17:53:45 20.01.2025
Stiri

Întâlnire de gradul zero la Beirut: Ce plănuiesc liderii Hamas, Hezbollah și ai Jihadului Islamic

Actualitate 25.10.2023 13:59 Vizualizări1066 Autor: Ziarul National
Întâlnire de gradul zero la Beirut: Ce plănuiesc liderii Hamas, Hezbollah și ai Jihadului Islamic

Şeful grupării şiite libaneze Hezbollah, proiraniană, s-a întâlnit miercuri, 25 octombrie, cu principalii lideri ai facţiunilor militante palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic, cu care a căzut de acord să menţină „coordonarea" şi să studieze paşii de urmat în răspunsul lor la adresa Israelului, transmit Reuters şi EFE.

La întâlnire au participat şeful Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, comandantul adjunct al Hamas, Saleh al-Arouri, şi şeful Jihadului Islamic, Ziad al-Nakhala, a relatat postul de televiziune al Hezbollah, Al-Manar.

„Reuniunea... a evaluat poziţiile asumate la nivel internaţional şi ce trebuie să facă Axa Rezistenţei”, a titrat Al-Manar, referindu-se la alianţa care reuneşte Iranul, grupările militante palestiniene, Siria, Hezbollahul libanez şi alte facţiuni.

„Am căzut de acord să continuăm coordonarea şi să urmărim evoluţiile zilnic şi cu titlu permanent", a explicat Hezbollah într-un comunicat dat publicităţii după încheierea reuniunii.

Potrivit comunicatului, în timpul întâlnirii, cei trei au dezbătut şi "ce anume trebuie să facă părţile Axei Rezistenţei în această fază delicată pentru a obţine o victorie reală a Rezistenţei în Gaza şi Palestina, dar şi pentru a pune capăt agresiunii trădătoare şi brutale împotriva poporului nostru oprimat".

Din 8 octombrie, gruparea şiită libaneză şi Israelul au fost angrenate într-un intens foc încrucişat la graniţa comună, unde au avut loc şi acţiuni revendicate de facţiunile palestiniene prezente pe teritoriul libanez.

Acestea au inclus lansări de rachete şi încercări de infiltrare ale aripilor înarmate ale Jihadului Islamic şi Hamas, care se presupune că au acţionat cu aprobarea Hezbollah, sub controlul căruia se află fâşia de sud a Libanului, la graniţa cu Israelul, notează EFE.

Escaladarea în zonele de frontieră a stârnit temeri că Libanul va deveni un al doilea front în războiul dintre Israel şi miliţiile din Fâşia Gaza, în timp ce guvernul libanez menţine contacte interne şi internaţionale pentru a încerca să controleze situaţia.

Nasrallah, obişnuit să rostească discursuri televizate lungi dintr-un loc ţinut secret, uneori de mai multe ori într-o singură săptămână, a păstrat tăcerea de la începutul ostilităţilor, notează EFE.

Naim Qassem, numărul doi al grupării şiite libaneze: Hezbollah are degetul pe trăgaci

În schimb, numărul doi din Hezbollah, Naim Qassem, a declarat marţi că gruparea sa are „degetul pe trăgaci" la nivelul pe care îl consideră „necesar", având în vedere circumstanţele.

„Hezbollah este în centrul bătăliei Rezistenţei pentru apărarea Gaza şi pentru a înfrunta ocupaţia şi agresiunea din Palestina, Liban şi regiune. Degetul său este pe trăgaci în măsura în care consideră necesar în timpul confruntării'', a scris el pe contul său X.

Numărul doi al mişcării şiite a susţinut că acţiunea israeliană împotriva Fâşiei „nu este un război”, ci o „asasinare a civililor” şi o „distrugere de case”.

În acest sens, el a reiterat că „responsabilitatea„ pentru acţiunile statului israelian din ultimele două săptămâni revin Statelor Unite şi Europei, care „adoptă barbaria” Israelului în ceea ce el a descris drept un caz de "eşec umanitar de neşters".

Separat, armata israeliană a anunţat că a interceptat marţi o celulă de scafandri aparţinând grupării islamiste palestiniene Hamas, care încerca să se infiltreze în Israel pe mare, transmite EFE.

Forţele armate israeliene au informat într-un comunicat că atacatorii încercau să ajungă în zona kibbutzului Zikim, din sudul Israelului şi foarte aproape de Fâşia Gaza, controlată de Hamas.

Avioanele militare israeliene au distrus complexul militar Hamas de unde luptătorii au plecat pentru a se îndrepta spre pământul israelian.

Armata israeliană, care nu a precizat numărul scafandrilor Hamas care au încercat să se infiltreze pe teritoriul său, a dat asigurări că în acea zonă căutările continuă.

Potrivit presei israeliene, cel puţin patru membri ai Hamas - opt, potrivit altor mass-media - ar fi murit, relatări care nu au fost confirmate oficial.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md