Interreg NEXT România - R. Moldova: 277 de proiecte în valoare de 211 milioane de euro, depuse în cadrul programului. Ce domenii acoperă
Autoritățile publice de pe ambele maluri ale Prutului, organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale au depus, până pe 9 februarie curent, 277 de proiecte la primele apeluri lansate în cadrul Programului Interreg NEXT România - Republica Moldova.
Valoarea nerambursabilă a proiectelor depuse este de 211 milioane de euro, acestea vizând domeniile precum cel al educației, sănătății, turismului, combaterea efectelor schimbărilor climatice, biodiversitate, buna guvernanță și managementul frontierei.
Apelul lansat în august 2023 pentru proiecte standard, adică cele care includ o componentă de investiții de minimum 60% din bugetul proiectului, are un buget de 40 de milioane de euro și va finanța investiții în prevenirea și combaterea dezastrelor naturale, educație, sănătate, turism și managementul frontierei. Potrivit responsabililor de program, în cadrul acestui apel au fost depuse 167 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 176 de milioane de euro.
Totodată, la apelul de proiecte cu valoare mică, lansat în luna septembrie 2023 și care are un buget de 19,4 milioane euro pentru a finanța activități de prevenire și combatere a schimbărilor climatice, protejarea biodiversității, educație, sănătate și bună guvernanță, au fost depuse 110 proiecte în valoare de 35 de milioane de euro.
„În perioada următoare, proiectele vor fi supuse procedurii de selecție și evaluare, urmând a fi contractate proiectele care răspund cel mai bine cerințelor Ghidului solicitantului și care contribuie, în mod real, la dezvoltarea comunităților din zona de graniță”, arată reprezentanții Programului Interreg NEXT România - Republica Moldova.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”