenţiale. Aproape toate ne acordă peste 40% la capitolul încredere. Pe de-o parte, aceasta ne bucură, dar, pe de altă parte, ne şi responsabilizează să onorăm cât mai repede încrederea românilor. În câteva zile vom face public programul nostru de guvernare şi, cel mai târziu în luna martie, vom depune o moţiune de cenzură împotriva actualului Guvern.
Cum vedeţi colaborarea cu Guvernul de aici, de la Chişinău?
Deocamdată, nu pot oferi decât un răspuns politic la această întrebare. Şi pot reafirma bucuria prilejuită de faptul că partidele proeuropene au întrunit majoritatea voturilor exprimate. Pe de altă parte, sunt convins că PNL din România va continua colaborarea strânsă cu PLDM în ceea ce priveşte politicile proeuropene şi euro-atlantice.
Sunteţi copreşedinte al PNL Diaspora. Cum interpretaţi votul din ţara noastră?
Doresc să mulţumesc sincer românilor din Republica Moldova pentru felul în care s-au mobilizat la vot şi în care au învins obstacolele odioase impuse de către cei care au organizat secţiile de vot din Diaspora. Altfel, ca de fiecare dată, Diaspora a taxat electoral PSD şi ceea ce reprezintă liderii săi. Şi, la fel ca de fiecare dată, PSD nu a înţeles nimic din asta.
De ce nu a înţeles nimic?
Deoarece, după ce Victor Ponta a pierdut nişte alegeri uninominale mai ruşinos decât toţi predecesorii săi, a sancţionat alte persoane care nu numai că nu erau vinovate pentru excesul său, dar chiar au venit cu idei pentru reformarea stângii româneşti şi pentru că a reintrodus în viaţa politică pe unul dintre cei mai odioşi pioni ai tentativei de fraudare a alegerilor din Diaspora. Mă refer aici la fostul ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, care a fost numit recent secretar de stat la Ministerul Culturii.
În încheiere, spuneţi-ne câteva intenţii concrete de colaborare cu Republica Moldova...
Un resort de bază al activităţii mele îi reprezintă politicile de tineret. Noi, PNL, am făcut paşi importanţi în dezvoltarea cooperării internaţionale prin aprofundarea şi implementarea politicilor europene în domeniul tineretului, încheierea de parteneriate cu ţările cu experienţă în materie de politici de tineret şi organizarea de cursuri de specializare pe politici europene adresate elevilor şi studenţilor.
Dorim să ajutăm tineretul din Republica Moldova prin stimularea voluntariatului şi a participării active a acestora, atât cei care se află în România, dar şi cei de aici. De asemenea, vom invita mediul politic moldovenesc, dar şi zona neguvernamentală, la un schimb de bune-practici pe tema educaţiei. Este vorba de facilitarea accesului neîngrădit al tinerilor la serviciile educaţionale şi ale dezvoltării segmentului de educaţie non-formală.
De asemenea, vrem să lucrăm alături de colegii noştri de aici în sensul conservării accesului la cultură românească şi stimularea potenţialului creator prin motivarea, conform legislaţiei în vigoare a asociaţiilor, fundaţiilor sau altor persoane juridice care susţin concret tinerele talente. Tinerii de aici au un potenţial extraordinar şi este păcat de la Dumnezeu ca această resursă extraordinară să nu aibă posibilitatea să îşi ajute ţara şi semenii.
Vă mulțumim!
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova
VIDEO // Catastrofă aviatică în Kazahstan. Un avion cu 72 de pasageri s-a prăbușit, iar momentul teribil a fost surprins. 25 de supraviețuitori au fost găsiți în preajma aeronavei