INTERVIU // Vlad Filat: „Avem prieteni sinceri şi de nădejde. Împreună vom realiza OBIECTIVUL de integrare în UE”
Interviu cu liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, acordat pentru Unimedia
Dle Filat, în ultimele zile aţi avut mai multe evenimente care, putem spune, se înscriu în agenda externă a PLDM. Aici aş menţiona şi vizita în RM a Dlui Joseph Daul, Preşedintele Partidului Popular European, dar şi întrevederile Dvs. cu Premierul polonez, Donald Tusk, Preşedintele ales al Consiliului European, şi cu Mareşalul Seim-ului polonez, Radoslaw Sikorski. Ce semnificaţie au aceste evenimente?
Toate evenimentele de care aţi vorbit demonstrează încă o dată sprijinul pe care îl are la Bruxelles, dar şi în alte capitale europene, Partidul Liberal Democrat şi Republica Moldova în general. Toţi liderii de prim rang menţionaţi sînt membri ai aceleaşi familii politice europene ca şi PLDM – cea a Partidului Popular European. Reprezentanţii acestei mari familii ne-au susţinut permanent şi necondiţionat în realizarea obiectivului nostru naţional de integrare europeană şi faptul că, într-o perioadă relativ scurtă, am reuşit să facem atât de multe în acest sens este şi meritul partenerilor noştri.
În context, voi aminti de sprijinul permanent de care am beneficiat din partea unor politicieni europeni importanţi ca Jose Manuel Barroso, Angela Merkel, Herman Van Rompuy, Stefan Fule, Catherine Ashton etc. Aceste personalităţi marcante au vizitat Republica Moldova, au pledat constant cauza noastră la Bruxelles şi în alte capitale europene, ne-au susţinut permanent. Inclusiv graţie acestui suport, astăzi, Republica Moldova are semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, Acordul de Comerţ Liber, Acordul privind liberalizarea regimului de vize, Acordul privind aderarea RM la spaţiul aeronautic european comun.
Totodată, aş menţiona că, graţie sprijinului partenerilor noştri occidentali, am reuşit să promovăm importante reforme, să implementăm proiecte de infrastructură în întreaga republică, să avansăm în democratizarea Republicii Moldova etc.
Revenind la întrebarea Dvs., vreau să vă spun că atât vizita Dlui Joseph Daul, cât şi întrevederile cu Donald Tusk şi Radoslaw Sikorski sunt dovezi clare că avem prieteni sinceri şi de nădejde şi împreună cu ei vom realiza obiectivul de integrare europeană.
Să înţelegem că victoria PPE în alegerile europarlamentare din acest an, cum se spune în popor, vă vine ca o mănuşă?
Faptul că Partidul Popular European rămâne cea mai influentă formaţiune la nivel european şi că va exercita conducerea majorităţii structurilor decizionale ale UE deschide noi perspective în faţa Republicii Moldova. Reprezentanţii PPE au demonstrat constant deschidere faţă de Republica Moldova, iar acţiunile întreprinse în această direcţie, în ultimii mai bine de cinci ani, vorbesc de la sine.
Să nu uităm că reprezentanţii PPE sunt la conducere în mai multe ţări europene, inclusiv în ţările considerate locomotive ale UE, iar aceasta, de asemenea, înseamnă noi perspective pentru Republica Moldova şi un suport suplimentar pe filiera relaţiilor bilaterale.
Bine, dar nu e clar dacă forţele proeuropene din Republica Moldova vor învinge în alegerile din 30 noiembrie 2014...
Probabil, aveţi în vedere acea campanie masivă de dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice implementată de unele aşa-zise forţe politice din ţara noastră. În acest context, aş vrea să menţionez două aspecte. În primul rând, eu sincer nu-i înţeleg pe aceşti pseudo-patrioţi care declară că vor binele ţării şi al cetăţenilor, dar în realitate fac tot posibilul pentru a împiedica dezvoltarea Republicii Moldova pe unica sa cale firească – cea a democratizării, integrării europene, a prosperităţii. De multe ori mă întreb şi vă întreb acum şi pe Dvs.: cine trebuie să fii în esenţă şi ce interese meschine să ai, ca să faci tot posibilul pentru a împiedica dezvoltarea ţării tale şi a nu-i lăsa pe oameni să ajungă să trăiască într-un stat normal, cu un înalt nivel de bunăstare? Cine trebuie să fii în esenţă ca să-ţi doreşti ca ţara ta să se întoarcă în trecutul obscur din care abia de reuşeşte să iasă?
În al doilea rând, aş vrea să menţionez că degeaba îşi fac iluzii oponenţii integrării europene a Republicii Moldova. Ei nu înţeleg că oamenii sunt suficient de şcoliţi din punct de vedere politic, au capacitatea de a alege grâul de neghină şi la 30 noiembrie 2014 vor vota pentru un viitor demn în marea familie europeană. Iar toţi acei care acum umblă şi încearcă să manipuleze oamenii vor primi exact ceea ce merită. Şi vă asigur că aceasta va fi tare departe de ceea ce-şi doresc şi la ce visează!
Revenind la vizita Dlui Joseph Daul, care moment îl consideraţi cel mai important?
Această vizită în esenţă a fost una de maximă importanţă şi nu doar pentru PLDM, ci şi pentru Republica Moldova, în general. Totuşi, dacă mă întrebaţi de un moment anume, aş menţiona declaraţia pe care Dl. Daul a făcut-o în cadrul vizitei întreprinse la Orhei. Acolo, Preşedintele PPE a spus multe lucruri interesante, dar câteva din cele declarate de dumnealui m-au marcat profund. Am în vedere declaraţia domniei sale că Europa ne oferă o şansă de dezvoltare; că Europa nu ne va lua niciodată prin surprindere; că Europa nu ne va ameninţa şi nu va boicota produsele moldoveneşti; că Europa AŞTEAPTĂ MOLDOVA şi că nu trebuie să ratăm şansa pe care o avem. Aceste cuvinte frumoase cred că nu necesită niciun fel de comentarii – ele arată foarte clar diferenţa dintre calea de dezvoltare aleasă de noi pentru prosperarea ţării, şi bâiguielile mincinoase ale oponenţilor ideii de integrare europeană.
Dar, cel mai important, este că ni s-a spus foarte clar că Europa NE AŞTEAPTĂ şi, dacă vom munci consecvent, numaidecât vom obţine realizarea obiectivului de integrare europeană.
Cu ce mesaje au venit Donald Tusk şi Radoslaw Sikorski?
Discuţiile avute în Polonia s-au axat pe scrutinul parlamentar din 30 noiembrie şi situaţia politică internă a Republicii Moldova, dar şi cea de securitate regională, continuitatea reformelor şi asigurarea unei guvernări democratice, agenda europeană a PLDM şi ireversibilitatea cursului de integrare a ţării în UE.
Partenerii noştri au apreciat succesele pe care le-am înregistrat în ultimii ani pe calea integrării europene şi ne-au asigurat de sprijinul lor în continuare. Iar acest mesaj este extrem de important, mai ales dacă luăm în calcul faptul că Donald Tusk este preşedinte ales al Consiliului European, iar Radoslaw Sikorski este unul dintre „arhitecţii politici" europeni, dacă putem spune aşa.
Să nu uităm de rolul important pe care l-a jucat dumnealui în lansarea Parteneriatului Estic, iniţiativă în cadrul căreia Moldova este un campion absolut, iar aceasta ne-a permis să avansăm considerabil în realizarea obiectivului nostru de integrare europeană.
Prin urmare, ceea ce vreau să menţionez este că, în timpul vizitei în Polonia, am consolidat bunele relaţii de colaborare cu doi dintre cei mai importanţi politicieni europeni, care sunt gata şi în continuare să ne sprijine în realizarea aspiraţiilor noastre.
Dle Filat, se pare că sprijin extern pentru continuarea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova este şi va fi. Dar cum rămâne cu efortul nostru pe interior? Ştim ce avem noi de făcut în continuare pentru valorificarea acestui enorm sprijin extern?
În context, voi aminti că Partidul Liberal Democrat din Moldova este unica formaţiune care are un plan concret privind acţiunile ce vor fi întreprinse în anii următori pentru asigurarea realizării obiectivului de integrare europeană. Acest document, pe care noi l-am numit convenţional Planul 2020, prevede acţiuni concrete în astfel de direcţii ca: un sistem educaţional mai puternic, mai multe locuri de muncă, un viitor european, un stat de drept – mai puţină corupţie. Acest Plan prevede că în 2017 Republica Moldova va depune cerere de aderare la Uniunea Europeană, iar în 2020 va deveni membru cu drepturi depline al UE.
Prin urmare, ştim ce avem de făcut, avem parteneri sinceri şi de nădejde şi eu sunt sigur că cetăţenii Republicii Moldova înţeleg acest lucru şi ne vor acorda încă o dată încrederea lor în alegerile din 30 noiembrie 2014, ca să putem duce la bun sfârşit toate acele procese importante pentru viitorul ţării începute în 2009.
Vă mulţumim.
Sursa: www.unimedia.md
Ultima tentativă a lui Putin de a ÎNGENUNCHEA R. Moldova: ,,În această zi sfântă de Crăciun, imperiul răului, condus de Putin, a atacat Ucraina cu 70 de rachete și 100 de drone. El vrea ca și moldovenii să înghețe și să stea în întuneric"
Maia Sandu CONDAMNĂ bombardamentele lui Putin asupra Ucrainei și violarea spațiului aerian al R. Moldova de către rachetele rusești. ,,În timp ce țările noastre sărbătoresc Crăciunul, Kremlinul alege distrugerea"
Rusia terorizează Ucraina cu un atac aerian masiv, în dimineața de Crăciun. Rachetele lui Putin au violat din nou spațiul aerian al R. Moldova