Instituția din subordinea Cancelariei de Stat care a cumpărat echipamente IT în sumă de 9,4 milioane de lei și NU le utilizează: Deficiențe constatate de Curtea de Conturi în procesul de achiziții publice și gestionarea patrimoniului de stat
Un raport al Curții de Conturi scoate la iveală deficiențe în procesul de achiziții, dar și încălcări în gestionarea patrimoniului de stat de către Cancelaria de Stat (CS) și unele instituții din subordinea acesteia.
Auditorii Curții de Conturi, care au analizat modul de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare publice și a patrimoniului public de către Cancelaria de Stat în perioada anilor 2018 - 2022, au constatat că CS, în calitate de fondator, nu deține o informație completă privind valoarea patrimoniului public administrat și transmis în gestiune economică instituțiilor publice monitorizate, ca urmare a neînregistrării integrale a valorii acestuia în evidența contabilă.
„Curtea de Conturi a constatat persistența problemei sistemice privind lipsa înregistrării în evidența contabilă, precum și în datele cadastrale a patrimoniului public gestionat de către instituțiile publice fondate de CS. Astfel, nu este asigurată evidența contabilă a 17 bunuri imobile gestionate, precum și nu au fost înregistrate drepturile în Registrul bunurilor imobile asupra a 75 de bunuri cu suprafața de 17,5 mii de metri pătrați în valoare de 65,6 milioane de lei. Factorii decizionali ai unor instituții monitorizate au admis cazuri de transmitere neregulamentară în locațiune a unor imobile, fapt ce a condiționat ratarea unor venituri în sumă totală de 2,9 milioane de lei”, arată Curtea de Conturi.
O situație alarmantă a fost depistată la Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC), instituție care a cumpărat cu suma de 9,4 milioane de lei echipamente și soluții TI pe care nu le utilizate nici astăzi în activitate. De asemenea, STISC a achiziționat bunuri la prețuri exagerate, comparativ cu cele de import, fapt condiționat și de neaplicarea de către entitate a procedurilor de achiziție internațională.
„Procesul de achiziții publice în cadrul CS și unor instituții publice monitorizate este afectat de neconformități sistemice, caracterizate prin fundamentarea necorespunzătoare a achizițiilor, semnarea contractelor de mică valoare cu evitarea procedurilor competitive de achiziționare”, cităm din raportul Curții de Conturi.
De asemenea, auditorii arată că cele trei de odihnă, amplasate în Parcul Nistrean din Vadul lui Vodă, degradează din cauza tergiversării întreprinderii unor măsuri privind revigorarea activității acestora. Anual, aceste obiective suportă pierderi importante, dar sunt susținute financiar din contul mijloacelor bugetului de stat în sumă de 4,4 milioane de lei.
Menționăm că, pe parcursul ultimilor cinci ani, cuantumul resurselor bugetare valorificate de către CS și instituțiile monitorizate a înregistrat o creștere de 21% în anul 2022 (410,7 milioane de lei), comparativ cu anul 2018 (339,9 milioane de lei).
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni