Integrare Europeană: R. Moldova a transpus în legislația autohtonă circa 53% din directivele UE în domeniul infrastructurii de transport, precum și 83% din cele în domeniul energetic. Miniștrii au enumerat restanțele în Parlament
R. Moldova a transpus în legislația autohtonă, până în acest moment, circa 53% din directivele Uniunii Europene în domeniul infrastructurii de transport și 83% din cele pentru sectorul energetic, au raportat astăzi ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul audierilor organizate de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană privind evoluția implementării Acordului de Asociere R. Moldova – Uniunea Europeană.
Potrivit ministrei Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, dintre cele 150 de directive UE care urmau să fie transpuse în domeniile care țin de infrastructura de transport, dezvoltarea regională și locală, urbanism, infrastructura de comunicații și cea a apei și sanitației, 44 au fost realizate total, 36 - parțial, iar 20 de acte normative sunt în proces de avizare.
„În prezent, printre prioritățile stabilite figurează adoptarea Codului urbanismului, a Codului navigației maritime comerciale și a Codului transportului. Pe partea de infrastructură de transport, avem modificări la Legea drumurilor și la Legea fondului rutier, care vor îmbunătăți și vor asigura predictibilitate alocării și utilizării mijloacelor din bugetul de stat pentru Fondul rutier”, a adăugat ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.
Totodată, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a raportat că 83% din totalul directivelor Uniunii Europene în domeniul energetic au fost deja transpuse în cadrul normativ al Republicii Moldova.
„Anul trecut, Republica Moldova a realizat cele mai mari progrese dintre toate țările membre ale Comunității Energetice. Noi am înregistrat plus 7% la realizări, următoarea țară din clasament era Muntenegru cu plus 4%. Pentru mine este important să arătăm oamenilor că directivele UE nu se fac de dragul bifării, ci pentru a face viața cetățenilor mai bună”, a menționat Victor Parlicov.
„Într-adevăr, la nivel internațional și la nivel național progresele în domeniul energiei sunt apreciate. Odată cu obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE, noi avem o oportunitate și o șansă istorică pe care nu avem dreptul să o ratăm. Totodată, vrem să vă solicităm să accelerați pe domeniul angajării și antrenării personalului în procesul direct de armonizare a legislației”, a menționat președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.
Amintim că R. Moldova a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană pe 4 martie 2022, iar Consiliul European a decis să acorde republicii statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană în iunie 2022. Autoritățile de la Chișinău speră ca negocierile de aderare a R. Moldova la UE să demareze la sfârșitul anului curent.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania