03:40:56 22.11.2024
Stiri

INTERFONUL cu sonerie care nu are nevoie de fire

Știri 13.01.2019 11:05 Vizualizări2395 Autor: Ziarul National
INTERFONUL cu sonerie care nu are nevoie de fire Sursa: playtech.ro


Ring are o experiență destul de vastă când vine vorba de realizarea unor echipamente pentru case inteligente. În același timp însă, întotdeauna există loc de mai bine și tocmai au făcut un pas important în această direcție la CES 2019, odată cu lansarea gadgetului din imaginile alăturate.

Ring Door View Cam, după cum ai crede la prima vedere, este un mecanism de interfon cu sonerie integrată. Avantajul său major față de alte gadgeturi smart similare, constă în ușurința instalării și a faptului că nu trebuie să tragi vreun fir suplimentar prin ușă sau pe lângă ușa de la intrare. Este suficient doar să o fixezi și ai rezolvat cazul. Dacă ai un vizor la ușă, o poți pune în dreptul acestuia de partea cealaltă pentru a vedea cine sună și într-o manieră analogică, nu doar prin intermediul aplicației de smartphone.

Pentru că are la interior o baterie reîncărcabilă, Ring Door View Cam trebuie reîncărcată la intervale regulate de timp, dar este vorba de o dată la câteva săptămâni și vei primi o notificare în acest sens pe mobil.

Dacă vrei să păstrezi toate înregistrările făcute de sonerie, ești nevoit să te abonezi la serviciul de cloud al Ring. Respectiva funcție este absolut opțională.

Dacă fixezi Ring Door View Cam pe interiorul ușii în dreptul vizorului, vei profita de un senzor de șocuri foarte elaborat. Prin intermediul său, camera smart știe momentul în care cineva ți-a bătut la ușă și te notifică pe smartphone, dacă ai muzica dată prea tare sau căștile pe urechi. Gadgetul va fi disponibil în următoarele luni la prețul de 200 de dolari.

Sursa: playtech.ro

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md