21:04:05 08.04.2025
Stiri

Întâlnire DISCRETĂ la Sankt Petersburg. Putin l-a primit aproape de miezul nopţii pe un fost lider european

Știri 29.04.2014 16:49 Vizualizări2456
Întâlnire DISCRETĂ la Sankt Petersburg. Putin l-a primit aproape de miezul nopţii pe un fost lider european

Fostul cancelar german Gerhard Schröder, în prezent conducătorul acţionarilor gazoductului „North Stream”, s-a întâlnit luni seară cu preşedintele rus Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, a constatat un fotograf AFP, citat de gandul.info.

Această întâlnire, la care presa nu a fost invitată, a început către ora locală 23.00 (22.00, ora R. Moldova), la Palatul Iusupov, în centrul fostei capitale imperiale ruse.

Potrivit presei ruse, întâlnirea ar fi putut să aibă drept pretext aniversarea lui Schröder, care a împlinit vârsta de 70 de ani pe 7 aprilie.

Cei doi, care întreţin relaţii foarte bune de prietenie, s-au salutat călduros înainte să intre în palat.

Gerhard Schröder a fost cancelarul social-democrat al Germaniei în perioada 1998-2005. În prezent, el conduce comitetul acţionarilor „North Stream AG”, societatea care deţine controlul asupra gazoductului cu acelaşi nume, care distribuie gaze naturale ruseşti prin Marea Baltică.

El a fost numit în această funcţie de către gigantul rusesc „Gazprom”, care deţine un pachet majoritar în proiect, demarat în 2005 şi care a început să transporte gaze în 2011.

Schröder este cunoscut ca un prieten vechi al lui Putin. El s-a declarat, în mod public, împotriva impunerii de sancţiuni Rusiei, în criza din Ucraina.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte