VIDEO Intervenție NEOBIȘNUITĂ în capitală. Nu putea să ajungă la spital din cauza surplusului de kilograme

O femeie în vârstă de 65 de ani din capitală a avut nevoie ieri de ajutorul salvatorilor pentru că nu putea ajunge la spital.
Femeia suferă de obezitate, iar pentru că se simțea rău, a chemat medicii. Aceștia i-au acordat primul ajutor medical, dar nu puteau să o scoată din apartament și să o transporte la spital din cauza surplusului de kilograme.
Peste 15 angajaţi ai Serviciului Situaţii Excepţionale au depus eforturi ca pacienta să poată ajunge în grija medicilor. Aceasta a fost scoasă din apartament cu ajutorul unei tărgi metalice cu suport rigid.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI aminteşte că, în situaţii de risc, oamenii pot solicita ajutor apelând la telefonul 901.












































































